Mi se pare că am îngropat prea repede, ca societate, eşecul calificării la olimpiadă a echipelor de gimnastică. Şi am trecut prea repede peste: Google News îmi scoate trei pagini de rezultate la ştirile şi comentariile pe temă, în timp ce ediţia americană a sitului de ştiri îmi oferă peste 30 de pagini, cu sute şi sute de trimiteri către articole. Nu mi se pare exagerat să spun că mi se pare că străinii au reacţionat mult mai intens decât românii la veste.
Cele mai multe reacţii sunt, pe plan local, de genul „nu este cazul să căutăm vinovaţi, echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut“ şi pot fi de acord numai în parte cu un astfel de îndemn. Nu am nicio îndoială că echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut, dar asta nu spală din vinile care nu pot fi trecute cu vederea.
Gimnastica ne-a scos în lume şi altfel decât ca ţară a nebuniei lui Ceauşescu şi eram şi atunci şi suntem şi acum datori să căutăm să reparăm ce se poate repara. Nu, nu este eşecul echipei, dar eşte eşecul diriguitorilor care trebuia să prevadă şi să acţioneze şi nu să aştepte, cu fatalitate mioritică, să se întâmple. Ministrul de resort nu trebuie să vină şi să îmi spună care este situaţia şi că avem de-a face cu un dezastru, ci trebuia să analizeze din timp datele şi avertismentele şi să acţioneze, să ceară soluţii şi să impună măsuri.
