La noi exista o vorba: gura pacatosului adevar graieste. Unul dintre promotorii “Superligii europene de fotbal” a spus, intre altele, ceea ce indica, fie si in mod implicit, o sursa a necazurilor din fotbalul european; spunea respectivul adept al Proiectului ca, in lipsa Superligii, nu s-ar mai putea face transferuri spectaculoase, care sa priveasca pe un Halland, un Mbappe, un Sancho--fiindca sumele implicate (suma de transfer, comisioane, salarii, bonusuri) ar fi imposibile pentru conditiile actuale.
Pentru conditiile actuale se poate invoca Pandemia, cu tribune goale, adica pierderi de venituri din bilete si alte vanzari; sunt de mentionat impactul crizei economice ca si efecte ale crizei financiare izbucnite acum mai bine de un deceniu. Dar o problema este trecuta parca sub tacere in discutie; ma refer la bula speculativa din fotbalul european, care a dus salarii si bonusuri practicate de cluburile mari in stratosfera. Din goana nebuna dupa victorie cu orice pret iar, in cazul unor cluburi, prin infuzie masiva de resurse de la miliardari din afara Europei (din SUA, Rusia, potentati arabi, etc), s-a creat o cursa spre cer, cu salarii ce au dapasit inimaginabilul pentru cei obisnuiti cu fenomenul fotbalistic normal.
Spun normal, intrucat fotbalul este mult mai mult decat un fenomen judecat prin repere economice, castiguri pecuniare; fotbalul, ca sport, este un fenomen social, cultural, cu puternice dimensiuni identitare, afective. Fotbalul inseamna traditie si memorie individuala si colectiva, istorie, prezent si viitor (ca perspectiva). Grupuri mari si mici de fani sunt atasate de cluburi, care exprima ethosuri locale si nationale, identitati ce contribuie la statornicie, radacini, sentimente, aspiratii. Si stadioane faimoase intra in tablouri identitare izbitoare. Nu intamplator se remarca ca relatia intre cluburile serioase si fani este ombilicala, organica. Nu aiurea in Germania exista regula lui 50Ă1%, ce spune ca un club trebuie sa detina cel putin acest procent de control decizional. Din nefericire, cand proprietari de fonduri de risc, de investitii, oamenii de afaceri, se implica in fotbal, urmarirea profitului poate devein obsesiva si se uita de fotbal ca fenomen sportive, social si identitar, legat de merit sportiv. O superliga cu 15 membri fondatori permanenti (din 20), este o initiativa ce rupe fotbalul de spiritul competitional autentic, de ethos si merit sportiv (Arsenal si Tottenham, de pilda, nu se numara printre castigatoarele Champions League de-a lungul timpului).
Superliga ar fi in fapt si un bailout mascat pentru cluburi supraindatorate! JP Morgan, o banca mare de investitii, punea la bataie o garantie de cca 5 miliarde dolari pentru Superliga, cu avansuri initiale de 200-300 miliarde pentru fiecare dintre cluburile participante. S-ar fi asigurat veniturile de profitabilitate anuala prin drepturi de televizare. Adica, ar fi platit fani worldwide pentru acest spectacol/entertainment global–cu venituri asteptate se pare duble fata de cele asigurate acum de UEFA. Superliga ar fi drenat din resursele pentru alte cluburi europene. In plus, ar distruge un sistem competitional piramidal avand un principiu sacru: ca si un club modest la un moment dat poate ajunge un club de top.
Este incredibil cum sefi de cluburi europene, care cunosc istoria acestui sport, s-au angajat in acest demers sfidand proprii sustinatori, fani, standarde de fairplay, spiritul sportiv . Exista, este drept, o problema financiara enorma, de supraindatorare, dar ei trebuie sa admita ca au gresit cand s-au lansat intr-o goana nebuna dupa superjucatori, intr-o competitie inechitabila fata de alte cluburi --cand numai banii, profiturile, dicteaza si nimic altceva. Intr-o lume ravasita de pandemie si criza economica, de schimbari climatice, cand se cauta repere morale si regasirea spiritului de solidaritate, unii sefi de cluburi au in minte numai logica “sauve qui peut’ (se salveaza cine poate), par totalmente desprinsi de lumea economica, sociala si politica inconjuratoare.
Lupta de acum este pentru sufletul si mintea, ratiunea de a fi, ale fotbalului european, ale sportului. Sportul profesionist nu se poate rezuma numai la bani. Trebuie sa ai bani pentru a plati salarii si acoperi alte cheltuieli operationale, dar conteaza cum o faci. Este de retinut ca cluburile germane si franceze invitate in acest proiect au spus NU. Si ca cele mai multe cluburi care au acceptat proiectul Superligii initialmente s-au retras vazand furia fanilor si reactii in lumea sociala si politica.
Argumentul unora ca Superliga ar raspunde unor cerinte, tendinte, nevoii de entertainment, ca tinerii nu ar mai gusta fotbalul pe model clasic, este ridicol, cum s-ar zice in spaniola, “una tonteria”.
Morala este multipla si pentru fotbalul romanesc. Voci autohtone afirma laolalta cu voci europene, si o fac cu temei, ca s-au creat divizari fatale in lumea fotbalului in ultimele doua decenii, mai ales pe axa Vest-Est si care ilustreaza decalaje economice adesea coplesitoare. Si UEFA a jucat aici un rol neinspirat. Dar se remarca insuficient ca si la noi conduita unor patroni ignora traditii si identitati sportive, ca destinele unor echipe sunt ghidate numai de dorinta de a se face bani cu orice pret, ca nu se investeste in fotbal in mod serios, nu se dezvolta cluburi cu echipe de juniori si copii; ca banii castigati din transferul unor jucatori in strainatate nu sunt utilizati in principal pentru sprijinrea fotbalului autohton. Si mai ales, nu se accepta, intelege, fotbalul ca fenomen social.
Fotbalul romanesc are nevoie de revenirea unor echipe cu traditie, de brand-uri cu rezonanta, cu identitate, iubite de oameni/fani. Este nevoie de promovarea spiritului de corectitudine si fairplay in fotbal, de arbitraje corecte (regula VAR trebuie introdusa); fotbalul nu trebuie sa fie o simpla pusculita de bani, pentru unele personae.
Performante la nivel de cluburi si la nivelul echipelor nationale vor reveni la cote superioare pe masura ce cluburile noastre, cu sprijin privat, sau public, in parteneriat public-privat, se vor inalta din nou. Si regulamentele interne trebuie sa promoveze, in litera si spirit, principii de corectitudine, fair-play, sanse egale, meritul sportiv.
Daniel Dăianu este preşedinte al Consiliului Fiscal. Autorul menţionează că acest text nu angajeaza institutiile cu care autorul este afiliat