Vineri în Statele Unite, la San Francisco, reţeaua de socializare Facebook, de fapt "Oracolul" nostru din copilărie, care a venit în întâmpinarea dorinţelor noastre "ascunse" de a ne arăta pozele, prieteniile, recomandările, viaţa s-a listat la Bursa americană.
Cel puţin 1.000 de angajaţi ai Facebook sau cei care au crezut acum opt ani în ideea simplă de socializare prin intermediul internetului a lui Mark Zuckerberg au devenit "bogaţi", iar unii dintre ei chiar foarte bogaţi, miliardari. 100 de miliarde de dolari, valoarea de listare, creaţi în opt ani arată cât de mult sunt preţuite ideile şi oamenii care pot schimba lumea prin ceea ce fac. Iar acest lucru a fost posibil în plină criză economică.
Modelul Henry Ford de acum un secol sau Bill Gates de acum 30 de ani merge înainte, dar poartă un alt nume şi o altă idee.
Dacă revenim cu picioarele pe pământ românesc şi ajungem la Bucureşti vom auzi o întreagă generaţie de antreprenori români care sunt furioşi că băncile nu le mai dau bani, că le iau şi pielea de pe ei, că muncesc numai pentru a-şi plăti împrumuturile. Peste tot bancherii sunt acuzaţi că au închis robinetul cu bani, că cer să vii cu 40% finanţare proprie dacă vrei să iei un împrumut, care şi acela este tot mai scump. Comparativ cu anii trecuţi, relaţia dintre un antreprenor şi bancă s-a schimbat radical. În plin avânt economic bancherii dădeau buzna în birourile antreprenorilor să le dea împrumuturi. Acum situaţia s-a schimbat radical şi oamenii de afaceri stau pe la uşile băncilor în speranţa că vor găsi ceva finanţare care să le permită să mai reziste încă un an sau doi până speră că va trece criza.
Cu foarte puţine exemple, care pot fi numărate pe degetele de la o mână, niciun antreprenor român nu se duce pe bursă să strângă finanţarea de care are nevoie. Pentru că antreprenorul român nu este obişnuit să împartă afacerea lui şi cu alţii, nu este dispus să dea din câştigul lui către alţii, nu vrea ca altcineva să se uite în ceea ce face şi nu vrea să dea socoteală pentru ceea ce face. Când finanţarea bancară era ieftină, iar bancherii te rugau să iei bani, antreprenorul român era rege, era milionar, iar clientul lui sigur "nu era stăpânul lui". Nu avea nevoie de banii nimănui pentru a-şi finanţa activitatea pentru că erau peste tot. Şi toţi credeau că explozia afacerilor lor li se datorează mai mult lor decât conjuncturii pieţei.
Criza a schimbat dramatic tot acest peisaj. Clienţii/consumatorii au devenit dintr-o dată foarte importanţi , concurenţa a devenit acerbă peste noapte şi mulţi nu erau pregătiţi, iar, mai mult decât atât, banii ieftini de la bancă au dispărut. Dacă firma lui ar fi fost listată la bursă, ar fi putut să ridice finanţarea de la acţionari, ar fi putut să afle ce gândesc clienţii mult mai repede şi ar fi dat nas în nas cu piaţa reală mult mai devreme. Acum aproape 100 de ani, la fel, în plină criză economică, Henry Ford a preferat să îşi finanţeze ideea şi modul de organizare a producţiei de automobile de pe bursă, decât să fie, ceea ce denumea el "prizonierul Wall-Streetului", centrul bancar al Americii. A preferat să fie prizonierul micilor acţionari care au crezut în el, în afacerea lui, decât al bancherilor.
La noi antreprenorii preferă să fie prizonierii băncilor şi să fie victimele crizei decât să iasă pe bursă. Poate la început compania lor nu va valora prea mult, aşa cum speră ei, dar dacă au o idee bună, un produs sau un serviciu bun, şi le pun în practică, piaţa, consumatorii şi, în final, acţionarii/ investitorii îi vor răsplăti.
Aşa s-a întâmplat şi cu Wal-Mart, Microsoft, Dell, Starbucks , Apple, Amazon, Google, companii care au pornit de la ideea unor fondatori şi, până la urmă, de la dorinţa lor de a cuceri lumea prin produsele şi serviciile lor. Dar, pentru a face acest lucru, toţi aceşti fondatori/antreprenori au fost dispuşi să împartă şi cu alţii, adică cu bursa, o parte din afacere pentru a obţine capitalul necesar dezvoltării.
La noi Banca Transilvania nu ar fi ajuns niciodată acolo unde este dacă fondatorii nu ar fi pus afacerea pe bursă. Dar, din păcate, este un exemplu izolat. Şi, de aceea, clasa noastră de antreprenori va pierde cel mai mult în această criză şi va fi nevoită să lase bani şi cotă de piaţă multinaţionalelor.
Fiecare dintre antreprenorii noştri visează la capitalismul american, dar mai mult la banii şi valoarea lui decât la modul lui de gândire şi acţiune în practică.
Paradoxal, capitalismul înseamnă să împarţi ideile şi banii şi cu alţii că să nu rămâi prizonier în propria ta curte şi să eşuezi.
În comunism/socialism am fost învăţaţi că bunurile aparţin poporului, tuturor. America de după anii '80 a dezvoltat acest concept, dar în cel mai pur stil capitalist. Antreprenorii lor chiar au împărţit afacerile cu investitorii şi apoi acţionarii lor. Când o acţiune creşte, şi principalul acţionar şi cel mai mic dintre acţionari câştigă în acelaşi procent. Când scade e la fel. Dacă afacerea dă faliment, şi unii şi alţii pierd.
Mulţi dintre antreprenorii noştri au fost crescuţi cu ideile socialismului în economie. Dar nu le-au dus mai departe şi în afacerile lor. Iar acum criza le ia tot ce au câştigat prin capitalismul sălbatic de după '90.
Fondatorii Facebook, Google, Groupon, Starbucks, Subway au învăţat socialismul capitalist mult mai mult decât cei care ar fi trebuit să-l ştie pe dinafară: Copos, Badea, Ţiriac, Cataramă, Popoviciu şi mulţi alţii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
