Cei mai mulţi dintre noi folosesc cardul de debit sau credit zilnic — pentru a plăti cumpărături, facturi sau bilete. Plăţile se fac rapid şi eficient. Scoateţi un card acum din portofel şi veţi vedea că aproape sigur are sigla uneia dintre cele două scheme dominante de plată: Visa sau Mastercard. Puţini ştiu însă că, în spatele acestor tranzacţii, Europa plăteşte un preţ invizibil — dependenţa de reţele globale controlate din afara Uniunii Europene.
Visa şi Mastercard sunt două infrastructuri de plată înfiinţate iniţial în anii ’60 în Statele Unite, ca organizaţii non-profit deţinute şi operate de consorţii de bănci. Scopul lor era să faciliteze standardizarea plăţilor electronice între instituţiile financiare. Însă, începând cu anii 2000, ambele au trecut prin procese de demutualizare şi listare la bursă, devenind companii comerciale cotate la New York Stock Exchange. Astăzi, ele sunt controlate de acţionari globali — fonduri de investiţii, fonduri de pensii şi investitori privaţi —, dar îşi păstrează centrul de decizie strategică şi tehnologică în SUA.
Cardurile nu sunt doar un instrument de plată — sunt şi o infrastructură. Fiecare tranzacţie implică un circuit complex, comisioane, reguli stabilite de reţele globale, care influenţează nu doar consumatorii, ci mai ales companiile, băncile şi chiar economia europeană.
De aceea, apelul recent al Christinei Lagarde,, Preşedinta Băncii Centrale Europene, ca Europa să-şi creeze propriul sistem de plăţi independent de marile scheme internaţionale (Visa, Mastercard şi PayPal), ar trebui să fie un semnal de trezire. Mai ales că această idee nu e nouă.
Încă din 2015, adică acum 10 ani, Comisia Europeană a identificat această vulnerabilitate: Europa avea nevoie de propria infrastructură digitală de plăţi, bazată pe bănci locale, legislaţie proprie şi tehnologie modernă.
Atunci s-a impus un nou cadru legal care să oblige băncile să permită transferuri directe între conturi, fără a mai trece prin reţele de carduri. S-au reglementat interfeţe moderne (API) prin care aplicaţiile financiare — inclusiv ale noilor jucători — să poată iniţia plăţi în mod standardizat, sigur şi rapid.
Aşa a apărut Directiva Revizuită de Plăţi (numită la nivel european PSD2 şi transpusă în legislaţia românească prin Legea 209/2019), care este deja în acţiune încă din 2020, de când băncile au fost obligate să aibă canale de date moderne care permit plăţile direct din cont, în mod digitalizat (aceste API-uri).
Infrastructura a fost construită. Dar a rămas, în mare parte, nefolosită.
Europa are tot ce-i trebuie pentru independenţa de marile scheme
Astăzi, băncile europene au deja capacitatea tehnică de a permite plăţi directe dintr-un cont în altul, fără card. În unele ţări există chiar operatori locali care procesează aceste plăţi, susţinuţi de legislaţia europeană.
România are deja 2 asemenea operatori — Smart Fintech şi Finqware, ambii operatori paşaportaţi la nivel european, autorizaţi de Banca Naţională a României ca furnizori terţi de plăţi (TPP), aşa cum se numeşte noua specie de companii de plăţi bazate pe tehnologia Open Banking. Şi deja aceşti operatori funcţionează şi au activitate, desi inca timida, nu doar în piaţa locală, dar şi în alte pieţe europene. Noi, Finqware, avem deja conectate peste 100 de bănci in 15 ţări din Aria Economica europeană, conexiuni pe care le folosesc deja companii europene cliente.
Totuşi, aceste opţiuni rămân marginale. Nu pentru că nu ar funcţiona — ci pentru că nu sunt promovate, nu sunt implementate cu convingere, sau sunt blocate subtil de interese comerciale.
În primii ani, băncile au spus că „nu e nevoie” — că oamenii sunt obişnuiţi cu cardul, iar sistemul funcţionează.
În paralel, reţelele internaţionale de plăţi au început să cumpere companii care dezvoltau aceste noi servicii în Europa, încercând să controleze din faşă potenţialele alternative. Mastercard a achiziţionat platforma fintech Aiia, în timp ce VISA a dat aproximativ 2 miliarde de euro pe platforma suedeză Tink, care în prealabil consolidase o serie de platforme locale din Spania, Germania şi alte ţări europene.
Rezultatul? Inovaţia nu a fost interzisă, dar a fost absorbită şi încetinită chiar de schemele de card.
Iar între timp, Visa însăşi şi-a schimbat strategia: nu se mai concentrează pe plăţi la supermarket, ci pe transferuri internaţionale, în competiţie directă cu reţeaua interbancară SWIFT. Iar Mastercard încearcă să se reinventeze, în altă zonă decât plăţile domestice, unde operatori de iniţiere de plată direct din contul bancar, fără intermedierea lor, încep să ia amploare. Ambele scheme au înţeles că open banking-ul e inevitabil, însă câştigă timp pe baza inerţiei jucătorilor bancari şi a reglementatorilor locali de a impune legislaţia europeană cu o dinamică mai accelerată.
Semn clar că marile reţele se pregătesc de următoarea bătălie — şi că viitorul nu va mai fi despre card, ci despre controlul infrastructurii de transferuri.
Avem infrastructura, dar suntem în urmă cu dinamica adopţiei
Europa nu suferă de lipsă de tehnologie sau legislaţie. Suferă de lipsă de voinţă de a implementa progresul şi rămâne ancorată în inovaţia gata făcută din afară.
În loc să folosim ce am construit, rămânem blocaţi în modele vechi. În loc să promovăm inovaţia, o tratăm ca o ameninţare.
În multe cazuri, băncile implementează aceste sisteme doar dacă sunt obligate de autorităţile de reglementare. În spatele cortinei, grupuri de interese fac lobby pentru a bloca extinderea acestor reglementări şi pentru a menţine status quo-ul.
Aceasta nu mai este o simplă întârziere. Este un act de auto-sabotaj.
Costul viitorului e mare. Dar inacţiunea costă mai mult.
Viitorul — cel bun, în care Europa controlează propriile fluxuri de bani — vine cu un cost: investiţii, voinţă politică, mobilizare instituţională şi curaj din partea liderilor din sistemul bancar.
Dar alternativa este şi mai scumpă: să rămânem dependenţi de platforme străine, cu comisioane, reguli şi decizii stabilite în afara UE. Să ne trezim că viitorul digital se scrie în altă parte — şi noi îl plătim.
Întrebarea pentru liderii bancari europeni este simplă:
Vreţi să faceţi parte din această construcţie europeană? Sau vă mulţumiţi să fiţi integratori ai unor servicii globale, fără control?
Arma secreta a Europei
Europa nu porneşte de la zero. Are deja o platforma pe care isi poate consolida, poate nu maine, dar in lunile şi anii ce urmeaza, o independenta reala fata de schemele de plati.
In primul rand, exista deja o reţea de interconectare a băncilor la nivel continental. Exista aceste platforme de initiere de plati direct din cont, fara intermedierea schemelor americane de plati şi mai nou platile sunt instant la nivel european prin sistemul SEPA Instant.
In al doilea rand, legislaţie care permite transferuri şi acces la date financiare în mod controlat şi securizat. Avem cadrul legal complet, platile prin open banking sunt mult mai sigure decat cele prin card, pentru ca autorizarea este facuta la nivelul infrastructurii bancare.
Nu în ultimul rând, Europa are şi experienţa Marii Britanii ca model funcţional, în care cetăţenii plătesc taxe şi impozite prin open banking, iar această iniţiativă este considerată strategică pentru sistemul britanic, din aceleaşi considerente invocate de doamna Lagarde. Englezii au inventat această alternativă la schemele de card şi sunt înainte cu câţiva paşi, iar adopţia acestei forme de plată este în creştere accelerată.
Ce ne lipseşte? Aplicarea consecventă a regulilor — şi o viziune comună care să transforme infrastructură existentă într-un sistem funcţional.
Stadiu practic al implementarii open banking
Dar sa vorbesc şi din experienţa practică. La Finqware suntem una dintre puţinele companii care lucrează la nivel european în această zonă şi am pornit aceasta “luptă” a inovaţiei acum 7 ani, in 2018. Şi, da, suntem o echipă de oameni romantici intr-o anumita masura care cred în independenţa economică a Uniunii Europene şi în inovaţia tehnologică produsă aici, nu importată.
În fiecare zi, în loc să ne concentrăm pe atragerea de clienţi care să folosească soluţiile moderne de plată dezvoltate în Europa, consumăm 80% din energie ca să convingem băncile să aplice legea: Să-şi deschidă infrastructura, aşa cum au obligaţia legală, să facă API-urile să funcţioneze sau, pur şi simplu, să răspundă, măcar, la e-mailuri când le transmitem că o plată nu a mers — în zile, ore, nu în săptămâni.
În timp ce ne învârtim în acest cerc birocratic, cardurile îşi păstrează dominaţia.
Şi continuăm să plătim — nu doar comisioane, ci şi oportunitatea pierdută a unei Europe cu adevărat autonomă în zona plăţilor.
E momentul deciziilor
Apelul Christinei Lagarde nu este o ambiţie vagă pentru viitor. Este un apel urgent la acţiune.
Europa nu mai are nevoie de studii, conferinţe şi mese rotunde. Are nevoie de lideri care să facă ceea ce trebuie.
Pentru că independenţa digitală nu mai este un moft. Este o necesitate economică şi geopolitică. Deschideţi orice site de ştiri şi citiţi primele 3 titluri ca să vă convingeţi.
Cosmin Cosma, Presedintele Asociatiei Romane de Fintech CEO Finqware
