Opinii

Despre CAS în alt fel sau de ce discuţia ar trebui să fie despre cheltuieli şi nu despre venituri

Despre CAS în alt fel sau de ce discuţia ar trebui să fie despre cheltuieli şi nu despre venituri

Autor: Madalin Niculeasa

16.07.2014, 19:20 783

Despre CAS în alt fel sau de ce discuţia ar trebui să fie despre cheltuieli şi nu despre venituri, respectiv de ce contribuţiile ar trebui să se raporteze la viitor şi nu doar la trecut!

Nu împărtăşesc niciuna dintre perspectivele lansate în mediul public atât cu privire la natura discuţiei dintre Preşedinte, Prim-Ministru şi Ministrul Finanţelor cât şi cu privire la fondul problemei – scopul şi natura contribuţiilor. Aceasta nu pentru că nu ar corespunde realităţii exprimate ci doar pentru că un subiect atât de important ar fi trebuit să fie abordat şi în altă cheie, alta decât cea politică, partizană şi netehnică.

Astfel, există o realitate juridică şi politico-statală specifică acestei forme de impunere – contribuţiile – care a fost şi este în continuare ignorată la noi. În continuare despre ce este vorba.

Contribuţiile au legătură în mod semnificativ cu acoperirea unui risc specific al contribuabilului şi mai puţin cu ideea de solidaritate, specifică în schimb, în mod covârşitor taxelor şi impozitelor. În principal sunt acoperite 5 riscuri: riscul de sănătate, riscul de şomaj, riscul de concediu, riscul pentru  accidente de muncă şi boli profesionale, riscul de pensie. Or, sub aspectul riscului de acoperit prin plata contribuţiilor, decidenţii politici ar trebui să analizeze cantitativ şi calitativ în ce măsură riscul de sănătate, spre exemplu, este suficient acoperit pentru contribuabili prin plata acestor contribuţii. Realitatea este că sistemul de sănătate, deşi cheltuie miliarde de euro an de an, este la un nivel calitativ extrem de scăzut, fapt ce face ca şi riscul de sănătate să nu fie acoperit corespunzător. Plecând de la această realitate, ar fi trebuit găsite soluţii pentru acoperirea în mod rezonabil a riscului şi nu neapărat de creştere a veniturilor bugetare folosite oricum în mod inadecvat.

Contribuţiile sunt dependente în mod serios de modalitate de efectuare a cheltuielilor publice şi nu de calea de constituire a veniturilor publice, aceasta întrucât principiul efectivităţii, din ce în ce mai prezent în deciziile şi explicaţiile juridice din mediul fiscal, se fundamentează pe nivelul de acoperire al riscului ce incumbă uneia sau alteia dintre contribuţiile reglementate şi mai puţin pe nivelul veniturilor. Or, pe decidenţii politici îi preocupă sursele de venituri şi mai puţin efectivitatea efectuării cheltuielilor, în condiţiile în care dacă banii nu sunt cheltuiţi eficient nivelul veniturilor publice este absolut nesemnificativ.

Contribuţiile sunt relative la calitatea serviciilor şi nu la abordări contabile ce au legătură cu raportul dintre venituri şi cheltuieli, întrucât inclusiv legea finanţelor publice vorbeşte despre nevoia de dimensionare a cheltuielilor. Dacă discuţia se poartă mereu şi mereu în jurul veniturilor, ignorând cu desăvârşire nivelul cheltuielilor sau eficienţa acestora, abordarea va fi totdeauna contabilă, matematică, neavând nicio conotaţie substanţială, de dimensionare a statului şi a resurselor acestora, de satisfacţie oferită contribuabilului de către stat prin serviciile prestate. Or, de la un prim-ministru, un preşedinte de ţară şi un ministru de finanţe te aştepţi la mai mult decât ar fi putut oferi Dl. Gherghina, spre exemplu, adică de la aceştia vrei viziune şi direcţie, nu adunare şi scădere. Veniturile bugetare nu schimbă calitatea serviciilor publice, dacă preocuparea nu se mută pe efectuarea cheltuielilor.

Contribuţiile sunt forma de impunere cea mai legată de nevoia de dimensionare a statului, a nevoilor acestuia în condiţiile în care în schimbul contribuţiei plătite contribuabilul aşteaptă prestarea unui serviciu care să-i acopere riscul specific şi clar determinat. Cheltuielile publice, nevoile statului au evoluat şi evoluează necontenit. Dacă statul nu-şi reevaluează nevoile, adică direcţiile de cheltuieli publice, creşterea gradului de colectare a veniturilor publice, sau creşterea matematică a acestora, se vor dovedi complet insuficiente pentru a contribui la creşterea calităţii serviciilor publice. Discuţia trebuie să fie despre nivelul cheltuielilor şi în plan secundar despre nivelul veniturilor, întrucât cheltuielile corecte fac şi veniturile să fie suficiente.

Contribuţiile întreţin sisteme de „gândire” şi comportamentale în condiţiile în care sistemul public de sănătate nu se reformează de ani de zile aceasta deşi nivelul veniturilor publice alocate aici se menţine constant iar cheltuielile de asemenea au rămas consecvente. Şpăgile şi corupţia din achiziţiile publice au fost relevate de organele penale. În majoritatea situaţiilor, cele 5 riscuri mai sus menţionate sunt acoperite prin prestarea de servicii calificate ca fiind servicii publice de către stat. Lucrul acesta face ca beneficiarul serviciului să fie mai puţin atent la calitatea serviciului primit, întrucât banii vin de la stat şi nu de la el (credem majoritatea dintre noi). Dacă aceste riscuri ar fi acoperite de servicii prestate pe baze contractuale, contribuabilul ar fi infinit mai atent la serviciul primit şi la modalitatea de efectuare a cheltuielilor, ceea ce ar creşte inclusiv calitatea serviciilor prestate respectiv atitudinea prestatorului. Modalitatea difuză şi generală de acoperire a cheltuielilor aferente acestor riscuri, adică de către stat, depersonalizează şi reacţia beneficiarului faţă de serviciul primit, acesta nefiind păsător faţă de ceea ce primeşte.

Contribuţiile se raportează la riscuri care nu pot fi acoperite în mod rezonabil la nivel individual ceea ce face necesară intervenţia statului, fapt ce nu corespunde în totalitate realităţii de la noi, întrucât toate cele 5 riscuri mai sus menţionate pot fi acoperite, de principiu, la nivel individual, într-o măsură mult mai rezonabilă decât actuala formă. De asemenea, cel puţin 2 dintre acestea nu ar trebui să fie acoperite de către stat. Avem în vedere în această din urmă situaţie, riscul de concediu respectiv cele de boli profesionale. Aceste riscuri rezultă dintr-un raport contractual, de muncă de cele mai multe ori, ceea ce ar trebui să nu aibă nicio legătură cu statul. Cel mult ar putea exista dispoziţii legale în Codul muncii care să oblige părţile, sau una dintre acestea, să-şi constituie poliţe de asigurări pentru cazul când riscul în discuţie apare.

Contribuţiile se raportează la viitor şi nu la trecut, cum este cazul nostru unde din nevoia de a se întreţine un sistem moştenit se ignoră cu desăvârşire esenţa contribuţiei şi anume ideea de risc viitor ce trebuie acoperit. Noi ne raportăm întruna la un deficit bugetar, fie că este al bugetului de pensii, fie că este al bugetului de asigurări de sănătate, fără să ştim că legea finanţelor publice spune că deficitele bugetare se acoperă nu neapărat prin creşterea veniturilor bugetare. Dacă avem o moştenire de dus şi mă refer aici la pensionari, aceasta trebuie făcută cu înţelepciune astfel încât fără a ignora trecutul să nu ignorăm viitorul. La noi contribuţiile sunt orientate în mod semnificativ spre trecut şi mai puţin spre viitor, în sensul că ne preocupă deficitele şi mai puţin calitatea serviciilor. 

Mădălin Niculeasa este avocat în cadrul Niculeasa Litigators Tax Regulatory

AFACERI DE LA ZERO