România are un PIB de 200 mld. euro şi un buget general consolidat de 65 mld. euro, cu care ar putea să facă şi şcoli, şi şosele, şi spitale la un standard acceptabil pentru o ţară a Europei de Est cu un PIB per capita la un sfert faţă de Occident.
Însă aceşti bani sunt deturnaţi, sunt fraudaţi la toate nivelurile administrative, astfel încât, după 28 de ani de la Revoluţie, Bucureştiul este singura capitala din Uniunea Europeană fără o centură la 4 benzi, în Spitalul Municipal Universitar, care ar trebui să fie numărul 1 în România, se închid secţiile din cauza bacililor, iar 3.000 de şcoli nu au toalete, apă, gaz şi canalizare.
Puţinele anchete prin care s-a încercat stăvilirea acestor fraude care în total dau miliarde şi zeci de miliarde de euro de-a lungul anilor sunt acum demonizate în numele drepturilor omului şi al unor aşa-anumite abuzuri.
O alianţă între cei care au prădat bugetul statului şi cei care nu au plătit taxele şi contribuţiile sociale conform legii de-a lungul anilor a pus la cale acum un război împotriva celor care au încercat să stăvilească acest marasm. Lor li s-au adăugat cei care şi-au împărţit România la tarabă în anii ‘90, preluând active de sute de milioane de euro pe sub masă, urmăriţi şi condamnaţi la rândul lor în câteva anchete. În plus, sunt ajutaţi de cei care au făcut zeci şi sute de milioane de euro din mascarada retrocedărilor.
Din Madagascar, Brazilia, Costa Rica, Londra, Belgrad şi alte părţi ale lumii se aşteaptă acum cu sufletul la gură derularea şi deznodământul celei mai grozave operaţiuni de încercare de demontare a opririi abuzurilor la adresa banului public.
Dacă va reuşi, cei care au pus-o la cale vor avea impresia că şi-au construit propria imunitate.
Cert este că administrarea în continuare în acelaşi mod a bunurilor publice, iresponsabilă şi cinică, fără a avea deasupra niciun instrument de control, va ţine în frâu dezvoltarea României. Şi chiar în aceste condiţii doar se va întârzia intrarea pe un făgaş al normalităţii, în care frauda şi evaziunea să fie pedepsite.
România a mai trecut prin perioade în care la orizont nu se întrevedea nimic şi totul părea că este în mâinile unei clici care putea să decidă orice fără responsabilitate. În 2000, la privatizarea companiei de asigurări Astra, jocurile au fost făcute în aşa fel încât compania să fie dată unor oameni de afaceri care nu aveau nicio legătură cu asigurările, dar care erau atraşi de zecile de milioane de euro existente în conturile acesteia, ca moştenitoare a operaţiunilor de reasigurare ale fostei societăţi de asigurări de stat ADAS.
Grila a fost făcută atunci prin acordarea unui punctaj uriaş investiţiilor care urmau să se facă în companie, iar un antreprenor italian care a prins acest fir a înscris investiţii în volum atât de mare încât a câştigat. FPS-ul nu a avut ce să-i facă şi a trebuit să-l declare câştigător pe hârtie, dar compania i-a fost dată în cele din urmă lui Dan Adamescu. Italianul, care a declanşat un proces dar l-a pierdut, avertiza atunci în Ziarul Financiar, deposedat fiind de dreptul de câştigare a licitaţiei şi văzând cum se aşază lucrurile în România: „Va veni o zi a mâinilor curate”, făcând aluzie la operaţiunea „Mani pulite” din Italia anilor ‘90.
Nimeni nu credea în perioada 2000-2004 că premierul de atunci urma să fie anchetat şi întemniţat.
Oamenii nici nu trebuie de fapt să ştie că o încrengătură teribilă administrează fraudulos banii publici ai României, pentru că o văd cu ochiul liber. Să le spui acum că Vanghelie & Comp. sunt „abuzaţi”, indivizii cu conturile şi vilele de la Monaco, cine s-o creadă?
Reţele de partid care conduc judeţele de ani de zile şi au distribuit banii în folos propriu şi al apropiaţilor devin astăzi purtători ai stindardului apărării drepturilor personale.
Mai mult, opinia publică, reprezentată de mass-media, oameni care trăiesc din rodul muncii lor şi nu din raptul activelor statului sau al banilor publici, în loc să ostracizeze generalizat această stare de fapt dăunătoare pentru viaţa lor de zi cu zi, ori tac, ori aruncă şi mai multă ceaţă acolo unde lucrurile ar trebui să fie foarte simple.
Popularizarea unor personaje-simbol ale fraudării banului public, precum fostul ministru al turismului, este un simptom al încă imposibilităţii multora de a-şi vedea drepturile şi de a se simţi liberi.
România nu poate merge mai departe cu această atitudine de a sta în găoace şi de a accepta astfel de operaţiuni.
Tinerii pleacă din România astăzi alungaţi de osificarea societăţii determinată de alocarea frauduloasă a resurselor prin reţele care acum vor imunitate.
Chiar cu o creştere de 5% a PIB în următoarele decenii, dacă administratorii banului public vor avea numai şi impresia că sunt imuni, modernizarea României va întârzia în continare. Trebuie curăţenie pentru ca România să înainteze. Altfel toată creşterea este în van.
