Am avut ocazia să mai vorbesc de semnificaţiile fiscale nebănuite pe care le poate naşte azi o banală comunicare publică venită din partea unei corporaţii. Citesc în ZF o ştire care poate duce la o interpretare de tipul celei din cazul Candy, prezentat aici. Cititorii vor înţelege de ce nu voi da nume de acestă dată: mă voi mărgini doar să prezint situaţia ca un studiu de caz.
Aşadar, şeful filialei locale a unui gigant global este citat ca spunând – ”noi suntem doar o reprezentanţă care oferă consultanţă, astfel încât companiile din România să-şi pună mai bine în valoare prezenţa... Operaţional, totul este centralizat în X (este numită o altă ţară, cunoscută pentru regimul fiscal prietenos –nota mea, AS) Şi nu numai la noi se-ntâmplă asta, ci şi la alţi giganţi. Tot ce este business în România este realizat în X, aşa cum este şi pentru Marea Britanie, Franţa, Israel ...”.
Am avut un deja-vu citind acestă explicaţie. Pentru că, acum mai bine de doi ani, corporaţia-mamă venea cu acelaşi argument, într-un alt stat (puternic), pentru a răspunde, public, forului politic de ce există o discrepanţă între veniturile pe care publicul presupune că le-ar încasa filiala corporaţiei din acel stat şi ceea ce fililala raportează efectiv la Fisc. Doar că acel for politic îi pune o întrebare simplă respectivei corporaţii – atunci de ce filiala voastră angajează oameni pe vânzări? Iar de atunci, corporaţia este invocată ori de câte ori, în spaţiul public, se vorbeşte de fenomenul ”tax avoidance” (evitarea plăţii taxelor pe care publicul - şi apoi Fiscul - crede că trebuie să le plăteşti).
Voi mai spune doar atât legat de cazul pe care îl analizăm acum – e plin internetul de referinţe pornind de la anunţul filialei din România a corporaţiei că angajează ... oameni cu abililtăţi în vânzări.
Iată, aşadar, două comunicări aparent inofensive care, fiscal vorbind, nu se leagă.
Ce-i de făcut? Păi, cel mai simplu ar fi să nu mai declarăm nimic, ”no comment”, nu-i aşa?
”No comment” aş zice şi eu faţă de cei care ar lua o astfel de decizie. Pentru că ar arăta că nu înţeleg ce e cu acel ”azi” de care vorbeam la început. Azi e epoca BEPS-ului de la OCDE ( cele 15 măsuri care revoluţionează cadrul fiscal internaţional, pentru evitarea Base Erosion and Profit Shifting – erodarea bazei de impozitare a corporaţiilor şi mutarea profiturilor în ţări cu fiscalitate redusă/ vezi acea ţară X). Dar aceste măsuri sunt doar vârful iceberg-ului politic. Azi e vremea în care de tranzacţiile intra-grup se vorbeşte în presă, pe forumuri, în parlament şi chiar si acolo unde te aştepţi mai puţin...
Azi e vremea în care Comisia Europeană vrea ca de dosarul preţurilor la care se fac tranzacţiile dintre filialele unui grup (preţurile de transfer) să nu mai întrebe doar Fiscul, ci şi acţionarul. Aceeaşi Comisie care obligă azi două state puternice, Olanda şi Luxemburg, să recupereze sume între 20-30 de milioane de euro de la Starbucks, respectiv Fiat. Doar că aceste state au semnat, recunoaşte şi Comisia Europeană, ”nişte acorduri perfect legale” cu nişte companii care, ca orice companii, caută să-şi asigure predictibilitatea fiscală pe o perioadă cât mai mare. Dar, după un an şi ceva de ”investigaţii minuţioase”, apare concluzia că ”acordurile în cauză nu reflectă realitatea economică, stabilind preţuri pentru bunurile şi serviciile între filialele grupurilor (aşa-numitele preţuri de transfer) care nu corespund condiţiilor pieţei. Ca urmare, multe din profiturile filialei Starbucks de prelucrare a boabelor de cafea au fost mutate afară, unde, de asemenea nu au fost taxate, în timp ce divizia financiară a Fiat a plătit impozite doar pe nişte profituri subestimate”.
Şi, apropo, reţeaua globală de cafenele invocată a experimentat un dur boicot al consumatorilor, pe tema, aţi ghicit, tax avoidance. Iar reacţia companiei a fost de a arăta că înţelege problema, în niciun caz nu a mers pe politica ”no comment”.
Revenind la ”ce-i de făcut”? Comunicarea este cheia, dar nu o comunicare formală, nu una pe lângă subiect, ci una care să plece de la întrebările şi îngrijorările publicului. Iar când publicul pune întrebări, îmaginăţi-vă ce presiune e pe Fisc, mai ales că azi, toate statele ”au voie” să fie puternice la capitolul fiscalitate intra-grup (gândiţi-vă doar la ”raportarea ţară cu ţară”/”country-by-country reporting”, în care fiecare grup mare va trebui să-şi prezinte transparent situaţia fiscală şi economică din fiecare ţară unde e prezent. Iar dacă acum ne plângem de birocraţie, în mod justificat de altfel, atunci să te ţii...).
Aşadar, explicaţi-vă public modelul de afaceri, cât mai pe înţelesul publicului, scoţând în evidenţă avantajele reale de substanţă economică pe care le aduce afacerii şi, implicit, clienţilor acel model. Iar când aţi obosit să explicaţi, luaţi-o de la capăt!
Când publicul e altfel, vorbeşti altfel! Aş încheia cu un ultim exemplu. Căutând pe la-nceputul anului, date pentru o analiză la nivelul Timişoarei, găsesc un studiu făcut de doi universitari veneţieni, cu titlul ” Producţia - afară, profiturile – în ţară: producţia de încălţăminte şi îmbrăcăminte din regiunea Veneto”. Cum? imposibil, să vorbeşti aşa în ziua de azi, când ar trebui să fie sfântă regula ”profitul se impozitează acolo unde se obţine”! Dar există o explicaţie – studiul e din ... 2007. Între timp a venit o criză. Una mare.
Aşa că ... BEPS, vă zic! BEPrepared to Switch – la alt mod de operare, la alt mod de comunicare. E şi un decalog pe tema asta!
PS. Fiscul din Renania de Nord- Westfalia, cel mai populat stat din RFG, tocmai a confirmat că a (mai) cumpărat un memory-stick foooarte preţios. Se pare că a dat vreo 5 milioane de euro pe el, pentru că ar conţine informaţii care duc la cazuri de tax avoidance de vreo 600 de milioane. Doar un exemplu de cum au ajuns autorităţile germane să recupereze între 4 şi 5 miliarde de euro din lupta împotriva acestui fenomen. Şi doar un exemplu despre ce înseamnă ziua de azi în fiscalitate.
Adriana Stoian este Partener în cadrul firmei de consultanţă fiscală Transfer Pricing Services
Titlul aparţine redacţiei.
