Acum câteva săptămâni, aşteptând să se facă verde la o trecere de pietoni de pe Calea Călăraşi, privirea mi-a fost atrasă de un afiş lipit pe un stâlp: “Cumpăr Puncte în dosare de la ANRP. Ofer seriozitate”.
Atunci mi-am amintit că în Nota Ministrului de Finanţe privind execuţia bugetului general consolidat în perioada 1 ianuarie – 31 august 2022, deci pe primele opt luni din acest an, văzusem un paragraf – pagina 6 – „Alte cheltuieli au fost de 5,79 mld. lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.“
Ministerul Finanţelor nu precizează clar sumele plătite în contul despăgubirilor de la ANRP.
Totuşi, 5,79 miliarde de lei înseamnă aproape 1,2 miliarde de euro, bani din care cei mai mulţi s-au dus către ANRP, după cum spune Ministerul Finanţelor.
Anul trecut - 2021, conform sintezei execuţiei bugetului consolidat, acelaşi paragraf menţiona: „Alte cheltuieli au fost de 8,32 mld. lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte depăgubiri civile, precum şi indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.“
În anul 2000, în acelaşi paragraf se menţiona suma plătită de 8,36 miliarde de lei.
Ce treabă au banii daţi de ANRP cu indemnizaţiile acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor, de au fost puse împreună, numai Ministerul Finanţelor ştie.
De altfel, aşa se pierde urma banilor, de-ţi prinzi urechile când cauţi câţi bani s-au plătit până acum în contul despăgubirilor de la ANRP.
Afacerea ANRP, începută în 2005, pentru despăgubirea celor cărora regimul comunist le-a confiscat imobilele şi averile, nu s-a terminat nici până acum.
De fapt, nu mai este o afacere a urmaşilor, ci este o afacere a celor care au cumpărat titlurile de proprietate de la cei care le deţineau.
Aici puteţi să vedeţi o listă a celor care au primit cele mai mari despăgubiri - top 30.
Prima etapă a fost din 2008 până în 2013, când cei care au avut titluri de proprietate – fie urmaşi, fie cei care le-au cumpărat de pe piaţa gri – au primit în schimb acţiuni la Fondul Proprietatea sau cash.
Acţiuni la Fondul Proprietatea s-au dat în valoare de aproape 14 miliarde de lei, iar cash aproape 1 miliard de euro, dacă nu greşesc.
Asta a fost prima afacere, peste care acum se aşterne praful.
Acţiunile la Fondul Proprietatea, care s-au listat la Bursă în 2011, s-au plimbat prin atâtea mâini şi atâtea conturi încât li s-a pierdut urma.
La un moment dat, principalul acţionar devenise un fond american de investiţii – Eliott – care ajunsese să deţină aproape 30% din Fondul Proprietatea, şi care făcuse o super-afacere. Cumpărase acţiuni de pe piaţa neagră, gri, oficială şi reuşise să-şi tripleze banii în câţiva ani prin creşterea valorii acţiunilor, prin dividendele acordate de Fondul Propritatea sau prin imensele programe de răscumpărare de acţiuni iniţiate de Fondul Proprietatea.
Conform estimărilor, Eliott, prin toate entităţile, investise vreo 400 de milioane de dolari în această afacere şi câştigase peste 1 miliard de dolari.
Deci un fond din America, de la New York, a făcut cei mai mulţi bani cu acţiunile Fondului Proprietatea, un fond care a pornit ca să despăgubească pe cei cărora regimul comunist le-a luat imobilele şi activele.
În boardul Fondului Proprietatea, mulţi ani, a fost Mark Gitenstein, fostul ambasador al SUA la Bucureşti şi care este acum ambasador al SUA la Uniunea Europeană, bun prieten cu actualul preşedinte american, Joe Biden.
Ca o ironie, şi fondul de investiţii al lui Bill Gates cumpărase la un moment dat acţiuni în Fondul Proprietatea prin intermediul GDR-urilor listate la Londra.
În caz că nu ştiţi, principalul acţionar al Fondului Proprietatea a ajuns Pilonul II de Pensii, unde 7,6 milioane de angajaţi români au pensia pilon II. Foarte mulţi nici nu ştiu ce înseamnă această pensie şi că 3,75% din salariul brut se duce în fiecare lună într-unul din cele şapte fonduri Pilon II.
Această primă afacere de despăgubire cu acţiuni Fondul Proprietea şi prin cash are şi urme de corupţie, are urme de influenţă politică la cel mai înalt nivel etc. Nimeni nu mai ştie unde sunt dosarele de la DNA.
Dar a fost o afacere foarte bună nu pentru moştenitorii celor cărora statul comunist le-a confiscat imobilele şi activele, ci pentru cei care au cumpărat titlurile de despăgubire la discount şi pentru cei care au venit din afară şi au cumpărat acţiuni de pe Bursă, presând apoi administratorul Franklin Templeton să vândă deţinerile – acţiuni la Petrom, de exemplu – şi să ramburseze banii.
Administratorii Franklin Templeton nu au avut nicio intenţie de a dezvolta ceva în România, ci doar de a lichida deţinerile şi a rambursa banii acţionarilor, un proces pe care poate să-l facă oricine, nu este nevoie să aduci o firmă din America pentru acest lucru. La un moment dat, administratorul a reuşit să vândă acţiuni Petrom la cel mai mic preţ posibil.
Dar timpul aşterne praful pe aceste afaceri. Iar acţionarii iniţiali nu mai sunt, ci 7,6 milioane de români s-au trezit ei că sunt acţionari indirecţi în FP. Măcar dacă ar câştiga ceva din listarea Hidroelectrica, cea mai valoroasă participare pe care o mai deţine Fondul Proprietatea.
După ce s-a epuizat afacerea cu acţiuni Fondul Propreitatea şi despăgubiri în cash ,din 2013, în urma proceselor pierdute de România în afară cu moştenitorii, guvernul Ponta a trebuit să vină cu o altă variantă de despăgubire, având în vedere că cererile de despăgubire nu numai că nu s-au epuizat cu 5 miliarde de euro, dar au crescut în continuare.
Aşa că s-a inventat afacerea cu Puncte. Cei cărora li se recunoştea dreptul la despăgubire, fie moştenitorii, fie cei care cumpărau dosarele, au primit Puncte în contul despăgubirilor, valoarea unui punct fiind 1 leu.
Cu aceste Puncte, certificate de ANRP, stai la coadă la Ministerul Finanţelor să primeşti în schimbul lor cash – câte 20% pe an pe o perioadă de cinci ani. Asta dacă statul alocă bani pentru aceste despăgubiri. După cum arată datele privind execuţia bugetară, Ministerul Finanţelor chiar alocă bani. Dacă primeşti Punctele şi nu vrei să aştepţi banii de la Finanţe, care vin în ani, poţi să vinzi Punctele pe piaţă, la discount.
Este o adevărată piaţă pentru cumpărarea şi vânzarea de Puncte de la ANRP. Este de ajuns să dai căutare pe Google şi îţi apar site-uri care se ocupă de aceste lucruri: puncteanrp.ro – cel mai bun preţ de pe piaţă, dosaresipuncteanrp.ro, cumparpunctenrp.com etc. Cu puţin noroc, găseşti şi pe olx.
Dosaresipuncteanrp.ro mi se pare un site complet, care bate orice fel de site al statului în materie de legislaţie, de explicaţii pe înţelesul tuturor.
Conform datelor din piaţă, Punctele se tranzacţionează acum la 50-60% din valoarea nominală de 1 leu, dar nu prea se găsesc.
Neavând date clare de la ANRP (când scriu acest articol, duminică noapte, nu am pe cine să întreb la ANRP), până acum s-au emis 8-9 miliarde de Puncte, din 2013 încoace, şi s-au plătit cash de către Ministrul Finanţelor cam 70-75% din cereri, conform unei estimări.
Mai există o variantă, ca cei care acumulează Puncte să le schimbe pe terenuri ale statului, dar este o piaţă atât de opacă încât nu se ştie dacă s-a întâmplat acest lucru.
Ce se include aici numai Ministerul Finanţelor ştie şi cei care se învârt pe această piaţă.
Măcar ca o dată statistică, ar trebui să ştim ce a însemnat până acum afacerea ANRP, care nu s-a teminat nici acum, după 17 ani de când a început.
Dar ce este important este că, indiferent de vremuri – iar acum avem inflaţie, explozia dobânzilor, explozia facturilor la energie, revendicările salariale –, în fiecare an se vor găsi bani pentru ANRP şi pentru cei care cumpără şi vând puncte.
Şi când te gândeşti că statul se împrumută cu dobânzi de aproape 9% pentru a plăti aceste puncte.
Dar e bine că trece timpul iar dosarele de la ANRP şi despăgubirile acordate se pierd în timp, de nimeni nu mai ştie de ele. Important este că lumea care trebuia şi-a luat banii.
Măcar să ştim câţi bani au fost în final.
