Zeci de terenuri din Bucureşti au fost identificate, curăţate şi pregătite pentru zeci de mii de locuinţe noi, moderne. Peste 60.000 de locuinţe în ultimii cinci ani, doar în interiorul Capitalei. Dezvoltarea urbană de care era nevoie. Dar în tot acest timp, niciun primar de sector nu a găsit niciun teren pe care să ridice de la zero un campus şcolar nou. Avem zeci de adrese noi în Bucureşti pentru locuinţe, dar nicio adresă nouă de şcoală.
O şcoală de stat nouă, pe un teren identificat de un primar vechi sau nou, curăţat şi pregătit pentru a găzdui o şcoală gimnazială cu clase de la pregătitoare la a opta, cu afterschool inclus, cu facilităţi pentru sport. Un campus şcolar adaptat acestui secol. Nimic. Zero.
Dacă-i întrebi pe primari, toţi au făcut, sunt campioni la infrastructură şcolară. Cu ce se laudă de fapt? Cu câteva corpuri noi de şcoli în mai multe sectoare din Bucureşti, dar toate legate de vechea infrastructură, în curţile şcolilor care există deja.
Să cauţi teren pentru o şcoală, să vezi cum se dezvoltă urbea ta, mai ales că tu dai toate avizele, să pregăteşti oraşul pentru dezvoltarea urbană care vine tăvălug peste tine înseamnă să ai viziune. Nu au. Sau dacă au, nu le pasă.
Activitatea lor de gospodari în educaţie ţine de tot ce există deja: demolăm, renovăm, reabilităm. O reabilitare de şcoală durează 3-4 ani. În 3-4 ani, un mandat de primar, poţi construi o şcoală de la zero, îţi spune orice constructor. La noi mereu apar surprize.
Refacem studii de fezabilitate, avize, autorizaţii, nu sunt bani, sunt blocaţi, mai facem o şedinţă, un comitet, o comisie. Durează. Dar educaţia este prioritară pentru toţi. În declaraţii.
Dacă un dezvoltator imobiliar ar face locuinţele în ritmul în care primarii modernizează şcolile, am avea astăzi cel mult 5% din ceea ce avem.
Nu au terenuri, nu au ritm, au însă zeci de postări şi laude pe Facebook. Atât. Când un părinte întreabă de întârzieri, de respectarea termenelor asumate, dispare feedback-ul sau e pasat la altă instituţie. “Noi vrem, facem eforturi, dar alţii nu ne lasă”.
Terenurile sunt scumpe, nu poate un primar să ia un teren cu 15 mil. euro să facă acolo o şcoală. Preţul educaţiei în România trebuie să fie mult mai mic, ca să ne putem mira apoi de rezultatele pe care le au elevii. Elevi care învaţă în Capitala României, cu PIB per capita peste al Vienei, în condiţii de uzină, în containere modulare, cu ore care se termină la 8 seara.
Un dezvoltator imobilar, Alesonor, a anunţat ieri că începe construcţia unui campus privat, Verita, cu grădiniţă, şcoală şi afterschool şi facilităţi sportive. Suprafaţa: 15.000 mp. Investiţia: 18 mil. euro.
Ieri a început şantierul care va fi gata în toamna lui 2026. Un an şi jumătate. Taxele la Verita sunt peste 1.000 de euro lunar. Un campus privat poate fi ridicat într-un an şi jumătate. Şi nu este singurul. Privat.
Ştiţi câţi ani stă în reabilitare şcoala 309 din Militari? Sau şcoala 117? Sau şcoala I.G Duca? Cel puţin trei ani. Pentru că primarilor le pasă.
În cinci ani (2020-2024), în Bucureşti s-au construit 63.000 de locuinţe, cu livrări record în sectoarele 3, 4 şi 6, peste 14.000 de locuinţe noi în cinci ani în fiecare dintre aceste sectoare.
Unul dintre primarii de sector, cel de la şase, Ciprian Ciucu, a expus public de mai multe ori şi un algoritm pe care el îl aplică, în declaraţii cel puţin: „Vrei să faci 2.000 de apartamente, înainte vii să-mi faci o şcoală acolo. Mai întâi recepţionezi şcoala şi apoi recepţionezi apartamentele“.
În sectorul dânsului, la 14.000 de locuinţe construite în cinci ani, ar fi 7 şcoli noi deja. Asta dacă am raporta declaraţiile la fapte. Dar nu sunt.
În Bucureşti, aplicând algoritmul domnului Ciucu, am avea deja 30 de şcoli noi.
Cu 30 de şcoli noi, programul elevilor în ture ar deveni o amintire. Dar cum şcolile noi sunt doar în declaraţii, realitatea ne arată că multe şcoli functionează de la 8 dimineaţa la 8 seara, ca la fabrică, program pentru elevi, profesori, secretari, bibliotecari, personal auxiliar.
Dispare de anul şcolar viitor acest program? În niciun caz. Dimpotrivă. Sunt şanse mari ca numărul şcolilor prinse în acest program industrial, nu educaţional, să crească.
Dacă număraţi macaralele din cartiere, dacă vă uitaţi în jurul vostru oriunde aţi locui, veţi vedea că apar mii de locuinţe noi.
Terenuri pentru blocuri sunt încă destule în Bucureşti.
Terenuri pentru şcoli nu sunt. Iar dacă ar fi, ar fi scumpe. Educaţia şi infrastructura şcolară se fac cu resturi, cu bani puţini. Cu cârpeli. Educaţia este pe primul loc în declaraţii, dar când să trecem la fapte e scump. Nu sunt bani.
Un dezvoltator imobiliar care a început să vândă un viitor proiect de locuinţe din sectorul 6, Cortina Park, zice în promovarea proiectului cu peste 1.000 de locuinţe: “zona este deservită de instituţii de învăţământ de prestigiu (şcoli, licee)”.
Cum vor arăta aceste şcoli şi licee de prestigiu în 2-3 ani când proiectul de locuinţe va fi gata? Cu program de uzină: de la 8 la 20.
Primarul de la şase a avizat proiectul cu cele peste 1.000 de locuinţe noi. Oare le-a cerut să îi facă şi şcoala?
ZF a iniţiat în 2023 o campanie editorială numită “Şcoala într-un singur schimb în Bucureşti”. Câteva dintre cele mai recente articole din campanie:
