• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Opinii

Să deschidem o şampanie pentru cei 10 ani de la Lehman Brothers: Cu toţii am plătit preţul crizei prin scăderea salariilor şi activelor, creşterea datoriilor, ajustarea consumului, fuga în afară şi frica financiară care ne-a intrat în oase. Numai iresponsabilitatea şi incompetenţa politică au rămas, iar fanariotismul administraţiei creşte sub ochii noştri

Să deschidem o şampanie pentru cei 10 ani de la Lehman Brothers: Cu toţii am plătit preţul crizei prin scăderea salariilor şi activelor, creşterea datoriilor, ajustarea consumului, fuga în afară şi frica financiară care ne-a intrat în oase. Numai iresponsabilitatea şi incompetenţa politică au rămas, iar fanariotismul administraţiei creşte sub ochii noştri

Autor: Cristian Hostiuc

9 sep 2018 3864

Acum zece ani a început oficial cea mai mare criză financiară a lumii. De fapt, începuse în 2007 prin căderea unor fonduri mutuale, dar toată lumea credea că e doar un foc de paie.

În septembrie 2008 a căzut celebra bancă de investiţii americană Lehman Brothers, punctul de reper de unde a pornit totul. Măruntaiele sistemului financiar american erau deja în cangrenă. Un foc a cuprins toată lumea şi numai noi credeam că suntem izolaţi. Este celebră declaraţia guvernatorului BNR Mugur Isărescu, care se întreba public ce treabă avem noi cu criza lor.

Cu toţii am plătit pentru criza începută din America, dar care ne-a arătat în câteva luni cât suntem de dezechilibraţi economic şi cum în spatele creşterii economice de atunci (7% în 2008) se ascunde o mare gaură a deficitului de cont curent (15% din PIB, atâta consumasem pe datorie externă care trebuia plătită), o gaură imensă în sistemul bancar – 30% din împrumuturi s-au dovenit în numai câţiva ani ca fiind neperformante, un curs valutar leu/euro supraevaluat (ceea ce a dus şi la supraevaluarea cursului francului elveţian), cu un euro care ajunsese în 2007 aproape de 3 lei, BNR creând iluzia că odată cu intrarea în Uniunea Europeană, speranţa noastră după căderea comunismului, ne-a crescut ca rezultat al acestei decizii politice şi puterea de cumpărare.

 

Criza a prins România cu o pondere a creditelor în valută acordate companiilor şi persoanelor fizice (bancherii ţin să precizeze întotdeauna că românii nu au educaţie financiară, dar nu au avut o problemă să le acorde acest gen de credite care comportă riscul valutar) de 70% faţă de 30% în lei, ceea ce ne-a fost fatal când a venit criza financiară şi când România a rămas fără finanţare externă.

Şi acum constestăm de ce România a fost nevoită să se îmărumute cu 20 de miliarde de euro de la FMI, fără să ne gândim că asta era gaura care trebuia acoperită pentru a nu intra pur şi simplu într-un colaps total.

Guvernarea Tăriceanu a îngrăşat administraţia publică prin creşterea numărului de salariaţi cu 250.000.

Preţul imobiliarelor ajunsese în Bucureşti să aibă acelaşi nivel pe metrul pătrat ca la Viena, dar niciun bancher care dădea credite pe această evaluare nu-şi punea întrebări. Un apartament vechi din Militari, aproape de metrou, ajunsese la 120.000 de euro.

Cu toţii am plătit factura pentru situaţia economică şi din business.

România şi-a ajustat cheltuielile cu 10% din PIB (ca şi cum ar fi fost în război), salariile au scăzut cu 20%-50%-100% întâi în sectorul privat şi apoi, în 2010, la stat (este bine să nu uităm că preşedintele Băsescu a tăiat salariile când România avea un deficit de numai 1 miliard de euro, în timp ce acum avem un deficit de peste 2 miliarde de euro).

Datoria publică a crescut de la 10% în PIB spre 40% în acest moment, iar TVA a crescut de la 19% la 24%, ceea ce a dărâmat efectiv consumul şi sectorul privat.

Numărul de salariaţi a scăzut cu 600.000, de la 4,8 milioane la 4,2 milioane.

Preţul activelor imobiliare a scăzut cu 30%-50% sau s-a prăbuşit cu 70%-90% în cazul terenurilor, dar toată lumea s-a trezit că trebuia să plătească la bancă pentru preţul lor din 2008.

Costul creditelor a crescut, iar 2-3 puncte procentuale este preţul plătit de clienţii buni pentru creditele neperformante.

În toată această perioadă de 10 ani, aproape un milion, pe net, au plecat din ţară, România trezindu-se că înregistrează al doilea cel mai mare exod din lume după Siria, o ţară confruntată cu un război.

Insolvenţa şi falimentul au cuprins peste 120.000 de companii, aproape o treime din total, lăsând în aer câteva zeci de mii de locuri de muncă şi active de miliarde de euro.

Ar fi putut fi altfel? Da! Nu am fi putut evita criza care a cuprins întreaga lume, dar sigur am fi putut plăti un preţ mai mic. Şi dacă era la jumătate, ar fi fost o vitorie pentru fiecare dintre noi.

Dacă guvernul Tăriceanu, Banca Naţională, preşedintele Băsescu, partidele politice ar fi fost responsabile, costul ar fi fost mult mai redus.

Şi acum îmi amintesc cum guvernul Tăriceanu, şi imediat după alegeri, celelalte guverne, au aruncat cu bani în administraţie, în clientela de partid, în finanţarea marilor tunuri (Fondul Proprietatea).

Uităm prea repede că în câteva luni guvernul Tăriceanu a cheltuit 12 miliarde de lei (erau 3,5 miliarde de euro) pentru a hrăni gura flămândă a administraţiei politice şi a clicei fanariote. S-au dat bani unor primării pentru a pune lumină electrică în cimitire.

În acest moment, în lume se ridică alţi nori, care nu sunt numai financiari şi economici, sunt şi politici, sociali sau demografici.

Turcia, Argentina, Rusia, Brazilia, ţări emergente foarte mari, se confruntă din nou cu crize valutare cărora nimeni nu le găseşte un sfârşit decât prin intervenţia FMI. Ceea ce ar fi bine, dar este de presupus că Erdogan, preşedintele Turciei, nu va accepta.

Europa, care a reuşit să realizeze Uniunea Europeană, se confruntă de data asta curentele populiste şi naţionaliste apărute ca urmare a încremenirii politice.

Deşi economia Europei şi-a revenit, una dintre cele mai mari probleme este că o treime dintre tineri este şomeră, ceea ce constituie o muniţie perfectă împotriva establishmentului politic de la Bruxelles, capitala Uniunii Europene şi vinovatul de serviciu.

Europa a salvat cât de cât Grecia, dar Italia este mult mai greu de salvat. Iar Banca Centrală Europeană, care a inundat pieţele europene cu euro ieftini (dobânda de referinţă este negativă şi acum), s-ar putea să nu mai aibă suficiente rezerve pentru a salva cea de a treia economie a Europei.

Statele Unite, promotoarea democraţiei şi aglobalizării, s-au trezit cu un preşedinte, Donald Trump, care vrea să-şi apere ţara de chinezi, europeni, mexicani, japonezi prin taxe, prin războaie comerciale, printr-o retorică care trimite fiori pe toate pieţele financiare.

Donald Trump a cerut cunoscutei companii Apple, cea mai mare din lume, să-şi fabrice telefoanele mobile în America şi nu în China.

Statele Unite au început să crească dobânzile, pe care le adusese la zero la începutul crizei, ceea ce a trimis unde de şoc pe toate pieţele lumii. Ţările emergente, în frunte cu Turcia, se confruntă cu crize valutare majore (lira turcească a scăzut cu aproape 60% în mai puţin de un an) pentru că economia şi companiile turceşti sunt împrumutate în dolari, iar acum trebuie să plătească un preţ imens şi nu au de unde.

Războaiele eterne din zona arabă au declanşat un exod de populaţii către Europa, care este din ce în ce mai greu de înghiţit din punct de vedere politic, economic şi demografic.

În tot acest context global, cum stă România? Este mai bine pregătită pentru ce va veni, atunci când va veni?

Cum va arăta noua criză, când va veni şi cine va fi măturat de data asta?

Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, spune că din punct de vedere al eventualelor contagiuni externe, România este mnai bine echipată decât în 2008.

Dar asta nu înseamnă că este mai bine pregătită pentru noile crize.

Zece ani de la căderea Lehman Brothers: Este România mai bine echipată să facă faţă contagiunii în cazul unei noi crize? Liviu Voinea, BNR: Suntem mai bine pregătiţi pentru a face faţă şocurilor externe decât în urmă cu zece ani, dar riscurile care decurg din politicile interne rămân

Din punct de vedere intern, a ceea ce se întâmplă îân România, suntem poate mai prost echipaţi şi pregătiţi decât în 2008.

Dacă ne uităm la ce se întâmplă în ţară pe scena politică şi ce vindem Europei şi lumii, Băsescu şi Tăriceanu păreau extrem de responsabili în 2008.

Cei care conduc România în acest moment - Iohannis şi Dragnea şi cei din jurul lor, parcă vor să arunce cu tot dinadinsul ţara în aer. După noi potopul.

Ironic este gă guvernarea PSD este susţinută de Tăriceanu, echipa guvernamentală care conducea România şi în 2008. Atunci Tăriceanu era premier şi rezista în Parlament şi la Palatul Victoria în războiul cu Băsescu, cu voturile PSD.

Actuala majoritate politică parlamentară şi-a făcut ca duşmani strada, multinaţionalele, corporatiştii, băncile, să nu-l uităm pe Soros (deşi este aproape de finalul carierei, Soros este în continuare duşmanul public al lui Dragnea şi al PSD), Comisia Europeană, Bruxellesul, Occidentul. Numai Trump este bun, aici existând un consens între Iohannis şi Dragnea.

Liderii politici ai României şi cei care fac cu schimbul în fiecare seară la televizor vor să arate cu tot dinadinsul celor care au rămas în ţară în ultimii zece ani şi nu au plecat la muncă în afară că sunt nişte fraieri şi că vor fi pârliţi încă o dată cnd va veni criza.

Degeaba România este mai bine echipată din punc de vedere economic, dobânzile la lei sunt încă mici, inflaţia - deşi în creştere – nu reprezină o mare problemă pentru public deoarece cursul valutar leu/euro este stabil, preţul apartamentelor este încă ajustat şi încă nu s-a format o nouă bulă imobiliară, salariile au crescut mult mai sustenabil decât în perioada anterioară (dacă în 2008 salariul mediu net era 1.282 de lei, acum este 2.721 de lei; salariul minim era de 426 de lei net, iar acum este de 1.162 de lei), PIB a crescut de la 140 de miliarde de euro la aproape 200 de miliarde de euro, iar productivitatea, chiar şi cu aceste creşteri salariale, este mult mai bună decât în 2007-2008. Băncile sunt supracapitalizate şi au o aversiune mult mai mare la risc, ceea ce pe de o parte este bine, dar pentru cei care vor să facă business este mai puţin bine.

Deficitul de cont curent este la jumătate faţă de 2008 şi este acoperit prin exporturile de bunuri şi servicii. Deci din acest punct de vedere, al finanţării externe, România pare mai bine echipată.

Ce probleme avem?

Finanţarea bancară a fost înlocuită cu finanţarea prin marfă de la furnizori, aceştia devenind cei mai mari creditori în economie. Când va veni criza furnizorii vor fi măturaţi, ceea ce va crea probleme în lanţ în toată economia.

Păţile din economie sunt în continuare tensionate pentru că banii sunt aspiraţi de firmele mari, iar firmele mici şi mijlocii se omoară între ele pentru ceea ce mai rămâne.

Pe de o parte este bine că multinaţionalele au câştigat teren în economie pentru că sunt mult mai solide şi pot rezista mai bine eventualelor şocuri, dar este rău pentru că la primul semnal de afară vor închide robinetul comenzilor şi investiţiilor instantaneu.

Antreprenorii şi companiile româneşti încă îşi ling rănile după criză şi rezistă din ce în ce mai greu, chiar dacă economia şi afacerile înregistrează rate de creştere mari.

Aceste creşteri sunt capturate de companiile mari, în marea lor majoritate multinaţionale şi de aceea situaţia din economie este tensionată.

Nu mai avem forţă de muncă, şi din acest motiv România pierde investiţii.

Pe medie, competenţa managerială a scăzut dramatic, ceea ce se vede în execuţia proiectelor. Firmele româneşti se confruntă cu mari probleme de personal pentru că nu au suficienţi bani ca să plătească salarii mai mari, iar noile generaţii nu vor să lucreze în companii antreprenoriale româneşti care nu au o faimă aşa de bună.

Când va veni criza, toţi îşi vor reduce instantaneu consumul şi cheltuielile, ceea ce va lovi în plin economia României, care a avut ca motor de creştere în ultimii cinci ani consumul.

Acest lucru va lovi în veniturile bugetului de stat care este extrem de strâns şi sub lupa pieţelor externe care de-abia aşteaptă să penalizeze România.

Oricum investitorii în titluri de stat româneşti au penalizat deja România cerând dobânzi mai mari în urma creşterii inflaţiei şi a ceea ce văd la televizor şi citesc din rapoartele analiştilor cu privire la războiul politic de la Bucureşti.

Guvernul Dragnea a majorat salariile în administraţie şi sănătate în 2018 fără să aibă bani suficienţi, iar acum trebuie să găsească resurse luând din altă parte.

România nu mai are muniţie fiscală şi cred că nici monetară să se apere în faţa unei noi contagiuni. TVA este deja la 19% şi nu mai are unde să scadă, impozitul pe venit s-a redus deja de la 16% la 10%, nu mai are ce vinde, iar naţionalizarea Pilonului II este insuficientă.

România se poate apăra exact cu soluţiile cele mai proaste- ca în 2008-2009-2010 - prin creşteri de taxe, ajutor de la FMI, tăieri de cheltuieli.

Dacă în sectorul privat tăierea salariilor se poate întâmpla peste noapte fără niciun fel de probleme, în sectorul de stat nimeni nu va mai avea curajul să facă acest lucru.

Uitându-ne la ce se întâmplă pe scena politică, iresponsabilitatea liderilor este la cote maxime, iar acest lucru doare cel mai tare.

Iohannis îşi pregăteşte al doilea mandat de preşedinte al României fără să fi făcut ceva notabil în primul.

Dragnea, care are în mână guvernarea şi Parlamentul, a ajuns un paria european, şi de aici vine totul.

Din cauta liderilor politici, Bruxellesul a ajuns să considere şi să includă România ca fiind unul dintre cei care pun cocktail Molotov la baza Uniunii Europene.

Nu cred că există o ţară mai europeană decât România, dar liderii politici de la Bucureşti fac tot posibilul să demonstreze contrariul.

Iresponsabilitatea politică este dublată de o incompetenţă politică cum poate nu a avut România niciodată.

Fanariotismul administraţiei publice creşte din ce în ce mai mult, iar majorările de salarii date de Dragnea erodează şi mai mult încrederea în economie şi în buasiness.

Noile generaţii, dacă nu pleacă în afară, au ca target să se angajeze la stat, unde salariile sunt mai mari decât în sectorul privat, şi să facă bani din poziţiile ocupate, aşa cum fac cei care le ocupă în prezent.

Iar toate aceste lucuri se desfăşoară şi cresc sub ochii noştri.

Factura tot noi o vom plăti. 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007