• Leu / EUR4.7354
  • Leu / GBP5.3123
  • Leu / USD4.2654
Opinii

Dan Sultanescu: Frica de cooperare

12 iun 2007 9

Sindromul principal de care sufera principalele partide de pe scena politica romaneasca este frica. Mai precis, frica de un atac-surpriza care sa vina din partea celorlalti actori. Din cauza acestei frici, partidele nu stiu exact daca asteptarea este cea mai buna solutie, sau este preferabil atacul, in anticiparea unui eventual atac al celorlalti.
Democratii au de partea lor sprijinul popular pe care Traian Basescu l-a obtinut in urma referendumului. Acesta este echilibrat insa de o forta relativ mica la nivel parlamentar. Doua sunt mecanismele prin care PD incearca sa isi consolideze pozitia: la nivel central, prin fortarea alegerilor anticipate (pentru cresterea fortei parlamentare) si la nivel local, prin atragerea a tot mai multi primari si alesi locali (indiferent de unde ar veni).
Social-democratii au de partea lor forta parlamentara, suficient de solida pentru a schimba radical echilibrul de forte. Pe de alta parte, ei se confrunta cu o imagine defavorabila si cu scaderea tot mai accentuata a coerentei discursive. Local, PSD este macinat de PD, iar eventuala participare in alegeri este perceputa cu teama. Intrarea la guvernare pare, pentru liderii PSD, solutia pentru echilibrarea fortei teritoriale a partidului, absolut necesara pentru castigarea unor batalii electorale viitoare. Liberalii, a treia forta in aceasta ecuatie, desi au mari probleme de imagine si de credibilitate in fata propriului electorat si forta lor parlamentara este una medie, beneficiaza de principalul atu pe care celelalte doua partide il vizeaza: controlul guvernarii. Acest control devine insa tot mai problematic, fiindca el nu poate fi valorificat electoral, ceea ce inseamna ca planurile politice ale liberalilor nu pot fi orientate decat pe termen scurt. Dorinta PNL este aceea de a recupera legatura cu propriul electorat, prin pozitionarea ca forta de centru-dreapta autentica si prin indepartarea democratilor de acest public.
Criza politica despre care se vorbeste in prezent este mai degraba o criza a lipsei de cooperare. Fiindca, desi actualul desen politic arata trei partide care se blocheaza unul pe celalalt, solutia fiind doar cooperarea intre cel putin doua dintre ele, nimeni nu vrea sa accepte investitia in cooperare. Pentru fiecare partid in parte, investitia in cooperare pare o cedare si o recunoastere a propriei slabiciuni. In consecinta, fiecare ii acuza pe ceilalti de cooperare si prefera jocul de imagine, crezand ca astfel pot beneficia de pe urma scaderii celorlalti. Dar, in situatia actuala, jocul de imagine nu poate fi unul util, fiindca el nu ajuta la deblocare. Dimpotriva, alimenteaza motivele pentru care nimeni nu vrea sa coopereze. Teoretic, PD are de castigat de pe urma acestei ostilizari generale, fiindca electoral sta cel mai bine si, in urma unor alegeri, ar putea sa ajunga sa fie principalul actor politic, fara nevoie de ajutor din partea altora. Dar acesta e doar un calcul teoretic. Fiindca scorul actual din sondaje este unul maximal (la fel ca varfurile obtinute dupa alegerile din 2004, si actualele scoruri sunt limite de la care se va incepe scaderea. Si fiindca, pentru a se ajunge la alegeri, e nevoie de un joc de cooperare cu celelalte partide, pe care nimeni nu il va accepta).
Dar de ce dorinta fundamentala a fiecarui partid este sa ia jocul pe cont propriu? Fiindca miza este mai mare ca oricand. In cazul de fata, este vorba de putere. Pe care o putem intotdeauna simplifica suficient de tare pentru a echivala puterea cu capacitatea de a controla resurse financiare. Or, in prezent, vorbim de cele mai mari resurse financiare pe care le-a avut vreodata Romania (cu ajutorul UE, banii controlati de responsabilii politici romani ating cuantumuri inimaginabile, de ordinul miliardelor de euro). Fiecare partid vrea nu doar sa faca parte din acest joc, dar sa ii si controleze. Acesta este principalul criteriu care fundamenteaza rationamentele PD, PNL si PSD.
Vorbeam la inceput de frica de atacuri-surpriza. Este o situatie analizabila prin teoria jocurilor. Ne putem imagina un duel, in care nu avem doar doi actori, ci trei. Nu este un joc cu suma nula (ca intr-un duel clasic), ci este un joc mai extins, in care conteaza nu neaparat cand trage celalalt, ci daca trage. Si de aici incepe analiza rationala. Fiecare vede arma celuilalt si fiecare stie ca si arma sa este vazuta. La fel ca in Razboiul Rece, fiecare stie ca celalalt rationeaza la fel ca el. Si de aici apare teama. Daca celalalt vrea sa traga primul, nu ar fi mai bine sa fie prevenit atacul printr-un atac propriu? Dar, avand asta in vedere, celalalt nu ar putea preveni si el atacul tot prin-o initiativa proprie? Paralizia actionala generata de acest joc este imensa. Iar gesturi precum introducerea unor motiuni de cenzura despre care se stie de dinainte ca vor cadea nu au decat rostul de a amplifica forta propriilor arme si de a-i forta si mai mult pe ceilalti sa ramana nemiscati. Si, in acest duel (ar trebui sa-i spunem "tri-el""), fiecare actor sta si ii analizeaza pe ceilalti, constient ca cea mai mica slabiciune (aratarea emotiilor, de pilda) va fi speculata. Asta inseamna ca, in anul in care ar fi trebuit sa avem cea mai mare cooperare politica, pentru ca fondurile europene sa poata fi valorificate pentru Romania, avem cea mai mare imobilitate politica de dupa Revolutie. O imobilitate produsa de frica.

Dan Sultanescu este director executiv al Institutului PRO

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7354
Diferență: 0,0761
Ieri: 4.7363
Azi: 4.2654
Diferență: -0,4411
Ieri: 4.2946
Azi: 5.3123
Diferență: 0,5813
Ieri: 5.2937
Azi: 4.3212
Diferență: -0,1617
Ieri: 4.3363