Suntem la final de decembrie. An de an, lună de lună, ştiam că în 25 ale lunii, după ora şase după-amiază, apare pe site-ul Ministerului de Finanţe “execuţia bugetului general consolidat”.
De câteva luni, un an aproape, nu mai apare la data potrivită. Publicarea la data “X” a execuţiei bugetare nu era/nu este o obligaţie, era o cutumă. Ştiam cum stau lucrurile, la data “X”.
În ultimii zece ani, doar de trei ori nu am avut un buget (acest an este al patrulea) aprobat până la final de an. Mereu s-a întâmplat, însă, în ani de criză. În 2008 a fost criză, în 2009 nu am avut guvern pe deplin valid (guvernul Boc fusese demis, dar un buget construit a fost publicat), iar în 2016 au fost alegeri (un proiect de buget a existat, dar nu a fost cine să-l aprobe).
Azi nu avem nimic. Creşterea economică de 4% din 2018 nu este bună? Suntem în criză?
Comisia Naţională de Progonoză anunţă o creştere economică pentru 2019 de 5,5%, iar Ministerul Finanţelor trebuie să meargă pe această variantă. Nu se poate construi un buget pe aceasta prognoză? De ce nu coboară nivelul de creştere, dacă nu poate fi elaborat un buget pe această prognoză de creştere? E mai bine să te iei la harţă cu toţi – taxă de la ăla, de la ăla, că nu-ţi iese ţie vacanţa de Revelion?
Toate celelelte 27 de ţări din UE au bugetele aprobate. România, “şefa UE”, nu. Cu tot scandalul de acolo, Italia are un buget. Cu toate schimbările de ultima oră, cu toate protestele, Franţa are un buget.
SUA au un buget pe 2019 de un an. UE ştie, în mare, pe ce se poate baza pe următorii cinci ani.
Dacă România tot are creşteri uluitoare, ar fi de presups că nu-şi poate face bugetul pentru că nu ştie ce face cu banii.
Douăsprezece ore face trenul de la Cluj la Bucureşti, pentru 450 de km. Cinci ora faci cu maşina de la Braşov la Bucureşti, pentru 180 de km.
Nu are ce face cu banii guvernul sau nu are cu ce să-şi cârpeasc turul pantalonilor?
Datele la 11 luni sugerează că deficitul bugetar standard de 3% din PIB va fi depăşit. (Pentru a nu depăşi 3% din PIB, deficit fiscal, guvernul a mai avut în decembrie, la dispoziţie, 2 mld. lei, faţă de 14 miliarde de lei anul trecut sau 15 mld lei acum doi ani. Doar pentru comparaţie).
"Probleme de securitate naţională, una din cele mai mari o reprezintă asta: că miliarde de euro nu au intrat în bugetul ţării, ca să facem autostrăzi, şcoli, spitale. Aici SRI-ul trebuia să intervină. Dacă tot cer în fiecare an buget mai mare şi au primit până acum, să ne prezinte şi nouă dacă au sesizat pe cineva. Adică ei nu ştiu lucrurile astea? Ditamai SRI-ul nu a putut să ceară în CSAT, premierului, preşedintelui de la acea dată, dom-le avem o problemă aici! N-au şi un departament economic? Asta nu e de securitate naţională sau de securitate naţională e să-ţi meargă Dumbravă la judecători şi să spună bagă-l pe ăla în puşcărie?", se lamentează Liviu Dragnea, seful de facto al guvernului.
Deci problema este la SRI, nu la guvern. De asta nu avem buget ca “SRI nu a intervenit!” PSD a fost la guvernare 20 de ani, din cei 30 trecuţi de la revoluţie. Nu cred că PSD şi dl Dragnea vor să le facă Securitatea bugetul.
În vremea “Narodnîi komissariat vnutrennih del (NKVD)” - în anii 20 – 30 ai secolului trecut, oamenii nu ştiau când vine autobuzul. Nu ştiau când vine trenul. Nu ştiau când ajung acasă. Sau dacă mai ajung. Nu era o prostie de felul administraţiei Bucureştiului. Era o politică.
Când omul nu ştie, este complet paralizat şi la dispoziţia oricui. Cel mai puternic mijloc de a ţine în hăţuri un om este neştiinţa lui. Cum timpul este cel mai mare duşman al fiinţei muritoare, controlul timpului devine principalul sistem de a-l ţine în sclavie.
Nu voi fi atât de nebun să spun că guvernul României a căzut atât de jos, încât să aplice politica NKVD. Dar, plecând de acolo, putem discuta despre responsabilitate, cu toţii judecând cât de important este timpul pentru noi. “Predictibilitatea” – ah, această atât de falsă şi unică iluzie de control al timpului. Şi, totuşi, enorm de importantă pentru viaţă, pentru business, pentru o lume pe care o construim de mii de ani aşa încât s-o facem mai pe înţeles.
Când eram adolescent îmi luam o haină şi o geantă şi plecam brambura pe dealuri. Dar minteam mea nu era bogată pe atunci, era doar uşuratică. Apoi am învăţat. Nu mă duc într-o vacanţă, de pildă, dacă nu ştiu unde mă duc, ce fac, cât mă costă.
Cum spune Apostolul Pavel: “Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil; când m-am făcut bărbat, am lepădat chipul copilăresc” ...
Guvernul României şi România nu şi-a lepădat chipul copilaresc.
