Opinii

Din paradoxurile economiei. Stagnare economică fără şomaj

Doru Lionăchescu - bancher de investiţii, Preşedintele Capital Partners. Foto Victor Ciupuliga

Doru Lionăchescu - bancher de investiţii, Preşedintele Capital Partners. Foto Victor Ciupuliga

11.03.2013, 00:06 680

La distanţă de doar câteva zile, Statistica a publicat doi indicatori care, luaţi separat, pot da impresia înşelătoare că România o duce bine: creştere economică marginală, dar pozitivă, de 0,3% anul trecut şi o uşoară reducere a şomajului până la 6,6%. Fiecare dintre cei doi indicatori luaţi individual dau semnale pozitive referitoare la performanţa economică şi au fost exploataţi politic intens de coaliţia guvernamentală drept cele mai recente dovezi că ţara e pe mâini bune.

Din nefericire însă - aşa cum se întâmplă de multe ori în complicata analiză economică - deşi, luate separat, cele două numere sunt aparent bune, dacă le analizăm unul în contextul celuilalt rezultatul devine îngrijorător. În esenţă, o creştere economică anemică, subunitară arată mai degrabă stagnare, având în vedere că 0,3% este mai puţin de un sfert din creşterea de care am avea nevoie doar să ne acoperim dobânzile la datoria publică. Mai mult, corelată cu reducerea şomajului, această creştere anorexică demonstreaza limpede că atât capitalurile României, cât şi forţa de muncă sunt captive în sectoare cu productivitate redusă, fără capacitate de a genera valoare economică robustă.

Odată depăşită surpriza unei prime lecturi, concluzia de mai sus capătă consistenţă şi prin corelarea cu alte evidenţe economice şi statistice. Faptul că după aproape un sfert de veac de capitalism, jumătate din economia românească e încă de stat şi că sub 14% din angajaţi lucrează la privat nu avea cum să nu afecteze în rău potenţialul de creştere economică; proprietatea de stat este în România principalul canal de distrugere de valoare şi de utilizare ineficientă a capitalului. Sectorul public este totodată şi marele absorbant de forţă de muncă slab calificată, clientelară, delicat spus „comodă“, în multe locuri inutilă şi supraremunerată. Rezultatul agregat al acestei risipe a puţinului capital pe care îl deţine România îl reprezintă pla­fonarea creşterii economice, dar cu ţinerea sub control a şomajului, rezultat pe care orice politician de stânga îl iubeşte.

Avem deci un bazin imens de capital economic şi uman utilizat ineficient datorită administrării sale directe de către statul român. Ca şi cum nu ne-ar fi fost de ajuns, la acesta se adaugă capitaluri private enorme a căror migrare către zone profitabile este blocată de bănci prin faptul că nu execută companiile falimentare, fugind astfel de rolul de sanitari ai economiei pe care societatea li l-a acordat. De teama executărilor şi sub oblăduirea prietenească a BNR, băncile împiedică astfel funcţionarea normală a pieţei libere care ar putea realoca eficient capitalurile îngheţate astăzi, de exemplu, în proiecte imobiliare aberante sau în achiziţii de terenuri care nu produc nimic de patru-cinci ani. Efectul de alocare greşită a capitalurilor este dublat de bănci prin reticenţa de a reporni creditarea economiei reale, altfel spus de a finanţa alocări noi de capital, mai profitabile şi mai productive.

În fine, în condiţiile în care reformele structurale au devenit simple declaraţii de talk show, România suferă şi impactul ucigător al predominanţei economice a unor sectoare medievale ca agricultura de subzistenţă şi comerţul cu materii prime, precum şi al energiei prea scumpe. În economia modernă, valoarea se creează prin tehnologie, prin branding sau prin resurse - noi nu avem niciuna.

România a intrat astfel, din cauza miopei transpartinice a politicilor publice, într-un cerc vicios din care va fi extrem de greu de evadat, în care atât capitalurile, cât şi forţa de muncă sunt blocate în sectoare slab productive sau chiar distrugătoare de valoare.

Pentru a putea spera măcar la prosperitate, capitalul şi forţa de muncă trebuie descătuşate. Capitalul trebuie să meargă acolo unde creează valoare, iar acest lucru nu ştie să-l facă birocraţia de stat. Calea este privatizarea şi respon­sabilizarea băncilor de a-şi curăţa porto­foliile pentru a putea relua creditarea.

Forţa de muncă tre­buie extrasă din sec­torul public şi direc­ţionată către scopuri produc­tive; nu este admisibil ce se întâmplă acum, când partidele au devenit captive ale asistaţilor sociali şi ale unei funcţio­nărimi de stat egoiste, care dacă nu e atacată frontal, va sfârşi prin a sufoca economia.

Desigur, cei ce nu au opţiuni sau care nu mai pot trebuie ajutaţi, dar marea masă a atâr­nă­torilor la stat trebuie lăsaţi să-şi asume respon­sa­bili­tatea pro­priei vieţi, nu pot lua ostatecă întreaga societate pentru a-şi proteja sinecurile.

Istoria a de­monstrat că, deocamdată, cel mai bun canal de alo­care eficientă a resurselor umane şi de capital este piaţa liberă, reglementată respon­sabil acolo unde se impune. Lăsaţi-o să-şi facă treaba!

Doru Lionăchescu - bancher de investiţii, Preşedintele Capital Partners

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO