În ultimele trei decenii, România s-a bucurat de o creştere fără precedent. Din 1987, PIB-ul ţării a crescut impresionant, cu 200 de miliarde de USD. Principalii parteneri comerciali ai ţării includ ţări precum Germania, Italia şi Franţa, iar principalele bunuri exportate sunt autovehiculele şi componentele auto, sârma izolantă.
Ţara deţine o cotă de piaţă semnificativă şi în lanţul internaţional de aprovizionare cu produse alimentare, prin exportul de cereale (grâu, porumb) şi carne de porc.
Totuşi, sectorul serviciilor reprezintă 55% din PIB şi asigură două treimi din numărul de angajaţi la nivel naţional. Lăsând deoparte retailul, o pondere semnificativă în domeniul serviciilor o au centrele de servicii partajate înfiinţate de corporaţii multinaţionale care beneficiază astfel de personal calificat la un cost mai mic, dar şi de siguranţa oferită de cadrul de reglementare al UE.
Care ar putea fi oportunitatea României în viitor?
În timp ce Europa încă procesează criza de sănătate generată de COVID-19, guvernele şi businessurile încearcă nu doar să estimeze impactul financiar al acesteia, ci şi să înţeleagă cum să structureze noul cadru operaţional pentru a asigura atât continuitatea businessului, cât şi siguranţa naţională. Noua realitate ar putea evidenţia potenţialul semnificativ al României de a deveni un hub european care să înlocuiască centrele de servicii din afara UE.
Schimbările majore în lanţul global de aprovizionare ameninţă nu doar pieţele, ci, într-o anumită măsură, şi securitatea naţională, şi ne aminteşte că globalizarea chiar necesită colaborare globală, un element care însă lipseşte acum, mai ales în contextul unui cvasi-război rece între SUA şi China. Cele mai multe ţări UE dezbat tema repatrierii unor operaţiuni importante din centre tradiţionale de producţie sau de servicii din Asia, însă repatrierea în ţări din vestul Europei nu ar fi eficientă din punctul de vedere al costurilor.
România ar putea juca un rol important în noua strategie europeană privind lanţul de aprovizionare. Un mediu prietenos faţă de UE, o populaţie de peste 19 milioane de locuitori, o structură competitivă a costurilor cu forţa de muncă, oameni calificaţi şi un model de furnizare de servicii de producţie care deja şi-a dovedit eficienţa ar putea deveni o alternativă extrem de atractivă pentru ţări mari din Europa de Vest care sunt deja parteneri comerciali ai României.
Cum ar putea România să îşi susţină şi mai mult poziţia? Un cadru fiscal stabil pentru companiile internaţionale, soluţii digitale mai eficiente prin care businessurile să comunice cu autorităţile, un cadru legislativ care să contribuie la reducerea corupţiei, o politică monetară conservatoare care să promoveze un curs stabil euro-leu, o investiţie semnificativă în dezvoltarea infrastructurii rutiere, portuare şi aeroportuare şi un mediu politic stabil care să inspire încredere ar reprezenta catalizatoare cu ajutorul cărora ţara ar putea profita de această oportunitate strategică unică. Un concept similar se aplică şi în ceea ce priveşte modernizarea agriculturii şi a serviciilor.
România ar putea să convingă UE că merită un nou loc în lanţul său de aprovizionare şi să identifice surse de finanţare pentru a deveni un punct central de producţie al Europei pe termen lung, ceea ce ar putea duce la progresul propriei economii prin poziţionarea în centrul securităţii europene. Ar putea, dar o va face?
Dimitrios Goranitis, Partener servicii de risc şi reglementare, Deloitte România. Acest material reprezintă opinia autorului, şi nu poziţia Deloitte România
