Trăim într-o perioadă în care se vorbeşte aproape exclusiv despre lucruri care îi pot descuraja chiar şi pe cei puternici: deprecierea leului, creşterea dobânzilor, instabilitate fiscală, tensiuni geopolitice, valuri de emigraţie sau polarizare politică. Mesajul general e de teamă, de ezitare, de dezbinare. Toate sunt reale, însă România mea e mult mai mult decât atât.
De aceea, vreau să aduc în această conversaţie un pic de realism şi, mai ales, de echilibru. Nu suntem într-un colaps. Suntem într-o perioadă complicată, dar nu fără oportunităţi. Ceea ce contează acum este să nu ne lăsăm duşi de valul negativismului şi să nu uităm să ne concentrăm pe ceea ce putem construi – în afaceri, dar şi ca oameni.
În timp ce unii filosofează despre lucruri pe care nu le stăpânesc şi nu le controlează, alţii îşi termină de construit halele, îşi instalează liniile de producţie şi semnează contracte de export. De multe ori, aceste voci constructive nu se aud. Dar ele sunt acolo. Am văzut asta de nenumărate ori: oamenii care fac diferenţa sunt cei care îşi păstrează curajul, viziunea şi stăpânirea de sine. Nu ignoră contextul, dar nici nu se lasă încremeniţi de el. Îşi adaptează planurile la realităţile în schimbare, dar nu le abandonează. Ei găsesc oportunităţile acolo unde alţii văd doar riscuri inflamate de discursuri sterile, păreri neavizate şi frică de ceea ce urmează.
Vorbesc din experienţă. Fac business de peste 30 de ani, iar problemele de azi – pe care le considerăm „crize” şi care revoltă mare parte din popor – sunt mai degrabă provocări gestionabile faţă de ceea ce am trăit în anii ’90. Atunci, totul era complet incert. Stăteam la cozi la viză şi în vamă, ca apoi să ajung în Vest să stau într-un lagăr de refugiaţi pentru că nu îşi permitea nimeni să închirieze o cameră de hotel. Circulam cu un Oltcit care nu avea două cauciucuri la fel, dar era un progres faţă de perioada anterioară în care aveam două ore de televizor seara şi întreruperi programate la alimentarea cu energie electrică. Astăzi, avem acces la fonduri europene, pieţe deschise, investitori, tehnologie, libertate de circulaţie a oamenilor, a bunurilor şi a capitalurilor. Avem toate şansele, dar întrebarea e dacă avem şi curajul şi perseverenţa de a profita de ele.
România industrială nu mai e o poveste din trecut. Vă dau exemplul Grupului TeraPlast. Din cele peste 100 de milioane de euro pe care le-am investit în ultimii 7 ani, peste 63 de milioane de euro au fost în fabrici moderne, cu tehnologie de vârf, pe care le-am realizat cu subvenţii din fonduri europene şi programe guvernamentale de ajutor de stat. Acestea din urmă se ridică la peste 25 de milioane de euro. Am cumpărat fabrici în alte ţări europene, cu peste 35 de milioane de euro, pentru că nu cred că trebuie să fim doar antreprenori români. Trebuie să devenim antreprenori europeni, care construiesc nu doar aici, ci şi în Franţa, Germania sau Polonia. „Made in Romania” şi „Made in Germany” înseamnă de fapt acelaşi lucru: „Made in EU” – un standard de calitate, nu doar o etichetă de origine.
Ne plângem des de deficitul comercial şi de importuri, dar nu acţionăm suficient pentru a produce mai mult aici. Avem oameni capabili, avem capacitate industrială, avem pieţe. Ce ne mai trebuie? Claritate legislativă, poate. Viteză administrativă, fără îndoială. Dar şi mai multă determinare din partea noastră, a mediului privat. Noi ştim să implementăm. Excelurile noastre se traduc în produse, locuri de muncă şi exporturi, nu în prezentări idealiste şi frumos colorate. Fabricile nu se fac cu discursuri mobilizatoare, ci cu sute de ore de muncă în planificare şi implementare.
Am plătit peste 100 de milioane de euro taxe în România în ultimii 5 ani. Nu pentru că cineva ne-a forţat şi nici de frica Fiscului, ci pentru că aşa este firesc. Să contribui. Să dai, nu doar să ceri. Să construieşti o economie sănătoasă în care şi statul, şi antreprenorul, şi angajatul câştigă. Vreau ca România să absoarbă mai multe fonduri europene, pentru că sunt bani care ni se cuvin. Dar pentru asta, trebuie să depunem proiecte, să le urmărim, să le implementăm. Doar aşa putem avea un cuvânt de spus în Europa. Nu doar cu opinii emanate din frustrări, ci cu rezultate. Nu cu dezbinare şi păreri neavizate, ci cu planuri şi rezultate concrete.
Dezvoltarea înseamnă muncă, investiţie, viziune şi perseverenţă. Nu e doar treaba statului. Este şi responsabilitatea noastră, a celor care conducem afaceri. Nu avem nevoie de discursuri motivaţionale, ci de acţiune. De oameni care ştiu să ţină o fabrică în picioare, nu doar să ţină un microfon. În fabrici, oamenii nu se uită doar la diplome şi de unde sunt acestea, ci la cum foloseşti cunoştinţele pe care le ai prin diplomă ca să obţii rezultate. Se uită dacă linia merge, dacă salariul vine la timp, dacă există siguranţă. Aceasta este responsabilitatea reală a unui antreprenor. Am ajuns la o cifră de afaceri care va depăşi 200 de milioane de euro în 2025, avem peste 1.200 de angajaţi şi produsele noastre ajung în 20 de ţări europene. Asta nu s-a întâmplat pentru că am fost norocoşi, ci pentru că nu ne-am oprit atunci când alţii spuneau „nu e momentul”. Pentru noi, momentul e mereu acum. Când majoritatea românilor stăteau închişi în case din cauza pandemiei, noi am făcut una dintre cele mai mari tranzacţii ale anului 2020. Când peste tot se discuta despre atacul Rusiei asupra Ucrainei, noi construiam fabrici în Bistriţa şi negociam în Wienner Neustadt achiziţia unui grup austriac. Nu vreau să minimizez importanţa evenimentelor. Vreau să vă dau exemple de cum în vremuri tulburi se întâmplă şi lucruri pozitive.
În timp ce unii politicieni tot promit să ne dea un brand de ţară, noi, antreprenorii, construim Ţara. Cu fapte, nu cu vorbe. Avem multe de făcut, pentru că suntem capitalişti de doar 35 de ani, dar am trecut prin intemperiile comunismului şi ale tranziţiei, iar asta ne-a călit. Să avem, aşadar, curaj şi încredere în noi. Capitalul românesc are un viitor, nu doar un trecut. Şi acest viitor se scrie zi de zi, în fiecare fabrică în care încă mai credem. În fiecare realizare care va convinge un român să se angajeze la o firmă deţinută de un alt român în Europa sau, şi mai bine, să îl facă să se întoarcă acasă, să îşi crească aici copiii.
Aceasta este România mea şi nu este doar a mea. Aş dori ca toţi cetăţenii ei să se identifice deschis cu ea, cu problemele şi bucuriile ei. E România antreprenorilor curajoşi, a guvernanţilor pe care ni-i dorim responsabili şi profesionişti, a oamenilor care vor să muncească, a copiilor care vor să înveţe. Este o Românie mai bună şi mai adevărată decât cea pe care o vedem la televizor în fiecare zi. Încă nu este România perfectă, poate nu va fi niciodată, dar este România pentru care trebuie să muncim ca să o construim pentru noi şi pentru urmaşii noştri.
Dorel Goia este principalul acţionar al Teraplast Bistriţa, companie listată la Bursă.
