n prezent, pentru obligaţiile de plată restante ale unui debitor declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;
e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.
Un recent proiect legislativ publicat de Ministerul de Finanţe urmăreşte printre altele şi clarificarea acestei noţiuni, de rea-credinţă. Mai precis, sunt prezentate o serie de elemente ce pot fi avute în vedere de către organele fiscal în acest scop.
Aceste elemente sunt:
a) sustragerea, ascunderea ori risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea;
b) pe perioada acumulării de obligaţii fiscale, debitorii s-au menţinut în starea de dificultate financiară, fără a solicita acordarea uneia dintre formele de înlesniri la plată în vederea redresării activităţii şi/sau deschiderea procedurii insolvenţei;
c) neîndeplinirea obligaţiilor legale pe o perioadă de timp consecutivă şi/sau îndelungată, care conduce la riscul neîncasării obligaţiilor fiscale la bugetul general consolidat;
d) săvârşirea de către persoana răspunzătoare a unui fapt sau act contrar prevederilor legale;
e) utilizarea lichidităţilor financiare în alte scopuri decât pentru stingerea obligaţiilor fiscale, cu excepţia cazului în care acestea au fost folosite pentru cheltuielile necesare susţinerii desfăşurării activităţii.
Elementele prezentate nu sunt limitative, ramânând în sarcina organului fiscal să dovedească prin orice mijloc de probă admis de lege reaua-credinţă, utilizând toate informaţiile pe care le deţine.
