Opinii

Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF: Tăiaţi burse, dar ce puneţi în loc?

Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF: Tăiaţi burse,...

Autor: Dana Ciriperu

04.07.2025, 11:24 483

Zilele acestea va fi forfotă mare în şcoli şi licee. Absolvenţii de gimnaziu îşi aleg drumul.

Poate mergeţi printre elevi, domnule ministru Daniel David, printre elevii care au luat burse de merit, toată clasa, cum spuneţi dumneavoastră, şi îi vedeţi cum au acces acum la cele mai bune licee din Bucureşti unde mediile de intrare în clasa a noua sunt sigur peste 9.50. Poate îi întrebaţi cum au ajuns aici, cine i-a sprijinit, cât au plătit părinţii pentru meditaţii sau cum şi-au folosit bursa ca să facă ei pregătire acolo unde nu erau suficient de bine pregătiţi.

Poate mergeţi zilele acestea şi într-un oraş mic sau în mediul rural să vorbiţi şi cu elevii de acolo, să vedeţi poate în ceasul al doisprezecelea că este o mare diferenţă între bursa de merit şi bursa de rezilienţă. Vă amintiţi poate că ieri, în conferinţă de presă, aţi cerut ca ele să fie adunate, nu de alta, dar ca să puteţi explica în continuare “anormalul” burselor din România.

O astfel de vizită vă va arăta diferenţa între bursele de merit şi cele de rezilienţă. Nu sunt acelaşi lucru, nu acoperă aceleaşi nevoi. Veţi vedea marile oraşe şi elevii de acolo şi “rezilienţa” celor din oraşe mici sau de la ţară. 

Poate discutaţi cu cei care au beneficiat de ambele tipuri de burse, vedeţi ce fac mai departe, cum arată viitorul lor.

Şi poate, din discuţiile cu elevii, veţi afla că din bursa de merit anormală şi-au cumpărat cărţi, au făcut cursuri de engleză, de robotică, au strâns pentru un laptop pe care familia nu şi-l poate permite.

Până acum tot nu ne-aţi explicat ce anume este anormal şi ce este normal. Ce anume este merit şi ce nu este. Merit şi normal sunt aşa cum le definiţi dumneavoastră? O medie de 9,80 este sau nu merit, domnule ministru?

Nu aţi prezent nicio cifră până acum, ne-aţi spus doar bugete, cum au crescut bugetele de burse, dar nu v-aţi uitat că în România anului 2025 aproape 850.000 de elevi au burse sociale? Erau 156.000 acum trei ani. Poate discutaţi cu aceşti elevi, din şcoli care învaţă în sistem simultan, poate îi întrebaţi direct pe ei de ce au nevoie de bursă socială.

Nu vă îngrijorează această cifră? Nu vă arată ea o dimensiune a sărăciei din România? Tăiaţi burse, dar

Tăiaţi bursele, dar ce puneţi în schimb?

Astăzi, acum.

Bursele nu se văd în rezultate, ne-aţi tot spus, dar ieri, când aţi fost întrebat de Georgiana Mihalache cum comentaţi cele mai bune rezultate la evaluarea naţională, aţi fost ferm: “nu este nicio legătură”.

Pervertim mintea copiiilor cu bani, vrem să meargă la şcoală cu drag de şcoală, ne spuneţi.

Ce frumos sună! Minunat. România normală, educată şi mai nou onestă.

Dar dumneavoastră, domnule ministru, ştiţi cum învaţă la propriu mulţi dintre elevii din România? În câte schimburi? Câţi sunt în containere modulare cu tavanul la 1.80 şi săli mici în care încap doar băncile şi tabla? Câţi primesc masă caldă? Câţi fac orele de sport în sala de clasă? Câte şcoli au bibliotecă sau laborator de informatică? Ştiţi cum se descurcă profesorii de zona rurală care predau simultan şi la elevi de 6 ani şi la elevi de 10 ani?

Ce le oferiţi dumneavoastră, domnule ministru, copiiilor cărora le tăiaţi bursele? Ce le oferiţi, ce le oferă România pentru a merge cu drag la şcoală? Acum, nu în 2030.

Sunt norocoşi cei care au profesori, învăţători care luptă la propriu pentru ei. Pentru a-i sprijini şi a-i ajuta să crească. Şi din fericire sunt încă mulţi în ţară, iar rezultatele lor se văd. Meritul acestor profesori este real, autentic, dar e doar despre oameni, despre vocaţia lor.

Sistemul acesta anormal nu îi susţine cu nimic. Ei raportează şi la primar, şi la inspectorat, şi la minister. Unuia îi cer bani să cumpere carioci, celălalt trimite inspecţia, iar ministerul le arată calea. Mai nou este calea spre lumină, după cum spuneţi.

Dar lumina, în toţi aceşti ani a venit de la oameni, nu de la minister, pentru că la minister s-au tot perindat miniştri care au avut viziune şi strategie. Mereu altă viziune şi altă strategie. Şi atât.

Azi avem o nouă viziune şi o nouă strategie.

Principiul raţionalităţii, ne-aţi spus. Să ne uităm la vecini, să fim raţionali. Georgiana Mihalache v-a întrebat ieri unde este principiul raţionalităţii când alocarea pe elev în România este de 6.000 de euro, faţă de 14.000 de euro alocarea în OCDE, spre care tindem.

Aţi dat din cap aprobator, aşa este, aici suntem în orice comparaţie, la coadă. “Vom repune educaţia pe mecanisme sănătoase până în 2030”.

Ce faceţi astăzi? Dincolo de principii, mecanisme, vorbe. Ce puneţi concret în loc?

Cum faceţi? Care sunt aceste mecanisme sănătoase?

Educaţia nu are timp, s-au pierdut deja generaţii pe drum aşteptând marele proiect de ţară România Educată. Şi acolo era viziune şi strategie. Nimic, în realitate.

Ce le spuneţi elevilor astăzi?

De fiecare dată când vă ascult, tot sper să ieşiţi cu un alt mesaj, să le spuneţi elevilor cu medii generale de 9,80 sau chiar 9,90, olimpicilor, “rezilienţilor” cu 8,50 dintr-un oraş mic că vă pare rău, că ţara e într-o situaţie proastă, că ei merită sprijin, dar noi nu îl mai putem oferi pentru că nu sunt bani. Să le transmiteţi încredere şi să le arătaţi că vă pasă, că le apreciaţi rezultatele, meritul, să vorbiţi cu ei, nu despre ei.

Dar nu spuneţi asta.

“Meritul să fie merit”, aţi spus şi ieri. Adică?

“Vom repune educaţia pe mecanisme sănătoase”. Adică?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels