• Leu / EUR4.7536
  • Leu / GBP5.4061
  • Leu / USD4.3072
Opinii

Dorel a lăsat urme adânci în economie şi în mintea noilor generaţii: formarea unui meseriaş este o misiune aproape imposibilã!

Opinii primite la redacţie

Dorel a lăsat urme adânci în economie şi în mintea noilor generaţii: formarea unui meseriaş este o misiune aproape imposibilã!

Autor: Gheorghe Băcanu

13 feb 2019 1574

În ultimii şapte–opt ani au efectuat practica în service-ul caroserie (reprezentanţã pentru patru mãrci), a cãrui şef sunt, circa 25 de elevi provenind de la un liceu tehnologic cu profil auto din Constanta. Şi numãrul anilor în care s-a derulat aceastã activitate şi numãrul practicanţilor  sunt aproximative întrucat nu mi-am propus sã fac o analiza statisticã riguroasã, ci doar sã prezint o stare de fapt.

În perioada la care mã refer nu am reuşit sã recrutez niciun practicant doritor sã înveţe meseria de pregãtitor- vospsitor sau tinichigiu auto. Fiecare serie de practicanţi ne stârnea aceeaşi întrebare: Oare vom reusi sã gãsim un tânãr care doreşte sã înveţe meserie pentru a-l putea angaja la noi?  Şi, din pãcate, în toţi aceşti ani rãspunsul a fost negativ.

Încercãrile noastre de a-i motiva pentru a învãţa o meserie cu promisiunea de angajare le stãrnea zâmbetul ironic unora dintre ei. Motivul este simplu: ei nu doreau sã lucreze în acest domeniu. Atunci îmi pun întrebarea, de mare profunzime: Ce cãutau ei la aceste clase de auto? Nu cumva eşecul a plecat dintr-o lipsã de realism în alegerea specialitãţilor?

Unii s-au prezentat la service profound dezorientaţi şi obosiţi fãrã niciun chef de a învãţa ceva.

Încã de la început le-am creat posibilitatea sã aleagã ce specialitate doresc: tinichigiu sau pregãtitor-vopsitor, i-am repartizat  sã lucreze cu cei mai buni meseriaşi din service, dar nu am reusit sã-i motivez sã le placã ceea ce fac.

Cazuistica cu care ne-am confruntat în aceşti ani a fost foarte diversã, îmbrãcatã în fel şi fel de motive pentru a justifica “inapetenţa” pentru învãţarea unei meserii. Practicanţii au  manifestat un sentiment acut de pesimism referitor la viitorul lor ca meseriaşi, manifestând o lipsã totalã de ataşament şi curiozitate profesionalã pentru aceste meserii. Se plictiseau repede, fãceau lucrãri de mântuialã şi de o superficilitate crasã, se implicau greoi în activitãţile zilnice, şi uneori simulau mai mult ca Neymar executarea unor lucrãri. Erau în permanenţã dominaţi de o depresie profesionalã.

Au fost câţiva care au afirmat cã aştepta sã termine şcoala pentru a pleca la parinţi în Spania sau Italia, sugerându-mi cã nu-i intereseazã sã înveţe meserie. Mulţi dintre  practicanţi lucrau în timpul liber, pe timpul verii la diverse terase şi restaurante din Mamaia, fiind foarte atraşi de câştigurile imediate, doar fac parte din generaţia “instant gratification”. Unii erau chiar ironici şi indiferenti, nu-i interesa nimic, decãt trecerea timpului şi aşteptarea responsabilului de practicã de la liceul care le fãcea prezenţa zilnicã.

În toatã acestã perioadã am avut o colaborare foarte bunã cu reprezentanţii liceului care treceau zilnic pe la service. Colaborarea foarte bunã a fost şi cu unii pãrinţi care ne vizitau destul de des pentru a se interesa de  soarta copiilor.

Am reuşit sã angajãm, dintre practicanţii absolvenţi, pentru perioade  scurte trei  potenţiali meseriasi (angajarea s-a facut pe perioadã nedeterminatã). Astfel am angajat un tinichigiu care avea mai mult statutul de  angajat “ghost”, când venea, când nu venea la serviciu, dupã câteva luni nemaivenind deloc, în prezent fiind şofer la o firmã de transport. Am  angajat pe o periodã nedetreminatã şi un pregãtitor vopsitor care nefãcând progrese, timp de câteva luni, a plecat la alte firme, în prezent lucrând la o companie de stat  unde, se pare, cã şi-a gãsit locul, deşi  munca pe care o presteazã nu are nicio legãturã cu pregãtirea şcolarã.

În concluzie, cred cã pot sã afirm cã niciunul dintre cei care au trecut pe la service nu aveau drive-ul de meserias auto. Nici macar “Legea lui Paretto”(80/20) nu a avut aplicabilitate în a alege câţiva meseriaşi buni.

În primul rând, pentru ca practicarea unei meserii sã devinã atractivã este necesar ca imaginea meseriasului sã fie reabilitatã în societatea româneascã. Meseriaşul trebuie sã-şi recapete în societate prestigiul, iar la aceasta schimbare trebuie sã contribuie întreaga societate. Este necesarã o cruciadã de reabilitare a imaginii meseriasului în societatea romaneasca. Un cocktail de factori a contribuit la aceasta stare de fapt. De-a lungul timpului meseriaşul român a fost supus unor culpabilizãri şi ironii, de la Acarul Paun ”ţapul ispãşitor” de la începutul secolului XX pânã la  meseriaşul Dorel ”ţapul ispãşitor” din zilele noastre, dându-i-se acestuia statutul de terminator al lucrului bine facut. Meritã amintit faptul cã şi munca tenace din cadrul corporaţiilor este ţinta unor ironii şi bancuri, protagoniştii fiind de aceastã datã “corporatiştii”.

Nici în perioada comunistã  nu a fost un curent pro meseriaşi, aceştia  nu s-au bucurat de un mare prestigiu în cadrul societãţii  deşi propaganda comunistã cultiva spiritul muncitoresc. Astfel,  copiii erau îndrumaţi sã înveţe carte, pentru a nu ajunge în situaţia de “a trage la şaibã”. Fetele erau sfãtuite sã aibã grijã cu cine se maritã cãci altfel se vor sãtura de “spãlat salopete” sau când se spunea despre o persoana cã are un serviciu bun, deoarece nu lucreazã în salopete.

Nici campanile publicitare comerciale care promoveazã consumul de bãuturi alcoolice de proastã calitate, şi care au ca protagonişti meseriaşi nu sunt benefice pentru imaginea  acestora, aruncând titlul de meseriaş în derizoriu. Oare pãrinţii şi-ar lãsa copiii sã plonjeze în acest mediu? Şi emisiunile TV, în care mai mulţi actori îşi prezentau situaţiile neplãcute pe care le-au întâmpinat, personal, în relaţia cu  meseriasii au contribuit la deteriorarea imaginii meseriaşului în societatea romzneascã, amplificând şi mai mult fenomenul fenomenul de “dorelizare “.

Folosirea in exces a atributelor depreciative la adresa meseriasilor a creat o reticenta fata de calitatea de meserias.

Se poate pune, pe bunã dreptate întrebarea : Cui îi foloseşte acestã campanie de denigrarea  a meseriaşilor? Degeaba se repetã doar ca o stropire cu  busuioc înmuiat în apã sfinţitã: ”Avem nevoie de meseriaşi,  avem nevoie de meseriaşi!”,  dacã nu intreprindem nimic în acest sens.

In momentul de faţã meciul economiilor se joacã doar pe terenul meseriilor, cãutarea meseriaşilor a devenit fetişul tuturor firmelor. Iar o economie fãrã meseriaşi este sortitã eşecului, ba, mai mult, este chiar pe dric. Pentru remedierea imaginii meseriasului se impune iniţierea unei campanii publicitare instituţionale (da, instituţionale) de  reabilitare a imaginii  meseriaşului în  societatea româneascã, marjând pe impactul reputaţional al calitãţii de meseriaş. Aceastã campanie publicitarã va trebui sã genereze un “golden buzz” în întregul învãţãmânt profesional.

Trebuie sã se recunoascã, deschis, cã desfiinţarea şcolilor profesionale de cãtre cei care s-au crezut, la un moment dat, Luther-ii învãţãmântului românesc a fost o Erorigate. Învãţãmântul profesional, sau, mai bine zis, cât a mai rãmas din el trebuie supus unui RMN, şi nu trebuie sã mai servescã niciodatã drept cobai pentru experienţa amatoristã.

Învãţãmântul profesional (sau de meserii, ar fi o denumire mai adecvatã) ar trebui sã devinã o destinaţie “booming” întrucât abolvenţii acestuia acţioneazã în zona unde se mişcã economia, unde se creeazã adevarata valoare, similarã zonei de “score” din fotbalul american. Produsul învãţãmântului profesional trebuie sã fie “meseriaşul trofeu”, excelent pregãtit profesional, devotat profesional meseriei si, foarte important, fãrã dorinţa de a pleca afarã.

E nevoie de un reset al învãţãmântului profesional, recunoscut ca fiind corigentul sistemului de învãţãmânt. Accesul sã se facã în acest învãţãmânt pe bazã de îndemânare şi vocaţie, şi nu ca soluţie de back-up pentru cei care nu reuşesc sã acceadã in alte forme de învãţãmânt.  Conceptul de employability (angajabilitate) sã stea la baza învãţãmântului profesional, fiind principalul criteriu de analizã a performanţelor acestuia.

Adrian Wooldridge, editorialistul de la The Economist afirma cã unitatea de bazã a societãţii modern nu este nici statul nici comunitatea, ci compania. Dar cu ce populãm aceste companii? Rãspunsul este evident, cu meseriaşi.

Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.

 
 
Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7536
Diferență: 0,1348
Ieri: 4.7582
Azi: 4.3072
Diferență: -0,453
Ieri: 4.3186
Azi: 5.4061
Diferență: 1,5802
Ieri: 5.4003
Azi: 4.3279
Diferență: -0,604
Ieri: 4.3262