Astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13.00, regele Mihai I al României a decedat. Informaţia aceasta este una dintre puţinele pe care le ştiu despre regele Mihai.
Am 21 de ani şi am terminat liceul în anul 2015, la profilul de filologie, una dintre probele de la bacalaureat fiind istoria.
În patru ani de liceu pe care i-am făcut în oraşul meu natal, Brăila, am învăţat maxim trei fraze despre regele Mihai. Am învăţat că a fost regele României, că a fost moştenitorul lui Carol, şi că în `44, în timpul războiului, a întors armele şi a aliat România cu ruşii. Nu, nu ştiam că era regele României şi când eu eram licean.
Cum poţi tu sistemule, să nu scrii un capitol despre regele Mihai, în cartea de istorie?
Printre zecile de manuale şi de materii şcolare, printre miile de pagini scrise „papagaliceşte” după dictare, cine mai avea timp să ne explice cine este regele României?
Astăzi pot spune că mă găsesc poate ruşinat că nu ştiu cine a fost regele Mihai, şi în timp ce trec prin primele trei pagini de Google şi prin toate secţiunile Wikipedia, îmi dau seama că nu sunt singurul. Sunt unul dintre zecile de mii de absolvenţi anuali ai sistemului de învăţământ românesc, care iese din şcoală aproape la fel de dezinformat, după ce a vânat prezenţe şi note timp de 12 ani. Dar am diplomă.
Spre ruşinea mea, abia astăzi am aflat că Regele Mihai şi Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii sunt verişori. Aş putea fi numit ignorant. Dar de unde să ştii în clasa a 9-a că o poveste sau o personalitate are mult mai multe în spate decât ceea ce spune profesorul? De unde să ştii că Regele Mihai, în timp ce învăţai despre el, cu gândul la pauza mare, era una dintre cele mai marcante personalităţi ale secolului 20?
Modul în care sistemul a ales să structureze programa m-a educat în credinţa că singurii români mari sunt voievozii şi domnitorii, că Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea Cel Bătrân sau Vlad Ţepeş sunt singurii oameni bravi ce au existat pe meleagurile României.
Discutam astăzi în redacţie cu colegii şi pentru aproape fiecare poveste pe care o dezbăteau despre regele Mihai, eu am fost nevoit să intru repede pe Google, înainte ca cei din jurul meu să mă considere habarnist.
Iar eu cred că este vina voastră pentru asta. A voastră, profesori de liceu, a miniştrilor, a celor care conduc această ţară. Sunt sigur că nu a tuturor profesorilor. Dar, dau vina pe propriul meu profesor din liceu, un profesor, fost om politic, ce venea la cele două ore pe săptămână şi după ce tăcea 20-30 de minute, începea să facă prezenţa iar apoi asculta 3 persoane.
Vă amintiţi domnule profesor? Vă amintiţi cum colegii mei vă povesteau meciuri de fotbal, sau ce au visat cu o noapte înainte şi dumneavoastră le puneaţi nota 10?!
În ultimele 10 minute din ora de curs, dom` profesor ne preda pe fugă lecţia pentru data viitoare, de parcă ar fi contat pentru el dacă îi spunem lecţia sau dacă eu ies din liceu ştiind măcar o fărâmă de istorie.
Din discuţie în discuţie, am aflat, dragă sistem de învăţământ, că eu ar fi trebuit să ştiu cine a fost Monica Lovinescu. Desigur, în timpul orelor de limba română am aflat despre Eugen Lovinescu, dar până astăzi neştiind că el a avut o fiică, Monica, o fiică ce şi-a dedicat viaţa şi opera luptei împotriva totalitarismului comunist.
„Teze şi antiteze la Paris” – când colegii m-au întrebat dacă ştiu ce este, eu am tăcut. La fel cum am tăcut când mi s-a spus că ea a făcut parte din dizidenţă.
De ce nu mi-aţi spus că a fost unul dintre cele mai importante personaje în ceea ce priveşte clasa de intelectuali a românilor trimişi în exil şi ajunşi în Paris?
De ce nu mi-aţi spus că în `77 a avut loc un atentat asupra vieţii sale?
Nu am trăit în comunism. Absolut deloc. Am auzit multe povestiri (de când sunt la facultate) legate de cenzură şi de frica faţă de sistem.
Dar m-am născut în această democraţie românească. Ştiu că în comunism nu era recomandat deloc să vorbeşti împotriva partidului, dar în acelaşi timp, acum în democraţie îmi puteaţi spune domnilor profesori că Monica Lovinescu a fost calomniată în presa românească şi în publicaţiile finanţate de către regimul comunist, şi poate de-asta nu am auzit de ea.
Şi tu, sistemule de învăţământ, este şi vina ta!
Este şi vina ta pentru că eu nu ştiu nimic despre aceşti oameni care mi-au marcat istoria de român. Tu, sistemule, mă „înveţi” să fiu patriot. Mulţumesc. Ştiu versurile imnului şi cum arată steagul.
„România a evoluat mult în ultimele două decenii”, spunea Regele Mihai în cadrul discursului public în 2011. Dar educaţia din România când va evolua? Când vom reforma sistemul de învăţământ?
"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri", spunea acelaşi Rege Mihai I.
Oare cât de mare va fi „dobânda” împrumutului dacă eu şi generaţia mea nu am aflat din cartea de istoria de ce este România astăzi aşa cum este?