Dintre celelalte state membre UE, România are două probleme stringente: o rată scăzută de adoptare a plăţilor electronice şi o economie subterană importantă. La prima vedere, aceşti doi factori par să nu aibă legătură unul cu celălalt. Însă o analiză mai atentă arată că soluţionarea primei probleme poate ajuta şi la soluţionarea celei de-a doua.
Plăţile electronice reprezintă doar 5-6% din volumul tranzacţiilor de plăţi din România. Deşi această cifră s-a triplat în ultimii ani, ea este încă mult sub media de aproximativ 35% a Uniunii Europene. Plăţile electronice aduc o mai mare eficienţă a plăţilor pentru consumatori şi comercianţi, oferind tehnologii de plată rapide şi sigure. Într-adevăr, conform unei serii de studii realizate de mai multe bănci centrale precum BCE, băncile centrale din Brazilia şi Suedia, trecerea la o societate de plăţi integral electronice ar putea aduce economii care să ducă la creşterea PIB-ului cu 2-5%. În vreme ce o societate complet „fără numerar“ tine de un viitor îndepărtat pentru România, chiar şi o evoluţie treptată în această direcţie ar aduce beneficii importante economiei româneşti.
Însă, dincolo de acest lucru, creşterea utilizării plăţilor electronice ar putea ajuta la soluţionarea problemei cronice şi grave a României referitoare la sectorul economic informal masiv şi evaziunea fiscală generalizată. Spre deosebire de numerar, plăţile electronice creează o trasabilitate automată care poate ajuta guvernul la încasarea impozitelor şi controlul activităţii ilegale, în acelaşi timp oferind cetăţenilor care respectă legea dovada acestui fapt. Astfel, creşterea utilizării plăţilor electronice nu s-ar dovedi doar o binefacere pentru economia românească, ci ar şi soluţiona nevoia urgentă de încasare mai eficientă a impozitelor. De fapt, un studiu din 2012 al Băncii Mondiale a prezentat dovada că un nivel mai ridicat de utilizare a plăţilor electronice este asociat cu o economie subterană mai scăzută.
Alte ţări afectate de un sector economic informal important au utilizat politici de promovare a plăţilor electronice ca soluţii la „albirea“ economiilor acestora prin aducerea tranzacţiilor în sectorul economic formal. În Coreea de Sud, de exemplu, politicile guvernamentale au contribuit la creşterea plăţilor electronice de la 4% la 50% din economie în doar un deceniu. Pe scurt, o utilizare mai mare a plăţilor electronice este bună pentru economie, bună pentru solvabilitatea fiscală şi echitatea ţării şi este bună pentru consumatori şi afaceri.
Creşterea gradului de utilizare a plăţilor electronice necesită politici care să promoveze acest scop, şi nu să le descurajeze. De exemplu, în Coreea de Sud, guvernul a introdus stimulente fiscale în mod simultan pentru consumatori şi afaceri. Aici, în România, se analizează elaborarea de legislaţie care ar îmbunătăţi codul fiscal, însă trebuie făcut mai mult pentru creşterea adoptării plăţilor electronice de către societăţi şi consumatori. Pentru un guvern care doreşte să mărească gradul de utilizare a plăţilor electronice, astfel de idei sunt esenţiale.
Însă încurajarea directă a guvernului va fi ineficientă fără stimulente private pentru a creştere gradul de utilizare a plăţilor electronice pentru consumatori. Acest element este deosebit de important aici, unde mulţi români nu au încă un cont bancar, care reprezintă un pas esenţial către un grad mai ridicat de utilizare a plăţilor electronice. Fără conturi bancare, românii vor fi în continuare blocaţi într-o economie a numerarului, în imposibilitatea de a-şi plăti măcar impozitele online chiar dacă doresc acest lucru.
Pârghia principală pentru incluziunea financiară de către sistemul bancar este comisionul „interbancar“ pentru cardurile de plăţi, un comision care reprezintă un element al preţului pe care un comerciant îl plăteşte atunci când consumatorul îşi prezintă cardul pentru plată. Atât consumatorii, cât şi comercianţii beneficiază de avantajele sistemului de carduri de plată - însă utilizarea sistemului globalizat modern al cardurilor de plată este costisitoare. Comisionul interbancar este componenta esenţială a sistemului de carduri de plată deoarece reprezintă modalitatea prin care costul este alocat între consumatori şi comercianţi pentru a sprijini sistemul.
În România, comisionul interbancar predominant este 1%. UE a propus regulamente care să îl reducă la 0,2% - o scădere cu 80%. Dar simpla reducere a proporţiei costurilor achitate de către comercianţi nu face ca aceste costuri să dispară, ele migrează doar de la comercianţi la bănci - şi, în final, la consumatorii care utilizează plăţile electronice. Experienţa controlului preţurilor în Australia, Spania şi Statele Unite ale Americii arată în mod uniform că, atunci când acţiunea guvernamentală reduce în mod forţat comisioanele interbancare, costurile conturilor şi cardurilor bancare cresc pentru consumatori, uneori în mod dramatic. În plus, aceste costuri afectează cel mai mult consumatorii cu venituri mici, care îşi permit cel mai puţin aceste comisioane mărite şi, astfel, părăsesc sistemul bancar.
Însă, cel mai important, cu cât cardurile de plată devin mai costisitoare pentru consumatori, cu atât consumatorii le utilizează mai puţin. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, atunci când creşterea comisioanelor bancare a condus la ieşirea a 1 milion de consumatori din sistemul bancar, acei consumatori s-au reîntors la economia numerarului.
În acest caz, dacă România urmează exemplul Uniunii Europene prin impunerea controlului preţului asupra comisioanelor interbancare, ea va acţiona contrar obiectivului de a determina mai mulţi români să utilizeze mai multe carduri de plată, din dorinţa de a creşte gradul de utilizare a plăţilor electronice. Pe scurt, în timp ce controlul strict al preţurilor de către Uniunea Europeană ar putea aduce doar daune modeste consumatorilor din economiile Europei de Vest şi de Nord cu o piaţă pe care au intrat complet cardurile de plată, acest lucru ar putea sufoca încă din faşă piaţa cardurilor de plată din România - şi, împreună cu aceasta, ar putea sufoca şi una dintre cele mai eficiente metode de eliminare a problemelor de evaziune fiscală şi a economiei subterane din România.
Măsura unică nu se potriveşte tuturor când vine vorba de comisioanele interbancare. Studiile arată că ratele comisioanelor interbancare eficiente din punct de vedere economic variază în funcţie de mulţi factori, printre care cel mai important este gradul existent de utilizare a cardurilor de plată în ţara respectivă. Astfel, înainte de a urma exemplul Uniunii Europene, ar fi recomandat ca Ministerul Finanţelor din România să realizeze un studiu specific de ţară aprofundat cu privire la efectul probabil al adoptării utilizării cardurilor de plată în România în lumina unui plafon privind comisioanele interbancare.
Todd Zywicki este profesor la Universitatea George Mason din SUA şi a participat la conferinţa „Cum albim economia şi creştem încasările la buget?“, organizată de Ziarul Financiar luni, 12 mai.