Dacia a făcut senzaţie săptămânile trecute, cu două breaking news-uri care cumva, se bat cap în cap. Unul, că a făcut parte dintr-o înţelegere de a împiedica furtul angajaţilor şi, altul, că face disponibilizări voluntare. Dacă o companie vrea să disponibilizeze atunci de ce ar intra în înţelegeri care să împiedice furtul angajaţilor?
Apropo, să facem un mic ocol, să nu se spună că nu l-am făcut. Când doi sau mai mulţi angajatori se înţeleg să nu îşi fure angajaţii, practica are un nume şi se sancţionează. Dar cum se cheamă atunci când un angajator îşi face o fabrica din acelaşi sector de activitate la 30 de kilometri de celălalt, îi fura 10% din resursa umană calificată şi specializată – poate da salarii mai mari pentru că a primit ajutor de stat - îi paralizează activitatea şi îi produce pierderi majore? Se sancţionează?
Cauza de la rădăcină pentru care economia românească nu are cum să crească o reprezintă lipsa de angajaţi calificaţi şi specializaţi, mai ales în regiunile cu aglomerări industriale. S-a ajuns la limita suportabilului. Dispariţia culturii industriale prin închiderea fabricilor, uzinelor şi combinatelor, furtul masiv de meseriaşi bine pregătiţi de către Europa de Vest, închiderea şcolilor profesionale, banii părinţilor şi bunicilor, cultivarea aversiunii faţă de munca fizică, ruptura completă dintre piaţa universitară şi piaţa muncii. Toate astea fac ca puţinele fabrici, uzine şi combinate rămase să găsească tot mai greu resursă umană calificată şi specializată. Sau, de la caz la caz, dacă îşi permit, să trebuiască s-o pregătească pe cont propriu.
Complet de neînţeles, în condiţiile în care avem vreo două milioane de NETT în zona de 16-25 de ani, vreo cinci sute de mii de şomeri înregistraţi şi vreo un milion de angajaţi pe un salariu minim ridicol, dar care nu pot, nu vor sau nu ştiu să se mute în zonele unde există deficit de resursă umană calificată şi specializată. Şi da, aşa este, contingentele de muncitori asiatici nu vin pentru profesiile care au nevoie de calificare şi specializare.
Lipsa de resursă umană calificată şi specializată duce la escaladarea creşterii salariilor, ori asta ne face să ne pierdem unul dintre principalele atuuri pe care le avem: salarii deocamdată competitive în raport cu marile aglomerări de manufactură din Asia şi, mai nou, Africa de Nord.
Toţi investitorii comunitari şi non-comunitari ştiu că România are deficit de resursă umană calificată şi specializată, s-a dus vestea.
Investitorii care vor să construiască fabrici, uzine şi combinate, evita România pentru că are deficit de resursă umană calificată şi specializată.
Investitorii care au deja fabrici, uzine şi combinate, încep să se sature de eforturile supraomeneşti de a recruta sau reţine resursa umană calificată şi specializată şi se pregătesc să împacheteze şi să plece.
”Profesorii de consultantă” de la Cotroceni, Victoria şi Parlament îşi aţipesc şefii cu poveşti despre ”atragerea de noi investiţii mari in industrii moderne”. Noi nu producem resursă umană calificată şi specializata pentru puţinele fabrici, uzine şi combinate pe care le mai avem, darămite pentru ”atragerea de noi investiţii mari în industrii moderne”.
Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz şi Hunor Kelemen, o repet, vă rog să mă credeţi: principala problema din economia românească o reprezintă deficitul insuportabil de resursă umană calificată şi specializată.
Ar trebuie să ne fie groază că nu se vor mai deschide noi fabrici, uzine şi combinate în România.
Ar trebuie să ne fie groază că fabrici, uzine şi combinate cu capital străin vor împacheta şi se vor muta în Asia sau în Africa de Nord.
Ar trebui să ne fie groază că într-o zi Dacia va împacheta şi se va muta în Asia sau în Africa de Nord. Asta ar însemna să intrăm în faliment de ţară.
