Opinii

Cotele care vor veni. Ce ar trebui să ştie delegaţia noastră care se duce luni la Bruxelles!

Cotele care vor veni. Ce ar trebui să ştie delegaţia noastră care se duce luni la Bruxelles!

Autor: Adrian Luca

11.09.2015, 19:04 541

Când o problemă devine politico-economică, piaţa europeană are o soluţie simplă de rezolvare – cote obligatorii. Eventual şi echitabile, dar în primul rând obligatorii. Că a fost vorba de oţel, de cărbune, de zahăr ori de lapte, acesta a fost şi este mecanismul de reglare al pieţei unice, mai întâi în Comunitate, apoi în Uniunea Europeană. E un principiu pe care l-au acceptat toate statele suverane intrând în acest joc. Un joc care are şi frumuseţea lui – negocierea: cedezi acolo unde ”chiar nu se poate”, forţezi acolo unde eşti mai puternic şi unde poţi să-ţi faci aliaţi ... e ca-n orice negociere.

Mi-am adus aminte de acestă filozofie simplă pe fondul discuţiei privind cotele de alocare a refugiaţilor.  ”Cheie de repartizare echitabilă şi obligatorie”, zicea joi Parlamentul European, întărind politica de cote obligatorii anunţată de  Comisie. La nivelul nostru de negociere, crede cu adevărat cineva că putem avea un cuvând real de spus în acestă chestiune europeană care a ajuns la nivelul de problemă politico-economică? Şi care ar fi miza să avem noi o poziţie mai altfel decât ”Clubul”?

Cu această întrebare în minte ar trebui să se ducă delegaţia nostră la Bruxelles în problema imigranţilor. Şi cu certitudinea că acestea nu vor fi ultimele cote pe care ni le va propune acelaşi Bruxelles, în probleme cu mize mult mai mari pentru noi.

Spre exemplu, am încercat în ultimele luni să vorbesc, de câte ori am avut ocazia, de o problemă pe care o văd cu foarte mare impact în viitor. CCCTB - Common Consolidated Corporate Tax Base/baza comună consolidată de impozitare a companiilor din UE. Da, se anunta ca fiind obligatorie, cel puţin pentru companiile mari şi filialele europene ale acestora!

CCCTB e o problemă căreia executivul european încearcă de ani buni să-i dea un statut politico-economic. Prin 2011, se încerca un compromis ca sistemul să devină opţional. Un fel de-a spune că problema încă nu era coaptă la nivel politic. Ei bine, acum, în această vară fierbinte, se pare că s-a copt. Mai întâi a spus-o Comisia, în aşa-zisul ”plan de acţiuni pentru o taxare corectă şi eficientă a companiilor din UE”, apoi a întărit şi Parlamentul, prin rezoluţia – ”Evitarea plăţii taxelor şi evaziunea fiscală ca provocări pentru guvernanţa, protecţia socială şi dezvoltarea în ţările în curs de dezvoltare”.  Mesajul a fost clar – mai marii Europei s-au hotărât să meargă pe calea asta. La început nu vroiau (cum iniţial nu erau de acord nici cu cotele obligatorii pentru refugiaţi), acum vor. Şi pentru asta, noi, ceilalţi europeni, trebuie să tragem puternic aer în piept şi să ne pregătim pentru negocierile dure care vor urma pe această temă (si multe altele), cu impact direct pentru fiecare economie naţională.

Pentru cei care n-au încă dimensiunea fenomenului, îi mai invit să citească o dată titlul: bazacomunăconsolidată de impozitare. Şi să reflecteze la această perspectivă – după limitarea ajutoarelor de stat, micile economii nationale nu vor mai putea veni acum în faţa investitorilor nici cu argumentul ”suntem mai atractivi, pentru că, spre exemplu, avem amortizare accelerată”. Pentru că va fi bază comună în toată Europa, un singur set de reguli referitoare la cum se calculează profitul şi cum se taxează. Atenţie – nu cu cât, ci cum se taxează! 

Apoi vine partea cu consolidarea. Spre exemplu, ai un grup cu operaţii în patru state membre, A, B, C, D. În A, B şi C, grupul obţine profit, în D, pierdere. De acum, se vor aduna rezultatele la nivelul grupului şi, dacă iese profit, se alocă impozitele pe fiecare stat (A, B, C, D), după un algoritm care va fi stabilit. Evident, echitabil şi obligatoriu. Dar, în primul rând, obligatoriu.

De fapt, pe acest plan al consolidării se va mai putea face ceva în urma negocierilor si pentru asta trebuie sa fim pregatiti in negocierile ce vor urma. În 2011, se propunea şi algoritmul prin care, odată ce baza taxabilă a companiei era stabilită, se împărţeau taxele către fiecare stat în care compania respectivă era prezentă, pornind de trei factori – active (tangibile, intangibile), munca ( salarii şi număr de salariaţi) şi vânzări.

Nu are rost să intrăm acum în amănunte, cert e că atunci când se vor pune cărţile pe masă în chestiunea CCCTB-ului, algoritmul refugiaţilor ni se va părea deja un exemplu de echitate (40% - mărimea populaţiei, 40% - PIB, 10% - numărul de celor care au depus cerere de azil în trecut, 10% - rata şomajului).

Aşa că de-aia zic: mare atenţie luni la Bruxelles, că acestea nu sunt cele din urmă cote care ne aşteaptă!

PS. Poate unii vor interpreta acest text ca fiind prea ”rece”, prea ...pragmatic, pe fondul unei drame umanitare. Dar în spatele unei probleme economice se ascunde o problemă socială, aşa căpătând şi dimensiunea politică. La vremea lor, închiderea minelor, a combinatelor, a fermelor au fost mici/mari drame sociale în toată Europa. Cel mai bine au ieşit doar aceia care au negociat inteligent pe cartea cotelor. Poate vom învăţa şi noi ce înseamnă asta!  

 
 
AFACERI DE LA ZERO