”Cursul contează foarte mult, mai ales că este ceasul economiei!” ne spune Cristian Popa membru al Consiliului de Administraţie al BNR. Păi dacă este ceasul economiei, de ce nu-l lăsăm să meargă, să-şi facă treaba, să ne arate ”timpul” real al economiei.
Culoarul bătătorit pe care s-au făcut tranzacţiile în ultimul timp a fost reprezentat de 4,97xx, în care variaţia a fost vizibilă doar de la zecimala a treia. Variaţiile procentuale de la o zi la alta au fost reprezentate de numere zecimale, 0,00xx, cu 4 zecimale în care doar zecimalele 3 şi 4 mai înregistrau fluctuaţii. Vorbim de volatilităţi minimaliste, dar acestea nu sunt reale, ci sunt consecinţa intervenţiei în piaţă. Avem, de fapt, un curs deghizat, un curs care bălteşte şi nu spune adevărul despre economie. Este un defazaj evident între cursul leu/euro şi realitatea economică.
Suntem într-o situaţie paradoxală: deşi avem inflaţie mare, deficitele gemene sunt exagerat de mari (deficitul de cont curent este cel mai mare din Uniunea Europeană), cursul de schimb euro-leu este stabil. Trăiască Banca Naţională Română!
Depăşirea pragului de 5 lei/ 1 euro este privită ca o Lebădă Neagră , cu un impact psihologic de amploare în rândul populaţiei, îndeosebi în rândul celor care au rate în euro. Atingerea acestui prag a fost prognozată de analişti de mult timp, dar aceasta nu s-a materializat în niciun fel.
Deprecierea leului în raport cu euro ar fi benefică în primul rând pentru exportatori, fiind o gură de oxigen aducătoare de venituri substanţiale. Exportatorul prin acest curs valutar nu poate transfera preţurile mari la care îşi cumpără materia primă pentru produsul exportat. Adică cumpără scump de pe piaţa internă şi vinde ieftin pe piaţa externă. Există o diferenţă mare între creşterea preţurilor pe plan intern şi creşterea cursului valutar. Să luăm un calcul ipotetic: să presupunem că preţurile materiilor prime au crescut în industria prelucrătoare cu 25% într-un interval de timp, iar în acelaşi interval am înregistrat o creştere a cursului valutar de 3%. Pierderea exportatorului este foarte mare, mai ales dacă preţul de livrare la export este nenegociabil. Suntem într-o situaţie de trade off: curs stabil vs. eficienţa exporturilor.
Să nu-şi închipuie cineva că susţinerea monedei naţionale este o treabă simplă! Aceasta este ajutată prin vânzare de miliarde de euro pe piaţă, pentru a contrabalansa cererea. Evident, valuta provine din rezervele Băncii Naţionale, din Fondul de Rezervă al Guvernului. Guvernul, în scopul de a-şi acoperi necesarul de cheltuieli împrumută euro pe care-i aruncă apoi în piaţă. Chiar dacă autorităţile nu vor să recunoască această practică este tot o formă de intervenţionism în piaţa valutară. Cu ajutorul acestor bani se pune batista pe ţambalul pieţei valutare, când aceasta clocoteşte. În acest fel se evită turbulenţele din economie şi se câştigă şi pacea socială.
BNR, în a cărui responsabilitate este politica monetară, urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă cu leul, mai precis cu evoluţia acestuia în raport cu euro, acesta fiind şi o modalitate de a lupta cu inflaţia.
Tot Cristian Popa ne spune, mai precis ne avertizează că „ dacă dezechilibrele macroeconomice nu se corectează este greu de imaginat că lucrurile vor rămâne la fel de stabile pe viitor”. Mai şleau înseamnă că intervenţiile în piaţa valutară nu pot dura la infinit, ci trebuie ca economia să contribuie la realizarea echilibrului.
