Opinii

Dacă văd că fondatorii îşi pun salarii de 2.000-3.000 de euro, nu ştiu dacă aş investi în ideea lor

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Dacă văd că fondatorii îşi pun salarii de 2.000-3.000 de euro, nu ştiu dacă aş investi în ideea lor

Autor: Cristian Hostiuc

07.08.2021, 01:07 7582

Piaţa românească de start-up-uri în tehnologie a început să crească vizibil şi tot mai mulţi antreprenori în IT, mai mici sau mai mari, scot capul la suprafaţă şi se uită în jur după finanţare, pentru a încerca să iasă cu produsul sau serviciul creat din apartamentul în care stau.

Pe acest trend au apărut incubatoare – TechAngels, InnovX al BCR, fonduri de investiţii de început, Gapminder, Early Game Ventures, Catalyst, de exemplu, platforme de crowdfunding, SeedBlink şi în final piaţa AeRO de la Bursa de Valori, care s-a deschis acum 6 ani prin listarea Bittnet, iar acum se listează săptămânal câte o companie de tehnologie, prin vânzarea de obligaţiuni sau acţiuni.

De asemenea, pe piaţă au apărut investitori individuali, mai mari sau mai mici, dispuşi să rişte mii, zeci de mii, sute de mii şi mai rar, milioane de euro.

Fiecare dintre părţi încearcă să dea lovitura şi să găsească start-up-ul care să le multiplice banii de mii de ori.

Deja piaţa românească de start-up-uri în IT a trecut de 100 de milioane de euro prin tot ecosistemul de acum şi se îndreaptă spre 200 de milioane de euro.

Problema acestei pieţe de start-up-uri în IT nu este legată de bani, există destui, ci cum să găsească fiecare, chiar de la început, fondatorul, antreprenorul, ideea, start-up-ul care va da lovitura, astfel încât o investiţie cât mai mică să se transforme într-un câştig foarte mare din perspectiva randamentului, dar şi a banilor câştigaţi.

Există mulţi investitori care sunt dispuşi să rişte mii şi zeci de mii de euro, mai puţini cei care riscă sute de mii de euro şi destul de puţini cei care, individual, sunt dispuşi să rişte milioane de euro.

În lumea întreagă, în fiecare zi, apar milioane de start-up-uri în IT, cu milioane de idei, din care, într-un final, pot fi numărate pe degete companiile care reuşesc să treacă de evaluări de zeci de milioane de euro.

UiPath, FintechOS, TypingDNA, ca să dau doar trei exemple, sunt excepţiile şi nu regula.

Cu excepţia fondurilor specializate, nu avem investitori români care sunt dispuşi să rişte mai mult de câteva sute de mii de euro în companiile din tehnologie care sunt la început de drum şi care nu au decât o idee.

Toată lumea se uită, analizează, citeşte şi încearcă să găsească start-up-ul, ideea, produsul sau serviciul care ar putea să treacă de la stadiul de PowerPoint şi Pitch la stadiul de execuţie, la obţinerea produsului şi, într-un final, în varianta cea mai fericită, scalarea lui, dincolo de pereţii unui apartament unde a fost creat.

Companiile din tehnologie care au ceva cifre, care reuşesc să vândă un produs sau un serviciu, testează piaţa bursieră, iar până acum interesul, evaluarea şi creşterea acţiunilor au fost destul de ridicate.

Acum să ne uităm spre piaţa de început, acolo unde investiţiile sunt mult mai mici şi unde rata de succes este destul de mică.

Mihai Guran a lucrat la IBM, Dell, HP, BitDefender, acum este vicepreşedinte TechAngels şi încearcă să fie şi investitor în mai multe start-up-uri din tehnologie care sunt la început de drum. Are câteva investiţii de mii şi zeci de mii de euro, una dintre ele fiind RepsMate.

La ZF Live, l-am întrebat la ce se uită atunci când primeşte dosarul unui start-up. Dincolo de idee, scalabilitate, potenţial de creştere etc., se uită la echipă, dacă poate să treacă proiectul din faza de idee la execuţie şi apoi vânzare. Un criteriu extrem de interesant la care se uită este legat de salariile care sunt în acel start-up care încearcă să atragă bani de la diverşi investitori. Fiind la început de drum, fondatorii unui start-up trebuie să muncească pe gratis sau pe salarii foarte foarte mici, ca şi echipa lor.

Dacă văd că îşi pun salarii de 2.000-3.000 de euro, acesta este un lucru care mă face să nu investesc, spune Mihai Goran.

Foarte mulţi dintre cei care încearcă să-şi facă o companie vin din multinaţionale, acolo unde au avut venituri de mii de euro pe lună. Nu pot avea acelaşi pachet salarial în propria companie, atâta timp cât nu reuşesc să înceapă să aibă încasări.

La început, pentru a se realiza produsul sau serviciul imaginat, se investesc zeci, sute sau milioane de euro fără a produce nimic, niciun venit, ca să nu mai vorbim de profit. Aşa că, la început, cei care cred în acea idee trebuie să moară cu ea de gât şi fără să încaseze vreun ban ca salariu. Acest lucru este valabil şi pentru echipă.

Tu nu poţi să ceri de la investitori zeci, sute şi chiar 1 milion de euro şi să ai o organigramă şi pachete salariale ca într-o multinaţională.

Daniel Dines, de la UiPath, a spus într-un interviu pentru un produs la Financial Times că, timp de 10 ani, de când s-a reîntors în România de la Microsoft şi până când a dat lovitura cu UiPath, a trăit cu 2.000 de euro pe lună, mai puţin decât încasa de la Microsoft, în Seattle.

Repet, UiPath este o excepţie atât pentru România, cât şi pentru Europa.

UiPath a ajuns unde a ajuns după ce a strâns 2 miliarde de dolari de la investitori, din 2017 încoace, fără să simtă până acum gustul vreunui profit.

Acum, piaţa start-up-urilor româneşti din tehnlogie este la început, iar investitorii, cei care pun banii încearcă să-şi formeze un sistem de criterii de evaluare, astfel încât să dea lovitura.

Eu spun că dacă din 10 investiţii una trece la nivelul următor, este foarte bine.

(cristian.hostiuc@zf.ro)

AFACERI DE LA ZERO