• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
Opinii

Cuba: şansa transferului românesc de know-how

Cuba: şansa transferului românesc de know-how

Autor: Doru Lionachescu

20.02.2012, 00:06 1946

Singurul lucru care te şochează atunci când ajungi la Havana este că... nimic nu şochează: pentru un român care a trăit măcar câţiva ani în socialism suspiciunea exagerată a poliţiştilor de frontieră, controlul discret al bagajelor perpetuu întârziate, clădirile lăsate în paragină locuite fiind de chiriaşi-neproprietari, zonele superbe desfigurate de industrializarea forţată şi micul ciubuc niciodată cerut -dar totdeauna acceptat de orice funcţionar sunt lucruri prea bine cunoscute.

La fel de familiare sunt oraşelele mono-industriale aliniate disciplinat între Havana şi Matanzas, lozincile mobilizatoare atotprezente pe zidurile fabricilor, pâlcurile de oameni aşteptând resemnaţi autobuze care nu vin niciodată la timp şi automobilele ori camioanele rablagite, zgomotoase şi ultra-poluante.

Ceea ce surprinde însă, într-o ţară declarat socialistă, este cât de profunde sânt astăzi fisurile făcute de piaţa liberă în osatura sclerozată a sistemului, cu precădere după ce Raul Castro a preluat conducerea ţării. Iniţiativa capitalistă şi germenii pieţei libere şi-au găsit viguros locul nu numai în enclavele tradiţionale -cum este perla turistică caraibiană Varadero - ci mai peste tot în viaţa cotidiană a cubanezilor. În ultimii doi ani Partidul Comunist Cubanez a implementat deja multe prevederi ale aşa-numitului "program de modernizare economică": taximetria a fost privatizată, micii meştesugari pot avea propriile lor afaceri în spaţii închiriate de la stat, s-a liberalizat piaţa transferurilor imobiliare între cetăţenii cubanezi, a fost stopată subvenţionarea produselor şi s-a trecut la sprijinirea ţintită a păturilor sociale defavorizate. Nedeclarat, dar vizibil Cuba urmează calea reformelor economice pe model chinez, mergând până acolo încât recent documentele oficiale ale partidului vorbesc de ideea creării unor "zone economice speciale", aşa cum au fost iniţial regiunile costiere Guangdong şi Shanghai. Mentoratul chinez este puternic promovat şi de prezenţa tot mai activă a chinezilor în Cuba, atât prin investiţii directe, comert şi turism, cât şi la nivelul consilierii formale ori informale, ei luând locul astfel pe nesimţite nedoritei prezenţe a Rusiei pe insulă.

Anul 2012 găseşte deci Cuba la începutul unui proces ireversibil de liberalizare economică graduală, însoţită sau nu - vom vedea - şi de extinderea drepturilor politice. Deşi încă în vigoare, embargoul economic american instituit de preşedintele Kennedy acum 50 de ani a eşuat evident, în condiţiile în care relaţiile de afaceri ale Cubei cu restul lumii - inclusiv, sau mai ales, cu Canada şi UE - par să se afle la apogeu, iar Cuba a renunţat de multă vreme la ambiţiile guevariste ale exportului de revoluţie. Conducerea cubaneză de astăzi a abandonat idealismul revoluţionar promovat de Fidel, Che Guevara şi Jose Marti în favoarea realismului geopolitic: anul trecut Cuba a primit peste 2,7 milioane de turişti străini, cei mai mulţi occidentali, număr care creşte cu două cifre de la an la an. Aşteptările sunt ca restricţiile SUA referitoare cel puţin la acostarea vaselor de croazieră americane la Havana să fie ridicate încă de anul acesta. O asemenea decizie va declanşa în mod cert o explozie a creşterii economice a ţării.

Nu există deci un moment mai favorabil pentru România de a se poziţiona ca un jucător activ într-unul dintre cele mai importante procese de tranziţie economică ale lumii contemporane. Iar în acest caz, miza nu e numai Cuba, deşi o ţară cam jumătate din România, bogată în resurse alimentare şi energetice, cu peste 11 milioane de locuitori, mare parte tineri, nu e deloc de neglijat. Marea miză geopolitică a activismului diplomatic românesc trebuie să fie accesul la imensa piaţă latino-americană şi caraibiană, o regiune cu peste 600 milioane de consumatori - mai mare decât UE şi de două ori mai numeroasă decât SUA! O regiune pe care, din nefericire, paralizia intelectuală a diplomaţiei noastre externe timorate de axa Uniunea Europeană-SUA o neglijează de douăzeci de ani. Urmarea acestei lipse de viziune politică este că România nu mai înseamnă mare lucru astăzi pentru cubanezul de rând: mulţi habar nu au pe unde ne e aşezată ţara, necum să ştie ceva de istoria noastră socialistă comună de până în 1989.

Pornim deci cu un handicap pe care ni l-am fabricat singuri prin ignoranţă şi lene intelectuale, dar care nu e insurmontabil. În relaţia cu paradisiaca insulă caraibiană România ar putea marşa pe cel puţin trei mape diplomatice concrete. Cea dintâi este, în mod cert, sporirea relaţiilor economice bilaterale, de la nivelul ridicol de astăzi de circa 1 milion de euro anual, echivalentul probabil al unui container de rom bun şi de trabuce Cohiba. Cuba are o nevoie presantă să-şi modernizeze flota auto cu maşini robuste, la preţuri rezonabile, iar aici Dacia poate fi candidatul ideal. La fel utilajul petrolier şi de gaze românesc are în mod cert o nişă de care încă nu e conştient. Tarom-ul ar putea zbura la Havana şi la Beijing, legând astfel via Bucureşti cele două emisfere. Multe alte produse româneşti ar putea fi absorbite de o piaţă care în mod explicabil nu e foarte pretenţioasă, dacă se creează climatul favorabil dialogului şi afacerilor.

Doru LionăchescuÎn al doilea rând, folosind relaţiile speciale pe care le avem cu SUA pe linie militară şi de intelligence, România şi-ar putea oferi discret guvernului cubanez serviciile de mediere a dialogului între cele două ţări în vederea normalizării relaţiilor. O asemenea întreprindere ne-ar crea un capital de bunăvoinţă colosal pe ambele ţărmuri ale Golfului Mexic.

În fine, cel mai important, România şi-ar putea oferi resursele de know-how în privinţa tranziţiei de la economia socialistă la o economie liberă de piaţă. Prin consilieri oficiali şi neoficiali le putem împărtăşi foştilor "tovaraşi" cubanezi învăţămintele noastre într-ale tranziţiei: ce să facă, în ce ritm, şi mai ales ce greşeli să evite. Nu suntem noi academicieni în ale tranziţiei, dar România este totuşi o ţară care a reuşit în mai puţin de o generaţie să treacă de la socialism strict la a fi membru cu drepturi depline al UE şi NATO. Expertiza noastră în domeniul reglementării bancare nu e nici ea de lepădat.

Aceste atuuri incontestabile, dar şi istoria noastră socialistă recentă, rădăcinile culturale comune latine şi similitudinea poziţionării geografice în coasta unor mari puteri, nu totdeauna prietene (noi cu Rusia, ei cu SUA) ne-ar putea crea premisele deschiderii unui cap de pod românesc în America Latină. Depinde exclusiv de inteligenţa politicii externe româneşti să nu ratăm această oportunitate istorică de a crea un mini-parteneriat transatlantic cu o regiune a lumii unde cuvântul criză este un termen exotic, asociat doar cu Europa şi cu Statele Unite.

Havana, februarie 2012

Doru Lionăchescu este preşedinte al Capital Partners

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380