Opinii

Deloitte: Noua listă a marilor contribuabili – implicaţii din perspectiva SAF-T şi a preţurilor de transfer

Opinie

Deloitte: Noua listă a marilor contribuabili –...
12.11.2021, 11:43 355

Lista nominală a marilor contribuabili, intens aşteptată de mediul de business în această perioadă, a fost actualizată şi publicată recent de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin intermediul Ordinului preşedintelui ANAF 1782/2021. Aceasta este valabilă începând cu data de 1 ianuarie 2022 şi conţine 3.000 de contribuabili mari, din care aproximativ 1.800 se regăsesc pentru prima oară în această categorie.

Încadrarea pe această listă are o importanţă deosebită, pentru că trecerea unui contribuabil din categoria celor  mijlocii în cea a marilor contribuabili are implicaţii semnificative din punct de vedere administrativ şi fiscal – presupune noi obligaţii de documentare şi raportare, atât din perspectiva implementării SAF-T, cât şi cu privire la dosarul preţurilor de transfer. În plus, pentru aceştia se schimbă şi autoritatea de control.

Obligaţia de documentare anuală a preţurilor de transfer

Încă din anul 2006, în Codul de Procedură Fiscală s-a introdus obligaţia de a întocmi dosarul preţurilor de transfer pentru contribuabilii care derulează tranzacţii cu părţi afiliate. Scopul pregătirii dosarului de preţuri de transfer este de a analiza dacă preţurile practicate de contribuabil în tranzacţiile cu părţile afiliate sunt la nivel de piaţă şi de a demonstra că nu contribuie la erodarea bazei de impozitare în scopul impozitului pe profit.

La începutul anului 2016, autorităţile au modificat (prin ordinul preşedintelui ANAF nr. 422/2016) cerinţele de întocmire şi de prezentare a dosarului de preţuri de transfer, respectiv au stabilit obligaţii diferite în funcţie de categoria contribuabilului şi de anumite praguri de semnificaţie (obţinute prin însumarea tranzacţiilor de o anumită natură derulate cu părţile afiliate). Pragurile (exclusiv TVA) au fost stabilite la: 50.000 de euro pentru operaţiunile care implică dobânzile încasate/plătite pentru serviciile financiare; 50.000 de euro pentru tranzacţiile privind prestările de servicii primite/prestate; 100.000 de euro pentru achiziţii/vânzări de bunuri corporale sau necorporale.

Astfel, contribuabilii mici şi mijlocii care derulează tranzacţii cu părţile afiliate în valoare totală mai mare faţă de pragurile menţionate sunt obligaţi să întocmească dosarul de preţuri de transfer la solicitarea scrisă a echipei de inspecţie, în timpul controlului fiscal, într-un termen cuprins între 30 şi 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii o singura dată cu o perioadă de maximum 30 de zile.

Pe de altă parte, în cazul marilor contribuabili a căror valoare a tranzacţiilor derulate cu părţile afiliate depăşeşte anumite praguri de semnificaţie, s-a stabilit obligaţia întocmirii dosarului de preţuri de transfer anual, până la data depunerii declaraţiei de impozit pe profit D101. Pragurile de semnificaţie avute în vedere în cazul marilor contribuabili (exclusiv TVA) sunt: 200.000 de euro pentru dobânzile încasate/plătite pentru serviciile financiare; 250.000 de euro pentru tranzacţiile privind prestările de servicii primite/prestate; 350.000 de euro pentru tranzacţiile privind achiziţii/vânzări de bunuri corporale sau necorporale.

În ceea ce priveşte termenul pentru prezentarea dosarului preţurilor de transfer, acesta este de maximum zece zile calendaristice de la data solicitării, dar nu mai devreme de 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru întocmire. Ceea ce este specific acestei categorii de contribuabili este faptul că solicitarea de prezentare a dosarului se poate face atât în timpul derulării unei inspecţii fiscale, cât şi în afara unei inspecţii fiscale.

Dacă pragurile de semnificaţie menţionate în cazul marilor contribuabili nu sunt depăşite, criteriile de întocmire şi prezentare vor fi cele specifice contribuabililor mici şi mijlocii.

Astfel, întreprinderile ce au fost trecute în categoria marilor contribuabili trebuie să analizeze necesitatea întocmirii dosarului anual de preţuri de transfer din prisma pragurilor valorice menţionate.

O altă analiză care trebuie efectuată este legată de exerciţiul fiscal pentru care ar trebui să înceapă pregătirea anuală a dosarului de preţuri de transfer. Având în vedere faptul că Ordinul nr. 1782/2021 ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, pentru noii contribuabili mari care au anul fiscal egal cu cel calendaristic şi care depăşesc pragurile de semnificaţie relevante, primul exerciţiu fiscal pentru care trebuie să se întocmească dosarul de preţuri de transfer anual este 2022. În cazul în care anul fiscal este diferit de cel calendaristic, primul exerciţiu fiscal pentru care ar trebui să se pregătească dosarul de preţuri de transfer anual este cel care se închide în cursul anului 2022.

Trebuie remarcat totuşi faptul că Ordinul 442/2016 nu defineşte în mod specific ce se întâmplă în cazul trecerii contribuabililor mijlocii la mari contribuabili, existând posibilitatea ca echipele de inspecţie fiscală să aibă o altă interpretare.

Din acest considerent, sunt necesare clarificări din partea reprezentanţilor ANAF, similare cu cele aduse la adoptarea Ordinului 442/2016, pentru a creşte gradul de certitudine în ceea ce priveşte exerciţiul fiscal pentru care este obligatorie întocmirea anuală a dosarului de preţuri de transfer în cazul contribuabililor care şi-au schimbat statutul.

 

Raportarea SAF-T, decalată pentru cei nou incluşi pe listă

Actualizarea listei cu marii contribuabili este importantă şi prin prisma implementării sistemului de raportare SAF-T începând cu 1 ianuarie 2022, obligatoriu în prima fază pentru această categorie, iar în anii următori, şi pentru ceilalţi contribuabili. Astfel, în acest moment, companiile ştiu exact dacă intră sau nu sub incidenţa noilor obligaţii de raportare.

Legiuitorul a făcut însă distincţie între societăţile deja încadrate la categoria marilor contribuabili şi cei incluşi recent. În mod specific, pentru prima categorie, obligaţia de depunere a declaraţiei fiscale pe format SAF-T va începe cu data de 1 ianuarie 2022, în timp ce pentru ceilalţi, cu 1 iulie 2022. O perioadă de graţie de până la şase luni este aplicabilă în ambele situaţii.

 

Modelul de raportare SAF-T pentru care a optat România este unul dintre cele mai complexe de acest tip, deoarece presupune raportarea lunară a tuturor informaţiilor contabile şi fiscale ale societăţilor vizate. Lunar se vor raporta date precum înregistrările contabile, încasările şi plăţile. În acelaşi timp, ANAF poate să solicite raportări privind mişcările produselor din stoc, iar raportările mijloacelor fixe se vor realiza anual, odată cu depunerea situaţiilor financiare.

Schimbarea administraţiei                                                                                      

Contribuabilii mari sunt administraţi de ANAF–DGAMC (Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili), iar cei care intră acum în această categorie trebuie să aibă în vedere că, de la 1 ianuarie 2022, toate comunicările cu ANAF (cu excepţia celei legate de ultimul control fiscal) se vor realiza prin intermediul acestei direcţii.

Conform legii, dosarul fiscal al contribuabililor care trec la noua administraţie va fi trimis automat de la administraţia fiscală actuală la cea nouă în primele zece zile ale lunii ianuarie 2022. Trebuie aşadar ca toţi contribuabilii vizaţi de această schimbare să monitorizeze statusul transferului prin spaţiul privat virtual (SPV) în vederea identificării şi preîntâmpinării unor discrepanţe ce pot apărea în cursul transferului.

Mai mult decât atât, conturile bancare utilizate pentru plăţile de TVA, contribuţii fiscale şi alte taxe trebuie modificate odată cu trecerea în subordinea DGAMC.

Din perspectivă contabilă, contribuabilii care sunt administraţi de DGAMC sunt automat încadraţi în categoria contribuabililor mari ce depun bilanţul la Bucureşti, iar pachetul complet de situaţii financiare în conformitate cu OMFP 1802 trebuie sa cuprindă: bilanţ (forma lungă), contul de profit şi pierdere, date informative, declaraţia modificărilor capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de numerar, note explicative, raportul administratorului şi propunerea repartizării rezultatului contabil, declaraţia administratorului, hotărârea adunării generale a acţionarilor.

Aşadar, încadrarea pe noua listă a marilor contribuabili, care poate fi consultată pe site-ul ANAF, are implicaţii multiple, astfel că este important ca societăţile să o consulte pentru a şti dacă sunt sau nu incluse şi, dacă da, să ia măsurile necesare cât mai curând.

Material de opinie de Alexandra Bunea-Oprişescu, Director, Preţuri de Transfer, Maria Butcu, Director, Soluţii de Servicii Externalizate, şi Victoria Dobre, Senior Manager, Taxe Indirecte, Deloitte România

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO