Economia SUA ramane cea mai influenta in spatiul global, cu o pondere de cca.20% din PIB-ul mondial; dolarul detine mai bine de 60% din mijlocirea tranzactiilor cu bunuri si servicii in lume.
Ai zice ca este un dezechilibru flagrant, dar explicatia rezida, inter alia, in volumul tranzactiiilor financiare in raport cu cele comerciale si increderea in dolar (ma refer la USD) ca moneda de rezerva. Fed-ul este banca centrala care emite moneda de rezerva a carei suprematie se vede cand se cauta zone de refugiu. Pozitia centrala a dolarului are origine in preeminenta economica si tehnologica a SUA, conturata inca inainte de al doilea razboi mondial si care a fost ranforsata de aranjamentele de la Bretton Woods (exista dupa razboi si o mare “foame” de dolari).
Luciul dolarului a foat afectat de “suprasolicitarea” economiei americane (deficite bugetare mari ca urmare a operatiunilor militare extinse), de ruperea legaturii de aur si, mai ales, odata cu multipolarizarea economiei globale. La plangeri ca Fed (banca centrala a SUA) nu ar tine cont de efecte externe ale politicii sale, oficiali americani au dat un raspuns faimos: dolarul este moneda noastra si problema voastra. Valery Giscard d’Estaing, fost premier al Frantei a vorbit chiar de “exorbitantul privilegiu” al dolarului. Dar intaietatea monedei americane are (inca) la temelie date fundamentale.
A produs de aceea, intr-un fel, stupoare afirmatia lui Mark Carney, guvernatorul Bancii Angliei, la recenta reuniune a bancherilor centrali de la Jackson Hole (Wyoming, US), unde a sustinut ca ar fi bine ca pozitia dominanta a dolarului sa fie inlocuita de o moneda digitala; el a si facut o analogie ce a mirat poate mai mult, cu Libra, moneda digitala gandita de Facebook si unele companii asociate. De ce cred ca aceasta propunere nu “poate decola” voi cauta sa explic mai jos.
Exista trasaturi ale mediului international actual care starnesc mare ingrijorare si ar veni in sprijinul ideii lui Carney: conflicte comerciale tot mai extinse, “devalorizari competitive” utilizate ca arme comerciale, politici monetare subjugate de nevoia de a mentine “competitivitatea” retalor de schimb, implicatii majore pentru economiile emergente ale programelor QE, efecte de contagiune care lovesc stabilitatea financiara judecata dincolo de granite nationale. Mark Carney a fost pana nu demult seful Financial Stability Board/FSB(Comitetul pentru Stabilitate Financiara), entitate creata in 2009 de G20 avand menirea de a examina probleme de stabilitate financiara pe plan mondial. Carney este inca vice-presedinte ale Consiliului European pentru Riscuri Sistemice (ESRB), pana la iesirea efectiva a UK din UE. Este unul dintre cei mai experimentati bancheri centrali si a fost unul dintre numele vehiculate pentru sefia FMI. Dar nu acreditarile profesionale sunt prim argument pentru propunerea sa, ci evolutii precum cele evocate mai sus. Intervine si un alt fapt izbitor: Washington-ul este principal protagonist al erodarii multilateralismului in regimul economic international, in ceea ce a mai ramas din sistemul Bretton Woods.
Este insa foarte dificila realizarea ideii lui Carney; am in vedere cateva elemente de fond:
- Monedele intr-o lume ordonata (nu de free bankig), fie si sub forma digitala (sunt banci centrale care au in vedere emiterea de moneda digitala), au nevoie de o baza institutionala, care nu poate fi decat a unui stat (este si motivul principal pentru care Libra nu are sanse sa devina realitate chiar daca se bizuie pe active formate din monede emise de bancile de rezerva si alte active financiare solide;
- Care ar fi entitatea care sa emita moneda digitala menita sa ia locul dolarului ca piesa dominanta intr-o noua constelatie de monede de rezerva? FMI emite SDR (Special Drawing Rights), care sunt moneda de cont, care la randul lor implica monede efective de suport.
- Sa admitem ca FMI ar primi mandat (cine i-ar da mandatul? Ar accepta SUA asa ceva?) sa emita o moneda digitala, dar aceasta ar reclama, cred, doua decizii cheie: a/ un acord international in acest sens (greu de realizat) si b/ transformarea FMI intr-o cvasi-banca centrala globala, care sa aiba in spate sprijin neconditionat din partea statelor participante.
- Este de evocat aici idea bancor-ului cu decenii in urma. In timpul discutiilor pentru constructia sistemului Bretton Woods, Keynes (negociatorul principal al britanicilor) a intuit ca vor apare asimetrii mari in balantele comerciale. Si a venit cu ideea unei monede de cont, Bancor, care sa ilustreze acumularea de dezechilibre si corectarea lor prin intermediul unui mecanism de cliring; tarile cu surplus extern (exprimat in bancori), de la un anume prag, sa fie obligate sa se ajusteze prin aprecierea monedei proprii. Si invers sa se intample statele cu deficite care depasesc anumite limite. Dar Bancor-ul nu ar fi fost o moneda propriu-zisa, care sa circule ca mijloc de schimb. Iar propunerea a picat intrucat era greu de pus in aplicare; s-a adoptat un sistem de cursuri fixe ajustabile.
- China nu ar putea fi ignorata intr-o asemenea schema avand in vedere ponderea sa in economia globala si “regionalizarea” schimburilor comerciale in Asia. Deci ar trebuie sa existe un accord care sa includa toti marii actori din economia globala (G20 poate fi un precedent ca forum de dialog).
- Euro poate oferi o analogie ca moneda sintetica, dar el implica renuntarea la monede proprii si cere aranjamente institutionale inimaginabile la scara economiei globale. Euro insusi are problem de incompletitudine ca design si este framantat de dezechilibre interne. Zona euro nici nu beneficiaza de un activ financiar comun (un safe asset) care sa ii asigure robustete in momente de stress. Oare cine are emite un “activ sigur” (obligatiuni) pe pietele internationale denominat in moneda digitala propusa de Carney? O entitate internationala care sa emita moneda digitala internationala, dar care ar fi aceasta?
Pot fi aduse si alte argumente care arata de ce idea lui Carney nu “poate zbura”, cel putin acum. Ideea in sine este ca o incercare de a scurt-circuita probleme de fond din economia globala: erodarea multilateralismului, raspandirea conflictelor comerciale, pierderea increderii in capacitatea autoritatii publice de a gestiona economiile dezvoltate, slabirea coeziunii sociale prin politicii publice ce au accentuat inegalitati sociale (a se vedea si recenta declaratie a peste 180 de CEOs ai unor mari companii care pledeaza pentru strategii care sa tina cont de toti “stake-holderii”, nu numai de actionari; vezi in The Economist din 24-30 august, “What are companies for?”). Exista impedimente de ordin principial si operational pentru ca ideea lui Carney sa se realizeze. Unde are el dreptate este ca regimul international al relatiilor economice intre state functioneaza din ce in ce mai rau, ca se adanceste fragmentarea si prolifereaza evolutii haotice, tot mai greu controlabile.
Se impun eforturi mai mari pentru salvarea elementelor de multilateralism in relatiile internationale, este nevoie de reinvierea spritului de le Bretton Woods, este necesar ca, fara a fi subestimate considerente geopolitice si de securitate, relatia intre SUA si China sa fie gestionata pentru a se evita mari stricaciuni ce afecteaza pe toti in lume, Wasington-ul are sens sa fie mai atent cu efectele politicilor sale in economia internationala. UE poate juca un rol pozitiv in acest sens, dar trebuie sa fie capabila sa isi regleze problemele acasa, care nu sunt mici.
