Competitivitatea este un subiect care a revenit în actualitate datorită a trei fenomene distincte, necorelate, dar care se resimt acum simultan:
· criza prelungită din zona euro începută în 2007, care nu dă semne că s-ar putea sfârşi în curând; îmbunătăţirea competitivităţii unei economii este un factor de creştere;
· consecinţele globalizării în sensul în care locurile de muncă care produc bunuri sau servicii transferabile şi substituibile şi care sunt puţin sau mediu calificate în Nordul industrializat s-au transferat definitiv în Sudul în curs de dezvoltare; îmbunătăţirea competitivităţii în Nordul industrializat ar face ca o parte din aceste locuri de muncă să revină din Sud în Nord sau să fie direct create în Nord;
· înţelegerea, în Nordul industrializat, că avantajele competitive datorate ştiinţei, educaţiei şi stării generale de sănătate nu mai sunt per se bariere la intrare insurmontabile pentru ţări emergente care investesc pe termen mediu părţi semnificative din GDP în educaţie şi cercetare. Creşterea competitivităţii este un factor de menţinere a acestor avantaje competitive prin deplasarea competiţiei de la preţ la calitate, de la producţia de masă la producţia ‘la cerere’.
Altfel spus, toate guvernele (german, francez, englez, spaniol etc.) în ultimii câţiva ani au discutat şi, după caz, au şi adoptat măsuri fiscale, industriale, sociale, educaţionale etc., care toate sunt sau erau menite să îmbunătăţească nivelul de competitivitate al economei naţionale respective. La nivel european, agenda Lisabona îşi propunea, în perioada benignă anterioară crizei din 2007, aceleaşi obiective de îmbunătăţire a competitivităţii.
Unde e România? Ca de obicei într-un ‘no man’s land’. Ce face ca România grupul de ţări mid-income, relativ stabile politic să fie mai puţin competitivă? În primul rând, după opinia noastră, competitivitatea este scăzută din cauza costurilor indirecte legate de corupţie, a capacităţii modeste a administraţiei publice locale şi centrale de a conduce un stat modern european şi de infrastructură publică vetustă şi neadecvată unei economii moderne, dinamice.
Să reluăm:
· corupţia, dincolo de consideraţii de natură juridică sau morală, este un cost. Reducerea corupţiei de la corupuţia cotidiană, benignă şi care intră natural în modus-ul operandi al vieţii de zi cu zi, ar transfera o parte din economia gri într-o economie fiscalizată, ar accelera actul administrativ sau actul de justiţie, ar îmbunătăţi calitatea educaţiei sau a actului medical etc., etc.;
· capacitatea modestă a administraţiei publice e o barieră de la să zicem accesarea fondurilor europene la investiţii în energie şi infrastructură, la dezvoltarea parteneriatului public privat şi are în final un cost ridicat bugetar relativ la rezultatele modeste ale actului administrativ. Îmbunătăţirea calităţii actului administrativ ar ridica imediat gradul de competitivitate al economiei româneşti;
· infrastructura în alte ţări europene e sincronă cu starea economiei. Gândiţi-vă că în Spania echivalentul distanţei Bucureşti - Braşov cu trenul se face în 60 de minute, iar cu maşina probabil în 90 de minute; ocolul Madridului, Atenei sau Parisului se face pe un periferic tip autostradă, în timp ce la Bucureşti se face pe un drum tip Paris Dakar sau Camel Trophy. În România, timpii menţionaţi mai sus se pot dubla sau tripla după noroc, starea vremii sau sezon. Traversarea RO-RO a României (circa 800 km) în orice ţară europeană mai puţin România s-ar face în 6 ore; în România se face în crica 12-16 ore depinzând de circulaţia pe Valea Prahovei sau Valea Oltului. Pentru un transportator occidental care respectă normele şi timpii de lucru zilnic ai şoferului, traversarea României înseamnă o zi în plus de lucru, adică costuri suplimentare şi în final o competitivitate scăzută.
Ce e de făcut. Simplu şi în acelaşi timp dificil pentru că sunt rănite atâtea interese personale. Să:
· reducem corupţia. Asta se poate face introducând măsuri care să descurajeze economic şi juridic corupţia prin detaşarea decidentului şi a actului de decizie de beneficiar/petent/dependent (un decident anonim nu poate fi, în principiu, corupt), lărgirea şi respectiv clarificarea şi codificarea juridică a noţiunii de conflict de interese, un sistem de guvernare corporatistă transparent prin introducerea unor ‘Supervisory Board’ independente şi transparenţa prin prezenţa societăţii civile;
· îmbunătăţim capacitatea administrativă. Singapore oferă cel mai la îndemână model; dacă nu Scandinavia sau chiar Franţa. Adică un set de examene scrise (tip admitere la facultate pre ‘1989) şi un set de rotaţii în poziţii administrative în mai multe ministere sau administraţii locale (aşa cum se practică în modelul francez şi englez de administraţie publică locală sau centrală) ;
· dezvoltăm infrastructura. Fiecare proces electoral aduce după sine o supralicitaţie a kilometrilor de autostradă (terană sau suspendată) pe care aleşii poporului îi vor construi (dacă vor fi aleşi!). Fără să ne uităm la ce distanţă a existat în trecut între promisiuni şi realizări, haideţi să monitorizăm – printr-un mecanism de tip observator independent - aceste promisiuni electorale de două ori pe an. Poate aşa programele de dezvoltare a infrastructurii publice (drum, trotuar, semafor, cale ferată, aeroport, parcare, autogară, canal de irigaţie etc., etc.) se vor şi realiza.
În locul unei dezbateri complicate şi sterile, voit sincronă cu Occidentul dezvoltat căruia am vrea să-i aparţinem deja, v-am propus câteva soluţii simple. România poate relativ uşor să-şi îmbunătăţească competitivitatea; e la îndemâna tuturor cetăţenilor să o facă şi îi revine responsabilitatea clasei politice să conducă acest proces prin puterea exemplului.
Bogdan Patriniche este un bancher român care lucrează la Londra.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
