Opinii

Contzilla.ro: Facilităţi pentru creditele acordate de bănci şi instituţii financiare nebancare - proiect legislativ

Contzilla.ro: Facilităţi pentru creditele acordate de...
21.06.2022, 13:02 83

Ministerul de Finanţe a publicat în 20 iunie 2022 un proiect legislativ privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de bănci şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Mai precis se are în vedere crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, întreprinderilor mici şi mijlocii, profesiilor liberale şi celor care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi persoanelor juridice .

Moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice afectate de această criză şi prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni. Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni.

Pentru companii se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021. În situaţia debitorilor înfiinţaţi cu mai puţin de 1 an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înfiinţare. Băncile vor trebui să se asigure că respectivii debitori nu au înregistrat incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăţi în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării precum şi că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit situaţiilor financiare anuale la 31.12.2021.

Pe perioada aplicării facilităţii de amânare la plată, persoanele juridice, cu excepţia întreprinderilor publice nu pot distribui şi nu pot plăti dividende şi nu pot acorda sau rambursa credite către acţionari.

Pentru persoanele fizice va fi necesară prezentarea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creştere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creşterii preţurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Este important de menţionat atât pentru persoanele fizice cât şi pentru  persoanele juridice că amânarea se poate solicita  doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată şi pentru care nu beneficiază, la data solicitării, de o soluţie/ un plan de restructurare a datoriilor agreat de comun acord cu creditorul în ultimele 3 luni (care corespund perioadei de declanşare a crizei actuale, pentru a nu evita dublarea măsurilor de sprijin);


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO