Opinii

Dacă BNR supraveghează sănătatea sistemului bancar, cine supraveghează sănătatea financiară a debitorilor?

Dacă BNR supraveghează sănătatea sistemului bancar,...

Autor: Lucian Vînătoriu

17.01.2015, 14:14 1464

Pe 16 ianuarie, BNR a afişat o cotaţie de 4.4228 lei pentru francul elveţian (CHF). SNB, banca naţională a Elveţiei a abandonat cu o zi în urmă politica de ancorare a cursului de schimb EURCHF la 1.2, concomitent cu scăderea în teritoriu negativ a dobânzilor la depozitele de franci. Efectul imediat, neanticipat nici măcar de SNB a fost o comoţie financiară la nivel european, cu efecte ireversibile în Europa de Est unde băncile au creditat oamenii într-o monedă prin excelenţa de economisire.

Însă din sediul BNR, lucrurile s-au văzut mereu în procente: viceguvernatorul Popa explica anul trecut că doar 4.1% dintre credite sunt în CHF. În casele împrumutatilor (de fapt în casele bancilor), lucrurile se calculează altfel: la ce pot renunţa luna aceasta (la fructe pentru desert? la o carte? la gradiniţa pentru copil? la un medicament?) pentru a pune diferenţa la rată, încât să plătească împrumutul? Dialogul într-o familie afectată de creşterea ratei poate fi uşor de bănuit. Problematic e că acest dialog e multiplicat în sute de mii de familii.

De un deceniu încoace, banca centrală a acţionat, contrar şi propriei voinţe, pro-cliclic. Avertizările verbale la câte o conferinţă din sediul de pe str. Doamnei nu au răzbătut în agenţiile băncilor dornice de venituri cu orice preţ. De la tolerarea creditelor cu buletinul sau în moneda incontrolabilă (ce e exotic în asta?), la dobânzile introductorii (sau cinic numite promoţionale) în primii ani de credit, de la intervenţii defavorabile debitorilor pe Ordonanţa 50 la opoziţia deschisă împotriva falimentului individual - BNR a sprijinit sistemul bancar cum s-a priceput mai bine dar n-a inteles că singuri, ei, debitorii asigură veniturile acestui sistem. Sau, împovăraţi peste masură - determină sistemul să iasă în pagubă.

Nu e vremea acuzelor, ci a soluţiilor. Azi, cei cu credite în CHF sunt luaţi în colimator de cei care, iată - au avut viziunea să nu se împrumute în moneda statului elveţian. Mâine, poate fi momentul celor cu credite în moneda Uniunii să picheteze sediul băncii naţionale de teamă că un curs imposibil EURRON le-ar afecta capacitatea de plată a creditelor. Să stăm să acuzăm de naivitate sau lăcomie pe unii care au fost consiliaţi de “consilierii de credite” din bănci care e cel mai bun credit nu e înţelept. Azi, băncile comerciale trebuie să găsească soluţii rezonabile care să le ajute să îşi primească francii înapoi, nu care să sufoce debitorii. În vârf de boom economico-financiar, un salariat în căutarea unui credit putea citi în presa vremii următoarele: “Pe termen lung, pot fi constatate avantajele costurilor mai reduse ale împrumuturilor în CHF. Singurul dezavantaj este dat de riscul valutar, care se poate materializa sau nu, ba chiar se poate constitui într-un avantaj, daca ne uităm la aprecierea masivă a leului faţă de franc în ultimii şase ani.” (Mihai Bogza, presedinte Bancpost in iunie 2008). Cu fraza asta în minte şi cu zâmbetul liniştitor al “managerului de relaţii cu clienţii” în faţă, clientul ia ceea ce banca îi împachetează mai frumos - liniştit fiind şi de asigurările băncii centrale ca sistemul e solid şi se află oricum sub ochiul ei vigilent.

Numai că de sanatatea financiară a sistemului bancar, dar nu şi a debitorului se îngrijeste BNR. Pe bună dreptate - debitorul e singurul responsabil de returnarea banilor împrumutati. Dar în toată Europa de Est dar şi în România probabil va salta iaraşi rata neporformantelor. Iar bancile centrale sunt singure responsabile ca au permis şi au tolerat aceste riscuri în sistem. "Am vrea să renunţăm să acordăm credite în franci elveţieni în România, dar atât timp cât ceilalti o fac, nu putem sa ne scoatem singuri de pe piata" - spunea in 2008 un fost bancher sef din Austria, indicand ca atata timp cat este tolerat si nereglementat, sistemul nu se regleaza niciodata de la sine.

Jumătate din banca naţională a Elveţiei este listată pe bursa din Zurich, acţiunile fiind deţinute de peste 2000 de persoane private. Altfel spus, banca ce controlează francul poate acţiona ca (şi de fapt este) o corporaţie, protejând interesele actionarilor sai. Cu miscarea de ieri, banca a lovit global in traderi, banci comerciale, municipalitati si familii obisuite. Pot urma falimente si drame. Insa - esential - abandonarea ancorei monetare a francului s-a mai petrecut si in 1973 sau 1978. Istoria ne arata ca riscurile prezentului erau cunoscute, puteau fi anticipate si netolerate de orice reglementator central cu viziune.

Obligaţia debitorului rămâne: cumva trebuie să plătească ce a împrumutat. Obligaţia reglementatorului era şi ea clară: nu trebuia să permită ivirea acestui context extrem de riscant şi avea toate instrumentele la îndemană să o facă. În legea 312/2004, obiectivul băncii este asigurarea stabilităţii preţurilor. Pretul creditelor in CHF tocmai a luat-o razna. Ca institutie a statului, banca ne are pe toti drept “actionari”. Exercitiul de imaginatie din titlu ridica de fapt o dilema: ipotetic spus, cine ar cumpara actiuni la BNR daca aceasta ar fi listata la bursa, asa cum e banca Elvetiei sau a Japoniei? Pragmatic spus, cine ar acorda incredere că BNR lucrează şi în interesul “acţionarilor” săi, nu doar în cel al sistemului pe care îl supraveghează?

 

Lucian Vinatoriu este un antreprenor roman cu activitati in domeniul consultantei 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO