Intenţia Guvernului de a oferi facilităţi fiscale în perioada imediat următoare încheierii stării de urgenţă s-a cristalizat într-un proiect de act normativ care a intrat în şedinţa executivului de săptămâna trecută.
La fel ca alte state europene şi în acord cu direcţiile propuse de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare care susţin măsurile de conformare voluntară, guvernul român a optat pentru anularea unor debite faţă de buget pentru a uşura situaţia operatorilor economici afectaţi de suspendarea activităţii pe starea de urgenţă.
Însă de la principii la practică, există de multe ori diferenţe, aşa cum voi explica în continuare.
Deşi propunerea este de salutat pentru că va asigura mai multe lichidităţi operatorilor economici persoane juridice şi persoane fizice, indiferent de forma de organizare, ea vizează acele entităţi care au acumulat restanţe până la data de 31 martie 2020.
În consecinţă se preconizează să beneficieze de anularea accesoriilor în principal cei care vor stinge până la data de 15 decembrie 2020 atât obligaţiile fiscale principale restante la 31 martie 2020, cât şi obligaţiile fiscale principale şi accesorii cu scadenţa cuprinsă între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare.
De asemenea, se anulează şi accesoriile aferente diferenţelor de obligaţii fiscale principale scadente la 31 martie 2020 şi care sunt impuse prin decizie de impunere comunicată urmare a unei inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a actului normative. Condiţia este ca aceste diferenţe să fie stinse până la termenul legal de plată, iar cererea de anulare să fie depusă în 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.
O prevedere interesantă o constituie anularea accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale principale cu scadenţă anterioară datei de 31 martie 2020 şi stinse până la această data. De aici ar rezulta că intenţia legiuitorului a fost să acorde această facilitate şi acelor contribuabili care şi-au achitat obligaţiile fiscale la bugetul de stat, dar nu au fost eligibili pentru anularea accesoriilor aferente acestor obligaţii fiscale principale (cele instituite prin prezentul proiect de act normativ sau cele instituite de Ordonanţa nr. 6/2019).
Teoretic era de aşteptat ca propunerea să vină în continuarea facilităţilor acordate prin OUG 29/2020 care prevede că în intervalul care include starea de urgenţă şi alte 30 de zile de la încetarea acesteia (de la 21 martie până pe 14 iunie), debitele înregistrate nu sunt considerate restante, implicit sunt fără accesorii şi nesupuse executării silite.
Am putea lua în calcul premisa că mulţi operatori economici şi-au suspendat activitatea în această perioadă şi, ca urmare, nu au înregistrat venituri, implicit nici debite către buget (impozitele şi taxele aferente). Totuşi, facilităţile OUG 29/2020 nu s-au referit la aceştia, ci la cei care au activat măcar parţial şi au obţinut venituri mai mici, sperând că vor putea reveni treptat la nivelul anterior de activitate odată ce economia reporneşte.
Dacă ne uităm la datele raportate de Ministerul Finanţelor cu privire la execuţia bugetară pentru primele 3 luni, remarcăm că la finalul lui martie au fost neachitate, ca urmare a aplicării facilităţilor fiscale, 7,7 miliarde lei.
Practic, având în vedere că OUG 29/2020 a intrat în vigoare pe 21 martie şi că execuţia bugetară surprinde doar fotografia încasărilor pe 10 zile, este de presupus că suma va ajunge de ordinul zecilor de miliarde de lei până la jumătatea lunii iunie când încetează facilităţile.
Este posibil ca unii dintre contribuabili să fi apelat la aceste facilităţi din precauţie, ca să îşi asigure lichiditate, într-un climat de piaţă incert, însă mulţi alţii nu au mai avut sumele necesare pentru a-şi plăti datoriile către stat. Nu este deloc exclus ca la finalul perioadei de graţie, adică începând cu 15 iunie, aceştia să se afle în imposibilitatea de a-şi plăti toate debitele.
De altfel toate categoriile de operatori, atât cei care au avut activitatea oprită, cât şi cei care au continuat parţial sau integral riscă să aibă dificultăţi din cauza lichidităţilor. Am în vedere circulaţia mai greoaie a banilor în perioade de criză când tentaţia multora este de a ”ţine” de numerar.
O gripare de acest fel va avea impact asupra tuturor actorilor din piaţă, iar bugetul de stat ar deveni la rândul său un ”creditor” preferat. Ne-am întâlnit cu o situaţia similară în criză din 2009-2010. De aceea facilitatea de anulare accesoriilor ar ajuta, astfel, ameliorarea fluxului de numerar în piaţă.
Chiar dacă statul s-ar lipsi de unele dintre veniturile sale, acesta ar prelua o parte din această povară de la mediul privat având în vedere că statul are o capacitate de recuperare mai mare decât a operatorilor economici şi un risc teoretic mai mic de neîncasare a creanţelor decât au comercianţii.
Aş mai adăuga că amnistiile fiscale riscă să inducă hazard moral atîta timp cât împart contribuabilii în pierzători şi câştigători, însă actualul context impune astfel de măsuri care trebuie puse în practică în situaţii speciale ca cea actuală.
Pentru a fi pe cât posibil echitabile şi acceptate cu încredere, trebuie însă bine gândite ca să îi includă tocmai pe cei mai îndreptăţiţi să beneficieze. Să vedem dacă textul final publicat al acestei propuneri precum şi instrucţiunile de aplicare din perioada următoare vor asigura un cadru echitabil pentru contribuabilii aflaţi în dificultate şi pentru care această amnistie ar putea fi un colac de salvare şi un imbold pentru revenirea în activitate.
