• Leu / EUR4.7601
  • Leu / GBP5.4034
  • Leu / USD4.2755
Opinii

De la democratizare la naţionalizare financiară. Depozitele bancare mari nu vor mai fi în siguranţă nicăieri în lume. Europa nu mai produce suficient ca să susţină rentele financiare

De la democratizare la naţionalizare financiară. Depozitele bancare mari nu vor mai fi în siguranţă nicăieri în lume. Europa nu mai produce suficient ca să susţină rentele financiare

Autor: Cristian Hostiuc

24 mar 2013 8083

Indiferent cum se va sfârşi criza din Cipru, cu sau fără taxarea depozitelor bancare, cu sau fără falimentul băncilor sau chiar a ţării, cu sau fără ieşirea din euro, frica s-a instalat în rândul tuturor. Pe buzele şi în mintea tuturor apare problema că depozitele mari nu vor mai fi în siguranţă nicăieri, nici măcar în Elveţia. Toate rapoartele marilor bănci de investiţii, care se duc la marii investitori din această lume, care au sute de miliarde de euro/dolari/yeni/franci elveţieni etc. în depozite fie pe termen scurt, fie pe termen lung, menţionează acest lucru.

Taxarea depozitelor este de fapt o naţionalizare, dar îmbrăcată altfel juridic. De la naţionalizarea bancară, parţială sau totală „peste noapte“ în Olanda (ING), Marea Britanie (RBS), Franţa (SocGen), America (Citibank) s-a trecut apoi la naţionalizarea obligaţiunilor emise de Grecia care a fost îmbrăcată sub denumirea de ştergere a datoriilor, pentru a ajunge acum, în al cincilea an de criză, la naţionalizarea depozitelor. Acest subiect nu mai este tabu nicăieri. Cutia Pandorei a fost deschisă, iar Europa este cea mai expusă.

Problema bătrânului continent este că activele bancare depăşesc de trei ori PIB-ul zonei. În America, sistemul bancar are numai 75% din PIB, deoarece are o piaţă de capital mult mai dezvoltată, care poate înlocui în orice moment şi pe orice vremuri necesitatea de finanţare a economiei şi a companiilor.

Odată cu izbucnirea crizei, dezechilibrul din Europa dintre activele bancare şi PIB, care era doar numai o chestie statistică în rapoarte, a devenit o realitate vie şi un coşmar.

Europa nu mai are creştere şi nu mai poate produce un PIB (valoarea adăugată a produselor şi serviciilor) suficient care să acopere în acelaşi timp pierderile financiare din instrumentele derivate de tip suprime, din speculaţii, din reevaluarea activelor sau din credite, să plătească dobânda la depozitele bancare şi să garanteze integralitatea depozitelor.
 

Citeşte şi

Situaţie dramatică în Cipru: Retragerile de la bancomate au fost limitate şi supermarketurile riscă să rămână fără alimente
 

Economia industrială, agrară şi a serviciilor nu mai poate acoperi economia financiară, care a crescut mult mai mult şi mult mai repede din 1980 încoace.

„Democratizarea“ pieţelor financiare şi în special a pieţelor bursiere a resetat fundamental şi dramatic toate economiile.

Până în 1980 băncile aveau o activitate plictisitoare, luau depozite şi dădeau credite în economie, adică în industrie, agricultură sau servicii non-financiare. Marja lor era mică, iar bilanţurile erau sub control. Cei care decideau în economie erau grupurile industriale, marii industriaşi şi politicienii.

„Democratizarea“ pieţelor financiare, respectiv decizia companiilor de a ieşi pe bursă şi de a-şi vine acţiuni către public pentru a face rost de bani a schimbat raportul de forţe în economie.

Bancherii, în special cei de investiţii, au câştigat teren, industriaşii, începând de la cei mici până la cei mari au pierdut din putere an de an în schimbul banilor şi a multiplicării în valoare a acţiunilor deţinute, adică a averii.

Toată lumea a început să fie părtaşă la „boom-ul“ financiar. Este celebru cazul secretarei de la Microsoft, care la începutul formării companiei a acceptat să fie plătită în acţiuni şi care peste 15 ani a devenit milionară în dolari.

Într-un grup industrial, care face echipamente sau care construieşte o fabrică, aşa ceva era imposibil. Câştigul adus din economisire pălea în faţa tuturor câştigurilor de pe bursă.

Managerii companiilor listate pe bursă au devenit peste noapte milionari, fiind plătiţi în acţiuni. Acţionarii tradiţionali, cu nume şi prenume, de multe ori fondatorii sau urmaşii celor care au fondat companiile industriale acum 50 sau 100 de ani, au fost înlocuiţi cu fonduri de investiţii sau cu fonduri de acţiuni, cu proprietari mulţi şi anonimi.
 

Planul B analizat de R.Cipru prevede o taxă de 15% pe depozitele bancare de peste 100.000 de euro
 

General Eletric, o companie industrială, plictisitoare, care făcea motoare, aparate de aer condiţionat sau frigidere şi-a adăugat la începutul anilor '90 şi o componentă financiară - GE Capital, prin care a reuşit să ţină pasul cu schimbarea interesului investitorilor de la industrie către servicii financiare.

La un moment dat, GE era mai mult o bancă decât un grup industrial, premiţând astfel lui Jack Welch, socotit cel mai admirat manager American al secolului trecut, să câştige sute de milioane de euro din poziţia de CEO, nu de acţionar principal.

Prin răspândirea pieţelor bursiere şi năvălirea unor noi generaţii de investitori, fie că aveau 100 de dolari, fie că aveau 1 milion de dolari, a crescut şi preţul acţiunilor şi astfel, peste noapte, s-a creat o valoare financiară, care nu-şi găsea însă un echivalent în economie, în producţie, bunuri sau servicii. Când această valoare bursieră a început să fie transformată în cash, din motive sociale cum ar fi pensionarea, de cheltuire a unor bani sau de dispersie a riscului, a crescut preţul activelor imobiliare, preţul unor active de genul tablourilor sau al bijuteriilor sau au crescut depozitele bancare.

Confruntându-se cu intrări de bani atât de mari, din partea investitorilor, dar şi a marilor companii care generau mai mult free cash decât puteau investi, băncile au început şi ele să plaseze banii din depozite, nu în credite, în economia clasică, ci în pieţele financiare. Un credit clasic, cu un câştig de 6-8% pe an, nu era suficient pentru a plăti dobânda la depozit (4%), a acoperi cheltuielile de funcţionare, a aduce managerilor un bonus care să depăşească 1 milion de euro şi a mulţumi investitorii de pe bursă cu o rată a profitului de două cifre.  De aceea, băncile au intrat pe piaţa produselor sofisticate, a derivatelor sau a instrumentelor legate practic de un pariu. Banii reali s-au înmulţit peste noapte,  dar erau virtuali.

Un milion de dolari cash s-a transformat într-un miliard de dolari virtuali, plimbaţi de la un calculator la altul în întreaga lume.

Totul a mers bine timp de un deceniu până când nu a mai fost cine să cumpere toate aceste instrumente financiare de tipul suprime. Pentru că economia reală nu putea să ţină pasul cu creşterile exponentţiale de pe pieţele financiare, la fel şi veniturile curente ale oamenilor, când s-a tras linie în 2007(Bear Sterns)-2008 (Lehman Brothers) totul s-a prăbuşit. Economia reală nu putea să susţină creşterile virtual ale activelor financiare.

Din 2007 a început efectul de Domino al economiei virtuale, care doboară totul în jur.  A început cu băncile sau companiile financiare, a trecut apoi la state, iar acum ajunge la depozite.

Cu toate naţionalizările şi falimentele financiare, cu ştergerile de datorii sau cu ţinerea în priză 24 din 24 a tiparniţelor de bani ale băncilor central, economia reală, de bunuri şi servicii, nu poate susţine nici acum, în al cincilea an de criză, economia financiară, care s-a multiplicat virtual. Încă cineva mai trebuie să piardă.

După Cel de-al Doilea Război Mondial, problema liderilor politic de atunci era refacerea economiilor naţionale şi crearea de locuri de muncă pentru a reduce şomajul. Obiectul major era prevenirea apariţiei unui nou război mondial. Asta a fost şi raţiunea pentru care s-a creat comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului, care a stat la baza Uniunii Europene de astăzi.

Trecerea anilor, schimbarea generaţiilor, reducerea ameninţării apariţiei unui nou război au schimbat atenţia tuturor. Pacea şi prosperitatea, adică frica de război şi crearea de locuri de muncă au fost înlocuite cu democratizarea financiară, respectiv cu randamente, marje, multiplii, derivate, suprime etc.

Acum democratizarea financiară este înlocuită cu naţionalizarea, cu toate formele ei juridice.

În 2008, când a izbucnit criza, un om de afaceri român se grăbea panicat să îşi transfere banii de la Bucureşti în Elveţia. Iar răspunsul unui bancher central de la noi a fost: „Crezi că acolo sunt mai în siguranţă?“.

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7601
Diferență: -0,0504
Ieri: 4.7625
Azi: 4.2755
Diferență: 0,2744
Ieri: 4.2638
Azi: 5.4034
Diferență: 0,0185
Ieri: 5.4024
Azi: 4.2363
Diferență: 0,3601
Ieri: 4.2211