Argentina este ameninata de un nou faliment; agentiile de rating S&P si Fitch au declarat-o intr-un fel de faliment partial. Argentina ajunsese la o intelegere cu o covarsitoare majoritate (peste 90%) a detinatorilor obligatiunilor sale suverane, care acceptasera o reducere (haircut) importanta a valorii nominale. Aceasta intelegere putea redeschide acestei tari accesul pe pietele financiare, desi maniera in care Buenos Aires fortase ajungerea la acord ridica semne de intrebare. Dar a intervenit decizia din acest an a unei curti de apel new-yorkeze, care a dat castig de cauza unui fond de risc (Elliott) in sensul ca platile catre detinatorii de obligatiuni sa nu se faca inainte ca cei care nu acceptasera “haircut-ul” sa nu fi fost despagubiti la valoarea nominala. Unii afirma ca este vorba despre o interpretare sui generis a clauzei “pari passu”, care spune ca nimeni nu trebuie sa fie prejudiciat intr-un settlement (intelegere). Nu discutam aici politica economica a administratiei argentiniene (Kirchner), ce poate fi comentata in fel si chip. Ce intereseaza este impactul acestei, sa zicem incurcaturi, asupra modului in care se vor restructura datorii suverane in viitor in conditiile in care criza financiara globala a provocat cresteri masive de datorii publice.
Sa amintim ca inca din perioada crizelor in lant de datorii suverane din America Latina, s-a recurs la metode de restructurare care au insemnat diminuari ale valorii obligatiunilor (haircuts); asa au fost “obligatiunile Brady” (Brady bonds), dupa numele fostului secretar al Trezoreriei americane, care a propus metoda. Si FMI a intervenit in aceasta ecuatie prin diverse montaje financiare si prin asa numita “clauza de actiune colectiva” (collective action clause), prin care acceptarea de catre o majoritate de creditori a diminuarii valorii obligatiunilor ar fi permis initierea unui program de restructurare. Logica unei restructurari de acest fel fiind ca, uneori, circumstante nefavorabile (unele externe) fac imposibila onorarea in intregime a obligatiilor de catre tara debitoare; ca o solutie convenabila pentru toate partile ar fi restructurarea.
Ajungem astfel la Europa, la zona euro gandindu-ne la programele aplicate in Grecia, Portugalia, Irlanda. Mai ales in Grecia, “haircut-ul” a fost componenta cheie a restructurarii datoriei suverane a acestei tari. Dupa numeroase negocieri, cei mai multi creditori au fost nevoiti sa achieseze la programul de reducere a sumelor de primit in numele obligatiunilor detinute. S-a si spus atunci ca diverse fonduri de risc care achizitionasera obligatiuni grecesti pe piata secundara au ramas cu buzele umflate.
Dar ce se va intampla acum, ca urmare a spetei argentiniene? Care va fi influenta asupra unor viitoare incercari de restructurare de datorii? Oricat am pleda in favoarea disciplinei financiare in relatiile dintre creditori si debitori, sunt situatii cand o tara nu poate plati din motive ce trec dincolo de inconsecvente si slabiciuni ale politicii sale economice. Chiar creditorii ar fi interesati, in astfel de conditii, sa se ajunga la o restructurare ordonata a datoriei. Grecia, alte cazuri din zona euro, sunt peremptorii in acest sens. Situatia este complicata si pentru ca New York si Londra sunt centre financiare ale caror legislatii in domeniu se aplica la cele mai multe emisiuni de obligatiuni suverane. Sunt mai multe cai pentru ca treburile sa se lamureasca cat de cat in viitor, astfel incat clauze de actiune colectiva sa nu devina prizoniere ale actiunilor individuale ale unor detinatori de obligatiuni (de regula fonduri speculative). Financial Stability Board (Forumul pentru Stabilitate Financiara) si G20 pot incerca impunerea unui cadru normativ pe plan global in materie, mai ales ca FMI a avansat cu propuneri in acest sens (in septembrie, a.c, urmeaza sa fie publicata o noua recomandare a FMI). SUA si UE pot lucra impreuna in acest scop admitand ca sunt trasaturi ale functionarii sistemului financiar international ce destabilizeaza economiile mai putin solide. Asa cum recomanda FMI, sa fie conditionata aplicarea de masuri de restructurare a datoriilor de practici adecvate de politica economica in tarile asistate, care sa diminueze probabilitatea ca datoriile sa devin nesustenabile.
Cum datoriile publice continua sa creasca in nu putine tari din zona euro, cum perspectiva de crestere in Europa este incetosata, neclaritati mari in privinta aplicarii unor programe de restructurare de datorii, atunci cand ele sunt necesare, sunt mai mult decat indezirabile.
