Domnule comisar Dombrovskis,
Domnule prim-ministru Tofan,
Doamnă guvernator Dragu,
Domnule ministru Năsui,
Doamnă viceguvernator Bénassy-Quéré,
Distinşi guvernatori,
Stimaţi colegi,
Reprezentanţi ai instituţiilor europene şi internaţionale,
Membri ai comunităţii academice,
Doamnelor şi domnilor,
Este o mare plăcere şi o onoare să reprezint Banca Naţională a României la cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale Anuale. Aş dori să mulţumesc călduros Băncii Naţionale a Moldovei pentru ospitalitatea deosebită, să subliniez parteneriatul nostru excelent şi să îmi exprim recunoştinţa faţă de partenerii noştri remarcabili de la Banque de France, a căror colaborare a contribuit la transformarea acestei conferinţe într-o platformă valoroasă de dialog între factorii de decizie, practicieni şi cercetători.
Parteneriatul dintre Banca Naţională a României şi Banca Naţională a Moldovei înseamnă mult mai mult decât cooperare instituţională. Este o relaţie construită de-a lungul deceniilor pe încredere, istorie comună şi valori profesionale, alături de o înţelegere comună a faptului că instituţiile puternice sunt esenţiale pentru stabilitatea economică şi prosperitate.
De-a lungul anilor, Banca Naţională a României a avut privilegiul de a sprijini Banca Naţională a Moldovei într-o gamă largă de activităţi specifice băncilor centrale. De la emisiunea monetară şi administrarea numerarului la supravegherea bancară, stabilitatea financiară, sistemele de plăţi, statistică, administrarea rezervelor şi formarea profesională, cooperarea noastră a fost întotdeauna ghidată de un singur principiu: împărtăşirea expertizei în spiritul parteneriatului dintre două bănci centrale vecine.
Poate că reprezentăm două instituţii distincte, dar nu am uitat niciodată că vorbim aceeaşi limbă.
Şi nici că împărtăşim aceleaşi rădăcini istorice. Aşadar, colaborarea noastră este firească.
Astăzi, această relaţie bilaterală a evoluat într-un demers european mai amplu.
Pe măsură ce Republica Moldova înaintează pe drumul său către aderarea la Uniunea Europeană, băncile centrale au o responsabilitate deosebit de importantă. Integrarea europeană nu înseamnă doar adoptarea legislaţiei sau îndeplinirea unor criterii formale. Înseamnă, de asemenea, consolidarea instituţiilor, întărirea credibilităţii politicilor şi dezvoltarea capacităţii analitice necesare pentru a gestiona provocări economice din ce în ce mai complexe.
Am parcurs exact acelaşi drum în urmă cu douăzeci de ani.
Şi, oricât de dificil poate părea uneori acest drum, credeţi-mă când vă spun că destinaţia merită fiecare efort făcut pentru a ajunge acolo.
Integrarea europeană poate reduce costul incertitudinii chiar înainte de a genera pe deplin câştigurile de venit asociate acesteia. Pe măsură ce reformele fac instituţiile mai fiabile, iar politicile mai predictibile, companiile, locale şi străine, capătă încredere să investească pe orizonturi mai lungi, iar societatea în ansamblu are de câştigat.
Dacă aveţi vreodată îndoieli în această privinţă, priviţi doar evoluţia investiţiilor străine directe în România în ultimii douăzeci de ani.
Din această perspectivă, Banca Naţională a României este mândră să contribuie activ, alături de partenerii noştri europeni, la mai multe proiecte de asistenţă tehnică finanţate de Uniunea Europeană pentru Banca Naţională a Moldovei. Aceste iniţiative ne permit să transferăm experienţa practică acumulată în timpul propriului parcurs al României către aderarea la UE şi, ulterior, către integrarea în Sistemul European al Băncilor Centrale. Ele demonstrează că solidaritatea în interiorul Europei se exprimă nu doar prin resurse financiare, ci şi prin cunoştinţe, expertiză şi cooperare instituţională.
Tema acestei conferinţe – Coordonarea politicilor pentru convergenţa cu UE: spaţiul fiscal şi ancorarea monetară în contextul integrării accelerate – cu greu ar fi putut fi mai oportună.
Ţările care urmăresc o integrare europeană mai profundă se confruntă cu sarcina dificilă de a păstra stabilitatea macroeconomică, în timp ce finanţează investiţiile, susţin creşterea şi sporesc rezilienţa în faţa şocurilor externe. Aceste obiective nu pot fi atinse dacă politica monetară sau politica fiscală acţionează izolat. Ele necesită coordonarea politicilor, cooperare, instituţii credibile şi un proces decizional bine fundamentat.
Tocmai de aceea discuţiile de astăzi sunt atât de valoroase. O politică fiscală prudentă permite politicii monetare să îşi îndeplinească mai eficient mandatul privind stabilitatea preţurilor, în timp ce o politică monetară credibilă ancorează anticipaţiile inflaţioniste şi reduce costurile de finanţare pentru sectorul public.
Cele trei paneluri de politici vor aborda unele dintre întrebările definitorii pentru regiunea noastră. Împreună, ele oferă oportunitatea de a învăţa nu doar din teorie, ci şi din experienţele diverse ale băncilor centrale şi instituţiilor europene reprezentate aici.
La fel de importantă este cea de-a doua zi a conferinţei noastre, dedicată Sesiunii de Cercetare. Mă bucur în mod deosebit că acest eveniment combină dezbaterea de politici la nivel înalt cu excelenţa academică.
Elaborarea politicilor publice pe baza dovezilor începe cu cercetarea riguroasă. Munca analitică prezentată de cercetători şi de tinerii cercetători va contribui la aprofundarea înţelegerii provocărilor care ne aşteaptă şi va ajuta la asigurarea faptului că viitoarele decizii de politică se vor baza pe dovezi empirice solide, şi nu pe presupuneri.
Permiteţi-mi să închei cu o reflecţie simplă.
România ştie din propria experienţă că convergenţa europeană nu este o destinaţie la care se ajunge peste noapte. Este un proces continuu de consolidare instituţională, disciplină în materie de politici şi, desigur, cooperare internaţională.
Banca Naţională a României rămâne pe deplin angajată să însoţească Banca Naţională a Moldovei în această călătorie, în calitate de vecin de încredere, partener dedicat şi, poate cel mai important, prieten şi susţinător ferm al viitorului european al Moldovei.
Le doresc tuturor participanţilor o conferinţă inspiratoare şi productivă şi aştept cu interes discuţiile care urmează.
Vă mulţumesc.