Opinii

Dom’le, stau cu vişinele şi caisele geaba, fetele din ziua de astăzi nu mai fac gem, nu mai pun castraveţi la murat! O lume care a rămas pe loc şi o lume care se schimbă

Dom’le, stau cu vişinele şi caisele geaba, fetele din...

Autor: Cristian Hostiuc

31.07.2020, 19:10 6586

Duminică dimineaţă, într-o piaţă volantă din Bucureşti, aflată la intersecţia dintre Nerva Traian şi Bulevardul Unirii.

Un producător agricol era extrem de nemulţumit. Clienţii, clientele mai precis, nu mai cumpără fructele sau legumele cu lădiţele, cu sacii, ci doar cu paharul, un kilogram sau cel mult două kilograme, cât să le consume într-o zi.

Aşa că marfa din dubiţa din spate stă mult mai mult până să fie vândută sau chiar nu se mai vinde deloc şi se strică. Cel puţin vişinele, puse la vânzare într-o găleată, mai aveau puţin şi se stricau, fiind deja moi, pline de musculiţe şi pe care bineînţeles, nu prea le cumpăra nimeni.

Lumea sau clienţii acelui producător agricol de peste 65 de ani dispar an de an. Noi generaţii de clienţi vin în faţă, dar producătorii agricoli rămân încremeniţi în timp, aşteptând ca statul, guvernul să intervină şi să le readucă gospodinele care fac şi pun borcanele de gem, de castraveţi sau de gogoşari pentru iarnă.

Din păcate, această lume a părinţilor şi a bunicilor dispare. Noile generaţii nu mai au timp şi nici chef să stea ore întregi în bucătărie şi să mestece cu orele în ceaunele mari sau să aştepte să fiarbă borcanele pentru a rezista peste iarnă.

În marile oraşe, cel puţin, schimbările demografice, sociale, de joburi sunt majore.

Acum 30-50 de ani un job începea la 7 şi se termina la 15, la 16 erai acasă, iar de la 17-18 mamele noastre puteau să se apuce de făcut gem, de pus castraveţi şi gogoşari la borcan.

Magazinele erau goale, aşa că ce aveai în cămară era de bază. Ca să nu mai vorbim de beciurile de bloc, care erau pline cu saci de cartofi sau fasole.

Acum toate aceste lucruri le găseşti în fiecare zi din belşug, non-stop, la supermarketuri, şi parcă nu se mai termină.

Nu mai e nevoie de zeci de kilograme, ci de un kilogram, cât să ţină până acasă punga de la Mega.

Cămările, altădată pline cu borcane, acum sunt transformate în debarale pentru pantofi, role, jucăriile copiilor.

Plus că noile joburi sunt în clădiri de birouri cu program de la 10 la 18 (nu vorbesc de situaţia de acum, când lumea lucrează de acasă din cauza pandemiei de COVID-19), iar după aceea urmează shoppingul din malluri, întâlnirile cu prietenii, un cappuccino, un prosecco, un pahar de vin.

Cine mai stă să facă dulceaţă, gem, compot, iar dacă face, este mai mult ca o chestie cool, pentru a putea fi povestită şi arătată pe Facebook sau Instagram.

Nimeni nu mai vrea să aibă degetele tăiate şi mâinile arse de la întors ardeii şi vinetele de pe plită, când toate aceste lucruri se găsesc la borcan în supermarketuri.

Problema acelui producător agricol era că nu-şi transforma el caisele şi vişinele în gem sau compot, pe care să le cumpere gospodinele corporatiste de astăzi.

Aşa că lumea cumpără borcanele de la supermarket, cât încap în frigider, nu cât să umple cămara.

Oamenii vor şi au bani să plătească pentru valoarea adăugată, trecerea de la vişine la compot, dar unde este produsul frumos ambalat, nu găleata, unde este marketingul, unde este brandul?

România are deficit agricol de aproape 4 miliarde de euro pe an şi pentru că producătorii agricoli au rămas pe loc, aşteptând să vină gospodinele, aşa cum le ştiau de acum câteva decenii.

Acum vin corporatistele şi corporatiştii. 

Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO