Opinii

“Dincolo de bine şi de rău”, în epoca supravieţuirii

Opinie Iulian Anghel, editor ZF

“Dincolo de bine şi de rău”, în epoca supravieţuirii

Autor: Iulian Anghel

16.03.2020, 16:35 473

Mi-ar plăcea să cred că povestea care circulă de câteva zile, anume că SUA au oferit un miliard de dolari unei companii germane - care este pe cale să supună testelor un vaccin pentru noul virus – pentru a produce un antidot/vaccin doar pentru americani este o glumă sinistră.

Ştirea a fost rostogolită, zile întregi, în toată presa din occident şi nu a fost dezminţită până acum nici de Cancelaria germană şi nici de Administraţia americană. Lupta pentru laurii descoperirii vaccinului devine intensă ca lupta pentru spaţiu, din vremea Războiului Rece.

Germania a închis de luni graniţele ţării cu Franţa, Austria şi Elveţia, pentru a limita pătrunderea virusului în ţară. Cu câteva zile înainte era vorba ca ţările Uniunii, dacă decid închiderea graniţelor, să o decidă împreună, iar măsura să intre în vigoare în aceeaşi zi. Nu a fost aşa. Sub stindardul “ţara înainte de orice”, lume s-a reîntors la “fiecare pentru el”.

Presa din Franţa a fost în general pozitivă în analizele ultimului discurs al preşedintelui Emannuel Macron, în care acesta a anunţat restricţii severe în ţară. Dar, analiştii au observat o schimbare în tonul preşedintelui: cel care îmbrăţişa, până ieri, neoliberalismul şi globalizarea s-a transformat, dintr-odată, într-un suveranist: ”Franţa înainte de toate!”

Cum ar trebui să se manifeste solidaritatea? Analiştii cotidianul financiar german Handelsblatt, citaţi de RFI cred:

Toate statele membre ale OMC ar trebui să se angajeze să ridice impozitele la import, cote de import şi interdicţii la export pe echipament medical, soluţii de dezinfectare şi săpunuri pentru o perioadă de şase luni. Acest semn al solidarităţii internaţionale ar calma pieţele financiare şi ar lărgi, de asemenea, spaţiul de manevră pentru reduceri de impozitare, ajutoare de stat şi mai multe investiţii publice

Ce avem?

Germania a interzis exportul de măşti chirurgicale, deşi decizia nu a fost rezultatul unei constatări că nu ar fi stocuri pentru toată lumea. Iar Franţa a rechiziţionat toate stocurile şi producţia unor astfel de consumbile, deşi, şi în acest caz, ţara nu duce lipsă de aceste echipmente. În aceeaşi vreme, medicii din Lombardia se plâng că măştile lor sunt cârpe de şters praful.

România, alături de alţii, alături de India, de pildă (cel mai mare producător de medicamente din lume), a interzis exportul de medicamente – deşi nu toate medicamentele interzise la export merg spre cei în nevoia de azi sau de mâine. Dar toţi cei care s-au exprimat în România au apreciat măsura guvernului drept o soluţie bună.

Când Italia a plonjat în Infern, solidaritatea europeană a fost zero. Nimeni nu i-a întins o mână de ajutor, nimeni nu i-a împrumutat un singur ”plămân artificial”. În paralel cu dramele care se petreceau în Lombardia sau Veneto, Comisia Europeană lansa noi versiuni ale “Green Deal-ului”, despre cum va arătă Europa peste 30 de ani. Abia săptămâna trecută Comisia a dat semne că vede şi ce se afla sub ochii tuturor.

Dacă individualismul este soluţia statelor în faţa crizei, cum ceri individului solidaritate? Îndemn pe care-l auzim în aceste zile, la tot pasul? De ce ar fi de condamnant un individ care stânge făină cât nu-i trebuie şi nu şi un stat care strânge măşti chirurgicale cât nu-i trebuie?

La ce-s bune predicile despre aproapele tău? Organizaţia Salvaţi Copii a deschis un cont pentru donaţii ce vor ajunge în sistemul medical. Dar nu uită să adauge: “În contextul pandemiei cauzate de SARS-CoV-2, (...) persoanele din categoriile sociale vulnerabile sunt expuse, o data în plus, riscurilor şi marginalizării”.

Aici se va vedea solidaritatea în următoarele săptămâni.

Canalul CCN a adunat zilele trecute, într-un lung reportaj, mărturii din lume despre comportamente pe care altă dată le-am fi condamnat, de la individ la state. Ca de fiecare dată, în astfel de situaţii, sociologii şi psihologii ne trimit la vremurile vechi, şi ne consolează că raţionamentul “fiecare pentru el” ne-a asigurat supravieţuirea ca specie. Frumoasă consolare.

Există însă în istorie cineva care nu a crezut aceste poveşti.

“Fiziologiştii ar trebui să renunţe de a mai proclama instinctul de conservare ca instinct cardinal al oricărei fiinţe organice. Înainte de orice, tot viul vrea să-şi manifeste puterea – viaţa însăşi este voinţa de putere: conservarea este numai una dintre urmările indirecte şi cele mai frecvente ale acestui lucru” (Friedrich Nietzsche, “Dincolo de bine şi de rău”).

Sentinţa lui Nietzsche face valuri şi azi. Însă nu este mai puţin adevărat că nu orice poate fi pus pe seama “instictului de supravieţuire”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO