Dacă anul trecut pe vremea asta, în a doua săptămână din ianuarie, la Forumul Europei Centrale şi de Est de la Viena, dedicat celor mai mari investitori din regiune, adică cei care împrumută statele şi companiile, România era văzută şi chiar admirată pentru creşterea economică şi pentru stabilitatea politică – linia pro-europeană, pro-Bruxelles, pro-NATO, pro-americani comparativ cu alte ţări, acum situaţia s-a schimbat.
La Forumul din 2025, toată lumea, adică cei care fac analize pe România şi mai ales cei care decid dacă împrumută sau nu România şi la ce dobânzi, întreba ce se întâmplă în România după apariţia în breaking-news, de nicăieri, a lui Călin Georgescu şi venirea în prim-plan a valului suveranist, populist, naţionalist în condiţiile în care România era văzută ca o ţară stabilă politic şi economic, cu o probabilitate redusă de derapaje pe plan politic. Coaliţia PSD-PNL era văzută de către pieţele externe ca soluţia ideală pentru România atât la Cotroceni cât şi la Palatul Victoria şi nu erau prea mulţi care ar fi văzut o scindare a acestei alianţe.
După şocul de la finalul lunii noiembrie – rezultatul din primul tur al prezidenţialelor, rezultatul fragil de la parlamentare pentru PSD şi PNL împreună şi anularea alegerilor prezidenţiale - lumea finanţelor, care în final nu prea are ideologie, a început să includă în preţ schimbările din România şi implicaţiile economice, rezultatul fiind cererea unor dobânzi mai mari pentru a împrumuta România şi punerea la îndoială a credibilităţii şi susţinerii politice a celor aflaţi la putere.
Aşa se face că riscul la adresa României a crescut, iar dobânzile la care se împrumută România au urcat cu cel puţin un punct procentual faţă de o situaţie stabilă. La prima vedere, creşterea dobânzii nu pare mare, dar în realitate, de la 6,5% la 7,5% şi acum spre 8% înseamnă aproape 1 miliard de euro în plus care trebuie plătit.
Mai mult decât atât, ratingul de ţară al României, care oricum nu stătea bine nici înainte, este pus sub semnul întrebării, iar agenţia de Fitch a schimbat perspectiva de la stabilă la negativă, următorul pas fiind retrogradarea României în categoria „junk“, adică o ţară nerecomandată investiţiilor.
Vineri, pe 24 ianuarie, agenţia de rating S&P trebuie să emită şi ea un raport privind România.
În mod usual/istoric, Ministerul Finanţelor ieşea pe pieţele externe ca să facă rost de bani pentru guvern în prima săptămână de după conferinţa de la Viena, dar anul acesta, pentru că România nu are bugetul aprobat şi nici măcar prezentat în liniile mari – trebuie să fie prezentat pe 27 ianuarie, a amânat ieşirea pe pieţele externe.
Guvernul trebuie să împrumute în acest an 231 de miliarde de lei, în lei şi valută, dintre care 97 de miliarde de lei reprezintă împrumuturi care ajung la scadenţă şi care trebuie refinanţate la dobânzi mult mai mari decât acum câţiva ani. Din totalul de 231 de miliarde de lei, 85 de miliarde de lei, echivalent în valută 17 miliarde de euro, ar trebui să vină din împrumuturi şi finanţări externe, iar 145 de miliarde de lei de pe piaţa internă.
Pieţele externe - băncile, fondurile de investiţii, fondurile suverane, marii investitori – sunt pline de bani, dar totul este o chestiune de risc, percepţie, analiză şi, în final, dobânda cerută. România stă mai prost decât anul trecut la toate capitolele – stabilitate politică, creştere economică (creşterea economică s-a redus substanţial) şi nu în ultimul rând credibilitatea, în primul rând a Guvernului, a premierului, a miniştrilor, credibilitate evaluată în timp real prin declaraţiile pe care le fac şi modul de implementare a ceea ce spun că vor să facă.
România a ajuns o ţară extrem de importantă pentru investitorii de portofoliu, adică cei care cumpără obligaţiunile şi titlurile de stat româneşti, datorită creşterii datoriei publice, de aproape trei ori în ultimii cinci ani şi a necesarului de finanţare lunar, trimestrial, anual. România a ajuns cel mai mare emitent de datorie suverană în euro din regiunea Europei Centrale şi de Est, depăşind chiar Polonia, o ţară care are un PIB dublu.
Toate aceste lucruri fac ca România să fie mult mai expusă şi mult mai urmărită pe ecranele internaţionale, iar orice declaraţie a unui oficial român să fie luată în serios.
Ştefan Nanu, şeful Trezoreriei şi oficialul român care discută cu investitorii străini care împrumută România cu miliarde şi miliarde de euro, a pus accentul la Viena pe necesarul de credibilitate pe care trebuie să-l aibă guvernul în aplicarea măsurilor de austeritate aprobate – îngheţarea salariilor şi a pensiilor şi reducerea deficitului bugetar de la 8,6% din PIB anul trecut la 7% în acest an.
Dacă Guvernul, până la urmă dacă România vrea să nu fie aruncată de către agenţiile de rating în categoria “junk”, dacă vrem ca dobânzile cerute de pieţele financiare de investitori şi bănci să nu crească la ceruri (oricum şi nivelul actual al dobânzilor este total nesustenabil), guvernul Ciolacu 2 trebuie să ţină linia austerităţii, pe care a vândut-o pieţelor interne şi externe.
Şi aşa analiştii pun sub semnul întrebării dacă măsurile de austeritate aprobate vor fi suficiente pentru reducerea deficitului bugetar de la 8,6% la 7%, şi dacă nu cumva trebuie să se ia şi alte măsuri fiscale, în primul rând creşterea taxelor şi impozitelor, pentru că nimeni nu crede în reducerea cheltuielilor promise de guvern.
Dacă premierul Ciolacu are mult mai puţină credibilitate decât anul trecut, când a promis prin Legea bugetului că va ţine deficitul bugetar sub control, dar l-a aruncat în aer din toamnă prin creşterea cheltuielilor bugetare, acum toată lumea se uită la noul ministru de Finanţe, Tanczos Barna, care este şi un personaj nou, pentru a obţine o brumă de credibilitate pentru guvern şi pentru România.
Analiştii externi iau de bună, până la proba contrarie, ceea ce spun guvernul, premierul, şi în acest caz ministrul Finanţelor. Dacă alaltăieri spui că nu cresc taxele şi impozitele, dacă ieri spui că există această posibilitate după o analiză, dacă anunţi că din septembrie cresc pensiile, dacă laşi o urmă de îndoială că Ordonanţa austerităţii nu poate fi implementată pentru că lumea este în stradă, este greu pentru pieţele financiare să-ţi dea calificativ de trecere la nivelul credibilităţii.
Mai mult ca niciodată, cel puţin noul ministru de Finanţe, pentru că premierul Ciolacu stă mai prost la acest capitol, fiind acelaşi, trebuie să fie credibil prin ceea ce spune şi ceea ce face, în caz contrar totul se plăteşte, iar România/Guvernul au nevoie de foarte mulţi bani în acest an şi au nevoie ca investitorii să fie prezenţi în piaţă, nu să stea deoparte, aşa cum s-a întâmplat imediat după rezultatul din alegerile prezidenţiale, când Ministerul Finanţelor s-a împrumutat mai greu, mai scump, şi câteodată doar prin tranzacţii bilaterale făcute cu băncile româneşti.
Cu un deficit bugetar mare, cu o datorie publică în creştere exponenţială, cu o stabilitate politică la limită şi cu un val suveranist care se ridică din ce în ce mai mult, lucrurile se pot schimba peste noapte în privinţa României.
Şi nu mai suntem o economie de 40 de miliarde de euro, ci una care se îndreaptă spre 400 de miliarde de euro ca PIB, şi nu mai avem o datorie publică de 40 de miliarde de lei, ci una care a trecut de 900 de miliarde de lei şi care va atinge anul viitor 1.000 de miliarde de lei, adică 200 de miliarde de euro.
Derapajul - bugetar şi de credibilitate - din ultimii ani, contrastează cu evoluţia economică a României susţinută în cea mai mare parte de sectorul privat.
La Viena, din punct de vedere economic, România a fost dată ca exemplu, de data asta pozitiv, de către FMI, BERD şi BEI – Banca Europeană de Investiţii, care sunt şi cei mai mari investitori în România.
Geoff Gottlieb, şeful FMI pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, care tocmai în această săptămână îşi începe vizita în România, a spus la Viena săptămâna trecută că România seamănă cu Coreea de Sud de acum 15 ani ca evoluţie economică, iar Polonia seamănă cu Coreea de Sud de acum 10 ani. Polonia şi România sunt ţările cele mai mari din regiune care sunt urmărite şi căutate de către toţi investitorii. În timp ce la Bucureşti lumea este în stradă, nemulţumită de toate, de la evoluţia politică, socială şi economică a ţării, la Viena România este dată ca exemplu pozitiv în privinţa evoluţiei şi creşterii economice, total neaşteptate.
Charlotte Ruhe, managing director în cadrul BERD pentru Zona Centrală şi Sud-Estică a Europei, a spus într-un panel că firmele din Polonia şi România au ajuns extrem de sofisticate şi pot concura la nivel global. Pentru că are o diversitate economică mai mare, România este mai puţin dependentă de industria automotive, a menţionat directorul BERD, în comparaţie cu Ungaria sau Slovacia, ceea ce face să fie mai puţin expusă problemelor actuale.
Pentru FMI, BERD, BEI, riscurile generale ale regiunii, deci a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, ţin de preţurile mari la energie, creşterea susţinută a salariilor în termeni reali, ceea ce face ca firmele să piardă din competitivitate, scăderea pregătirii anagajaţilor – numprul absolvenţilor a scăzut cu 20%, dependenţa de sectorul automotive şi nu în ultimul rând demografia.
Tema creşterii valului suveranist la nivel politic a fost mai puţin abordată, până la urmă toate ţările din regiune, în frunte cu Austria, dar şi ţările din Vest – Franţa, Germania, chiar şi SUA – se confruntă cu această situaţie, deci cumva nu este ceva nou şi deja este inclus în modul cum este perceput riscul fiecărei ţări.
Cel puţin în acest moment, pentru investitorii care împrumută România şi repet, cu miliarde şi miliarde de euro, mai important este credibilitatea guvernului, a premierului, a noului ministru de Finanţe în a aplica programul de austeritate şi a reduce deficitul bugetar de la 8,6% la 7%, convenit cu Comisia Europeană, decât ce suveranist poate veni la Cotroceni şi ce idei are.
Să vedem ce va fi din mai încolo, după alegerile prezidenţiale.