Opinii

Dana Dunel Stancu, avocat la Biris Goran: Reconsideraţii privind apa caldă şi căldura. Dileme stabilite prin lege

Dana Dunel Stancu, avocat la Biris Goran: Reconsideraţii privind apa caldă şi căldura. Dileme stabilite prin lege
15.12.2015, 13:58 746

Avem căldură şi apă caldă în Bucureşti. “Problemele de la RADET au fost rezolvate, bugetul a fost aprobat de CGMB, iar ELCEN poate plăti facturile restante cu împrumut din Trezorerie, sunt concluziile întâlnirii pe care premierul Dacian Cioloş şi primarul Capitalei, Răzvan Sava, au avut-o, miercuri, la sediul Guvernului” (sursa: Mediafax.ro).

Înţelegem deci că iarna aceasta lucrurile rămân neschimbate: primăria nu mai preia nicio centrală de producere a energiei electrice de la ELCEN pentru că a găsit bani ca să-şi plătească datoriile;  RADET rămâne regie autonomă şi gestionar delegat al serviciului prin care ajunge apa caldă şi căldură în casele Bucureştenilor conectaţi la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică; ELCEN este de acord să vândă în continuare „agentul termic” către RADET; dacă va fi vreo avarie în sistem, vedem atunci.

Pe de cealalaltă parte, ELCEN se împrumută pentru a achita datoriile sale către furnizorul de gaze, ROMGAZ. Nu ştim dacă şi cât timp ROMGAZ mai este de acord să furnizeze gaze către ELCEN, dar cumpărarea de gaze naturale de către ELCEN nici nu ar trebui să fie subiect de discuţie când vorbim despre apa caldă şi căldură – avem o piaţă a gazelor naturale liberalizată de unde orice consumator se poate alimenta.

Dar, în realitate, la acest moment, gazele naturale şi energia termică au în comun mai multe decât ar trebui să aibă. De ce? Pentru că, uitându-ne prin legile actuale, prin oraşele de provincie şi prin lipsa de apetenţă a decidenţilor de a face ceva cu domeniul energiei termice, apar probleme care nu prea ne lasă să ne culcăm liniştiţi la căldură.

Să luăm la rând, în ordine aleatorie (deoarece nu există prevalenţă a uneia asupra celeilalte) Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 şi Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Prima vorbeşte despre sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, numitul SACET, iar cealaltă despre concesiunea serviciului public de distribuţie a gazelor naturale. Când a fost adoptată Legea nr. 325/2006, legiuitorii de la acea vreme au considerat că organele administraţiei publice locale vor fi suverane în alegerea lor de a menţine, dezvolta şi moderniza sistemul de încălzire şi apă caldă centralizat sau de a-l lăsa de izbelişte în beneficiul altor variante de încălzire alternative, în special pentru cea pe bază de „centrală de apartament”.

Să vedem ce s-a întâmplat în realitate cu strategiile organelor locale decidente privind SACET-ul, fără legătură cu aspecte ce ţin de zona ilegalităţilor. Păi, cum se ştie, din SACET fac parte atât reţeaua de transport şi distribuţie de energie termică, cât şi centralele de producere a apei calde, acele CET-uri. Cele mai multe CET-urile funcţionează cu gaze naturale.  Deci, primăriile au nevoie de gaze naturale pentru a produce energie termică. Gazele naturale sunt vândute de obicei de acele companii cărora le-a fost concesionată de către Ministerul Economiei reţeaua de distribuţie de gaze naturale din localitatea respectivă. Chiar dacă separarea activităţilor de distribuţie şi furnizare de gaze naturale este reală în documentele corporative ale distribuitorilor furnizori de gaze naturale, există totuşi anumite coincidenţe societare evidente.

Aşa că administraţia locală este client dependent al furnizorului de gaze din zonă, trăind astfel dilematic între a institui sau nu în localitate o zonă unitară de încălzire prin SACET – decizie care ar asigura gestionarului SACET un număr de consumatori constanţi – în detrimentul extinderii în zona respectivă a operatorului de distribuţie de gaze naturale, nimeni altul decât furnizorul său de gaze naturale de care are nevoie pentru menţinerea sistemului centralizat de apă caldă şi căldură pentru zona respectivă. Astfel că se pune întrebarea dacă este posibilă sau nu o convieţuire prolifică şi social funcţională între actuala formă de reglementare a SACET şi scopul economic al concesionarului reţelelor locale de distribuţie a gazului natural de a se dezvolta în perimetrul concesionat.

În acelaşi context legislativ, nesiguranţa zilei de mâine o experimentează şi un eventual investitor căruia i-ar fi venit ideea de a construi o centrală pe gaz de producere a energiei în cogenerare. Ca să poată să vândă la consumatori produsul investiţiei sale, ar trebui să aibă consumatori iar numărul acestora să aibă un grad de predictibilitate. În plus, ar trebui să poată estima cumva preţul gazului pe care îl va consuma. Cum el şi centrala lui cea nouă fac parte din coaliţia care face concurenţă locală furnizorului de gaze naturale concesionar al reţelei de distribuţie în ceea ce priveşte numărul de consumatori din localitate, cum ar putea cei doi să convieţuiască profitabil şi democratic?

Evident, răspunsuri şi soluţii se găsesc, s-au găsit şi până acum. Dar, de regulă, soluţiile au fost de moment, printr-o decizie de luna octombrie sau prin subvenţii şi alte ajutoare pentru încălzire, mai mult sau mai puţin spre deloc sustenabile la un anumit moment dat.

Şi acesta este doar un aspect al problemei agentului termic. Cei din organele administraţiei locale le ştiu la fel de bine că şi investitorii care s-au gândit să investească în centrale electrice în cogenerare. Politica rezolvărilor punctuale şi a reglementării insuficiente sau nepotrivite într-un domeniu ce ţine atât de business energetic cât şi de dreptul individului la un trai decent a făcut ca în prezent situaţia încălzirii locuinţelor şi a apei calde să difere substanţial dintr-un oraş în altul. Cu toate că aceste diferenţe există şi sunt de substanţă, legea aplicabilă este una singură şi obligă la aplicarea aceloraşi reguli.

În concluzie, subiectul energiei termice produsă centralizat sau în cogenerare ar trebui redeschis cât de curând posibil. Poate ne vor ajuta concluziile Conferinţei Părţilor la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice COP 21 de la Paris. Ar trebui să ne uităm cu mare seriozitate şi atenţie la ceea ce se spune acolo, să evaluăm ce avem de făcut. Deocamdată, tot ce avem sunt nişte legi care ne fac să tremurăm.

AFACERI DE LA ZERO