Angajaţii pot fi obligaţi la plata despăgubirilor aferente cursurilor de formare profesională dacă raportul lor de muncă a încetat prin acordul părţilor, atât timp cât salariatul şi angajatorul au încheiat un act adiţional referitor la formarea profesională în care se prevede că încetarea raportului de muncă prin acordul părţilor conduce la obligaţia plăţii de despăgubiri.
Pe de altă parte, atât timp cât între părţi nu s-a încheiat un astfel de act adiţional ori actul adiţional nu conţine o astfel de prevedere, majoritatea instanţelor decid în favoarea salariaţilor, considerând că acordul de încetare nu poate fi interpretat ca iniţiativă a salariatului de a înceta raportul de muncă şi, implicit, nu sunt obligaţi la plata despăgubirilor.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, formarea profesională poate avea loc atât din iniţiativa angajatorului, cât şi din iniţiativa salariatului. Atunci când formarea profesională se desfăşoară din iniţiativa angajatorului, cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la cursurile sau stagiile de formare profesională sunt suportate de către angajator.
Totuşi, angajatorul şi salariatul se bucură de posibilitatea de a înceta contractul individual de muncă oricând, cu respectarea prevederilor legale, fapt ce ar putea conduce la eventuale situaţii inechitabile pentru aceştia în contextul participării salariaţilor la cursurile de formare profesională.
În conformitate cu art. 198 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, salariatul care a beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională la cererea angajatorului nu poate avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adiţional la contractul individual de muncă. Nerespectarea de către salariat a acestei prevederi determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional.
În mod firesc, “iniţiativa” salariatului de încetare a contractului individual de muncă se interpretează, în primul rând, ca fiind demisia. Aşadar, salariatul îşi poate depune demisia în perioada stabilită prin actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat pentru formarea profesională, însă va fi obligat la plata cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată anterior menţionată.
Totuşi, intervine întrebarea: ce se întâmplă în situaţia în care raportul de muncă încetează prin acordul părţilor în perioada stabilită prin actul adiţional privind formarea profesională? Se poate considera acordul salariatului de a înceta raportul de muncă ca fiind “iniţiativa” sa, în sensul dat de Codul Muncii? Va fi salariatul obligat la plata despăgubirilor, similar situaţiei în care a depus cererea de demisie?
Întrucât legislaţia în vigoare nu prevede o normă expresă privind o astfel de situaţie, ne întoarcem atenţia către jurisprudenţa în materie, în special asupra hotărârilor judecătoreşti rămase definitive în apel.
Ce arată jurisprudenţa
Instanţele de judecată au apreciat că este necesară plata despăgubirilor de către salariat ca urmare a încetării contractului individual de muncă prin acordul părţilor, însă doar în anumite condiţii.
În opinia majoritară, salariatul este obligat să plătească despăgubirile aferente cursurilor de formare profesională proporţional cu perioada efectiv nelucrată atât timp cât între salariat şi angajator s-a încheiat în prealabil un act adiţional referitor la cursurile de formare profesională în care se precizează cazurile în care salariatul este obligat la despăgubiri, inclusiv prin acordul părţilor. Instanţele au considerat că prevederi din actele adiţionale precum “Despăgubirea materială […] este datorată din momentul comunicării deciziei de încetare (inclusiv demisia) a contractului individual de muncă”, “încetare a contractului individual de muncă pentru motive disciplinare, demisie, acordul părţilor solicitat de salariat” ca fiind suficiente pentru a obliga salariatul la plata despagubirilor.
Totuşi, din analizarea jurisprudenţei rezultă că, în situaţia în care, deşi salariatul a urmat cursuri de formare profesională, între părţi nu s-a încheiat un act adiţional în acest sens sau un astfel de act nu prevede cazurile în care salariatul este obligat la despăgubiri, atunci salariatul nu este obligat la plata despăgubirilor mai sus menţionate dacă raportul de muncă încetează prin acordul părţilor.
Instanţele de judecată au opinat că, într-un astfel de scenariu, prin sintagma “iniţiativa” salariatului se înţelege actul demisiei sale, iar nu şi eventuala propunere făcută de salariat angajatorului de a înceta contractul de muncă prin acordul părţilor. Instanţele au considerat că raţionamentul obligării la plata despăgubirilor se fondează pe culpa contractuală, pe când acordul de încetare exclude orice astfel de culpă. De asemenea, au considerat că “iniţiativa” se referă la un actul unilateral de voinţă al angajatului în sensul încetării raporturilor de muncă, care nu îmbracă decât forma demisiei, nu şi a acordului.
Formarea profesională reprezintă unul dintre elementele de bază necesare pentru profitabilitatea unei societăţi, deoarece salariaţii pot fi mai eficienţi, mai productivi, când au numeroase cunoştinţe referitoare la modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă. În acelaşi timp, formarea profesională este benefică şi pentru salariaţi în mod direct, întrucât le facilitează activitatea de zi cu zi şi promovarea în carieră.
