Au avut remuşcări? S-au temut? Totul se rezumă la un simplu calcul de oportunitate?
Dacă premierul mai rămânea în funcţie chiar şi câteva zile, PSD risca să devină paratrăsnetul tuturor nemulţumirilor din societate.
Într-o ţară în care salariile cresc, într-o ţară în care impozitele scad, într-o ţară în care speranţa în viitor revine, după o lungă criză, ei bine, într-o astfel de ţară poţi presupune că guvernul este solid ancorat şi nu va fi luat pe sus de prima furtună mai măricică.
Dacă priveşti o altă faţetă a aceleiaşi ţări, în care Parlamentul refuză să-i ridice imunitatea premierului acuzat de corupţie, în care acelaşi premier rămâne în funcţie chiar si în urma dovedirii faptului ca este un plagiator, dacă într-o astfel de ţară vicepremierul îşi trimite subordonaţii la moarte obligându-i să alerge nebuneşte pe şosele, ei, atunci te întrebi: cum de a rezistat atât de mult acest guvern şi premierul?
Nu sunt trei ani de când alianţa dintre PSD şi PNL, construită să guverneze cel puţin opt ani, spulbera fosta guvernare cu un scor uluitor în alegerile legislative – 80% din voturi. Ce onoare pentru „cel mai tânăr premier” din UE, după cum se lăuda Victor Ponta. Şi ce dezamăgire, nici trei ani mai târziu, faţă de „singurul premier din UE aflat în funcţie care este judecat pentru corupţie”.
Înlocuindu-l pe Victor Ponta, PSD încearcă să mai salveze ce este de salvat.
Măsura a fost încercată la începutul lui 2012 şi de Traian Băsescu, atunci când Emil Boc a fost înlocuit în fruntea guvernului cu Răzvan Ungureanu. Era însă prea târziu pentru PDL. PSD încearcă acum să evite o gravă erodare care ar face imposibile pretenţiile pentru putere.
Cu un premier oricum pe fărăş, PSD să piardă şi puterea. Dar riscul este foarte bine calculat. PSD şi aliaţii săi au încă majoritatea în Parlament. Pare firesc ca preşedintele să propună un nou premier din rândul coaliţiei care are majoritatea parlamentară astfel încât viitorul guvern să treacă de votul Legislativului. Dar preşedintele poate, la fel de bine, să propună un premier de la PNL. Într-o astfel de ipotează, cel propus să formeze guvernul are nevoie să ceară sprijin în rândurile parlamentarilor aflaţi acum în arcul puterii. Adică de la acei parlamentari care în trecut i-au ferit pe Şova sau pe Ponta de mâna justiţiei. Iar în fruntea acestora tronează lupi bătrâni precum senatorul Gabriel Oprea, şeful UNPR şi încă vicepremier până la formarea unui nou guvern. Iohannis trebuie să vorbească, între alţii, cu Oprea, dacă vrea ca PNL să guverneze. Este puţin probabil că o va face fără să rişte ca furia străzii să se îndrepte dinspre actualele ţinte spre el. Pe asta a mizat PSD – anume că UNPR nu va fi chemat să guverneze alături de PNL, prin urmare liberalii nu vor avea majoritate pentru a forma guvernul.
Dacă Gabriel Oprea nu ar fi fost una dintre ţintele furiei populare, Ponta era şi acum în funcţie, iar PSD ar fi mizat, foarte probabil, pe faptul că tragedia din clubul Colectiv va fi uitată. Dar pentru că premierul l-a apărat pe vicepremier în urma accidentului din coloana oficială a lui Oprea soldat cu moartea unui poliţist, Ponta a devenit părtaş la acest posibil „omor din culpă”. Şi amândoi au devenit făptuitori morali în tragedia din Colectiv, pentru că sunt percepuţi ca partoni ai unui sistem corupt care a făcut posibilă drama.
Aşadar, acest guvern nu a câzut repede ci chiar prea greu. Schimbarea premierului este o acţiune ce conţine ceva teamă şi mult calcul.
Problema PSD, dar nu doar a PSD-ului ci şi a PNL-ului şi a preşedintelui Klaus Iohannis, este că aceste calcule nu coincid cu cele ale oamenilor – peste 25.000 - care au protestat marţi seară în stradă, mult după miezul nopţii. Şi care cer resetarea sistemului, prin urmare dispariţia tuturor mutrelor care de ani de zile se plimbă pe la televizor, a motanilor graşi puşi pe căpătuială, din toate partidele.
