Este pentru prima data cand Romania se pregateste de alegeri dupa doar doi ani si cateva luni de la scrutinul anterior. Am mai cunoscut o situatie asemanatoare in 1992, cand trecusera doar doi ani si jumatate de la primele alegeri libere. Atunci ritmul vietii politice cunostea o efervescenta atat de mare, incat doi ani si jumatate erau suficienti. Acum insa ne aflam intr-o perioada de mijloc. Democratia romaneasca e oarecum consolidata si ritmul guvernarilor pare stabilizat la ciclul de patru ani. La el s-au adaptat si politicienii, care nu se mai grabesc cu investitiile in formarea unor alternative decat in penultimul an de mandat. Fortele de opozitie se regrupeaza in anul de dinaintea alegerilor si merg, invariabil, pe fluxul nemultumitilor in speranta ca oboseala generata de supraexpunerea puterii va schimba sensul votului spre opozitie. Acum, aceste alegeri europene vor juca rolul de alegeri intermediare (asa cum se intampla la americani, care merg din doi in doi ani la vot pentru a reinnoi partial sau total Congresul). Sensul acestui scrutin va fi unul strict politic, el dand un semnal clasei politice despre unde se plaseaza ea in prezent si despre cat de reprezentativa este in fapt. Dar raportarea populatiei nu va fi doar fata de anul 2004 (cat s-a crescut si cat s-a decazut de atunci), ci si fata de anul 2008, data la care va trebui sa opteze pentru o noua formula de guvernare. Examenul va fi perfect pentru partide: e prima data cand nu vor merge in alegeri cu locomotive personale, ci cu cate o singura lista de candidati, pe tara. Va fi cel mai impersonal vot de pana acum, in care populatia va vota partide si nu candidati. Indiferent de ce fel de nume vor fi puse pe liste si indiferent de cat de creativa va fi campania de promovare, votul va fi unul politic.
Un astfel de vot ne va spune destul de multe si despre cum este impartita societatea in prezent, dupa doi ani de destructurari si modificari sistemice. Am inceput mandatul cu doua Romanii, una pesedista (rurala, imbatranita, saracita) si una portocalie (urbana, tanara, educata). Celebra sintagma a lui Adrian Nastase avea functionalitate, fiindca explica simplu si clar diferenta dintre cele doua tabere politice (si despre reprezentativitatea lor sociala). In prezent, aceste doua tabere, din punct de vedere politic, au disparut. PSD-ul de astazi nu mai este PSD-ul condus de Nastase. Multi din liderii vechi nu se mai afla in fata, discursul nu mai e orientat spre acea Romanie rurala si needucata si, in premiera, se cauta noi electorate si, legitimitati. Nici Alianta nu mai exista efectiv, luptele din ultimii doi ani consfintind ceea ce protocolul coalitiei de guvernare statua deja din februarie 2005, respectiv dizolvarea juridica a Aliantei in cele doua partide componente. Nici social separatia nu mai functioneaza. In prezent, asistam la aparitia a doua noi clivaje, unul social si unul politic. Cel politic e deja binecunoscut si se refera la impartirea intre sustinatorii si adversarii lui Traian Basescu. Presedintele e personajul care domina scena politica, in jurul numelui sau construindu-se strategii si aliante. Acest clivaj a dus la aliante nespecifice (intre PNL si PSD), precum si la apropieri interesante (Becali il sprijina pe Basescu din motivul simplu ca, prin disparitia modelului impus de presedinte, sansele ca Becali sa se impuna pe scena politica scad dramatic).
Clivajul social este insa mult mai interesant. El este format in urma accelerarii integrarii europene si imparte populatia in functie de raportarea sa la acest proces. Avem, pe de o parte, pe cei ce profita din plin de avantajele integrarii (fie plecand in strainatate, fie beneficiind de cresteri salariale sau profesionale in tara, fie dezvoltand afaceri care, acum, in noul climat, au mult succes). Conform sondajelor, acestia sunt un public dinamic, activ, speculativ, superficial, deschis la schimbare si la innoire, foarte mobil. Ei provin atat din mediul urban, cat si din cel rural (statisticile arata, spre exemplu, ca cei care pleaca in strainatate provin, in egala masura, de la oras si de la sat). De cealalta parte se afla publicul care se teme de integrare, tocmai pentru ca aceasta ii aduce greutati suplimentare. Este un public speriat, reticent la schimbare, conservator, dornic sa isi pastreze locul de munca (sa fie sigur, chiar daca prost platit), agresiv, imobil si preocupat de argumentarea propriului statut prin valori autohtone. Prin exploatarea acestui public se vor croi noile nationalisme si noile euroscepticisme. De asemenea, acest public este gasit in egala masura la tara si la oras. Acest clivaj ii va lua locul treptat (sau i se va alatura) celui format dupa 1989, pe baza relatiei cu statul. Atunci, succesul depindea de o relatie privilegiata cu statul, iar saracia provenea din lipsa de preocupare a institutiilor pentru anumite categorii de populatie. Acum, ecuatia se extinde, referentialul fiind Europa.
Pentru partide, alegerile europene sunt momentul in care trebuie sa ofere mesaje iesite din cliseele de pana acum. In primul rand, nu va fi suficienta raportarea la presedinte (fiindca alegerile generale din 2008 nu vor fi despre presedinte, ci despre guvern). In al doilea rand, nu va fi relevanta raportarea la cele doua Romanii din 2005 (fiindca acestea nu mai exista in aceeasi masura). Cine va sti, dintre partidele mari, sa se adapteze cel mai rapid si cel mai bine la noile Romanii va avea sansa de a obtine un scor electoral bun. Si va putea spera ca, peste un an, sa repete performanta acolo unde ea conteaza cu adevarat - la alegerile locale si generale, respectiv acolo unde se imparte puterea.
Dan Sultanescu este directorul executiv al Institutului PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
