Opinii

Dacă nu ai date, poţi să pui mâine "Închis" pe România

Dacă nu ai date, poţi să pui mâine închis pe România

Autor: Sorin Pâslaru

06.08.2012, 00:08 3468

Carevasăzică, toată politica românească s-a proptit într-o întrebare care ar putea fi considerată superficială, dar nu este deloc: câţi români mai sunt prin România?

Câţi tineri, câţi bătrâni, câţi pensionari (eventual câţi speciali şi cât consumă din buget), câţi salariaţi, care este repartiţia salariilor lor - poţi să ai pretenţii să mai întrebi aşa ceva dacă ei nici oamenii, unul câte unul, care pe unde o fi, nu ştiu să îi mai numere?

Am scris într-o opinie din 2007 (extrase mai jos), când boom-ul economic părea de neoprit şi puţini îşi imaginau că în doar un an şi jumătate România va fi în genunchi la FMI după un împrumut de 1.000 de euro pentru fiecare din cetăţenii săi (pentru un sfert din ei acesta fiind venitul anual), cât de în urmă este statul român în ceea ce priveşte cunoaşterea cetăţenilor săi şi a activităţii lor.

România şi-a dublat veniturile la buget (şi cheltuielile) între 2004 şi 2008, banii au curs, dar unde? Cine să spună, dacă Statistica este Cenuşăreasa instituţiilor statului?

Bogăţia unei administraţii sunt datele. Dacă nu ai date, poţi să pui mâine închis pe România. Resurse, arhive istorice, cetăţeni, animale vii, suprafaţă irigată, consum de medicamente, număr de firme - nu poţi nici să deschizi gura în nicio şedinţă dintr-un secretariat dacă nu le ai, dar într-o şedinţă de guvern.

La acest capitol oamenii noştri sunt nuli. Vă imaginaţi că nici măcar nu au noţiunile de ieşiri şi intrări într-o bază de date privind numărul de contracte de muncă, de exemplu, după cum o dovedea fostul premier Emil Boc când anunţa cu emfază că s-au semnat după introducerea noului Cod al muncii 6 milioane de contracte. Dar nu spunea că în acelaşi interval 7 milioane erau desfiinţate şi stocul scădea cu un milion de contracte.

Este bine, măcar începem din clasa întâi cu statisticile - câţi români mai sunt în România.

Cum să răzbată România, să dezvolte jucători de business regionali sau de ce nu globali, să aibă ţinte de transformare dacă oamenii care o conduc nu au habar (şi nici nu îi interesează de fapt, pentru că sunt ocupaţi zi de zi să folosească poziţia publică în propriul avantaj) câţi români sunt, câţi lucrează şi ce produc ei.

În ultima dezbatere electorală înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy nu s-au bătut în dezvăluiri despre vizite la infractori, având alături clarvăzători, ci în cifre: cât aduce la buget noua taxă de 75% pe venit propusă de Hollande, cât de benefică a fost reducerea TVA la restaurante a lui Sarkozy. S-au rostologolit datele pe câmpul de luptă electoral trei ore.

Atunci s-a văzut diferenţa între oameni cărora le pasă de cetăţenii pe care îi conduc, au date despre ei şi fac scenarii pentru programele lor şi o ţară de lumea a treia, condusă din butoanele de la telecomandă.


Punct de vedere publicat în 2007

"Din Guvernul Romaniei lipseste un ministru: presedintele Institutului Natio­nal de Statistica.

Politicile guvernamentale, legile, deciziile de zi cu zi ale echipelor de con­ducere din ministere, toate ar trebui sa se bazeze pe informatiile de la Statistica.

Fiecare sedinta de guvern nu poate sa inceapa fara analiza ultimelor date apa­rute: demografice, economice, des­pre infrastructura, despre evolutia sala­riilor, despre evolutia pretului locuin­telor, despre numarul de noi locuri de munca aparute.

Autoritatile duc o lipsa acuta de informatii, iar din aceasta cauza foarte multe decizii sunt corectate pe parcurs pentru ca nu sunt suficient de bine fun­damentate.

(…)

Anuarul Statistic al Romaniei ar trebui sa fie Bibilia ministrilor. Acolo este munca lor.

In acest moment, infrastructura de IT din dotarea ministerelor si a administratiilor locale este subutilizata.

Datele din diverse institutii "nu lucreaza intre ele".

Firmele si persoanele fizice ar trebui sa poata beneficia de un numar unic in relatia cu statul, astfel incat odata introdus acesta in sistem Ministerul Finantelor, Ministerul Sanatatii sau Ministerul Educatiei ar trebui sa poata identifica tot istoricul relatiei intre institutie si persoana fizica sau juridica respectiva.

Ministerul Finantelor este cel mai avansat in aceasta directie, in schimb in Ministerul Sanatatii si in cel al Edu­catiei, informatia este fragmentata si exploatata ineficient.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate ar trebui sa stie in orice moment ce medicamente compensate a cumparat o anumita persoana fizica in ultimul an, ce medici platiti de Casa a consultat sau in ce spitale a fost tratat. Actuala campanie de analize gratuite pentru populatie ar putea fi un inceput.

Un exemplu de baza de date functionala ale carei efecte benefice se vad in cresterea calitatii vietii populatiei este CEDAM, baza de date organizata de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru identificarea masinilor fara raspundere civila auto.

Chiar daca a durat destul de mult pana a fost finalizata, CEDAM da acum posibilitatea romanilor sa iasa cu automobilul in Europa, fara sa mai fie opriti la granita pentru verificarea politei RCA, care dupa 1 ianuarie 2007 include si carte verde.

O mare problema este ca Educatia si Sanatatea nu au informatii de la institutiile private. Spitalele si clinicile private nu raporteaza ministerului datele privind nasterile, pacientii tratati sau operatiile efectuate. De asemenea, Ministerul Educatiei nu stie cati studenti sunt in facultatile private si la ce discipline.

Astfel, starea de sanatate sau nivelul de educatie al populatiei sunt apreciate gresit, iar politicile publice pentru imbunatatirea acestora pot fi prost dimensionate sau directionate

(…)

"Dati-mi un punct de sprijin si vor rastura Pamantul", a spus Arhimede. Dati-mi o baza de date si voi schimba Ro­mania, ar trebui sa spuna primul-ministru."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO