Avem foarte mulţi campioni olimpici la Paris anul ăsta. De David Popovici a auzit o ţară întreagă. Începem sa îi cunoaştem şi pe ceilalţi medaliaţi olimpici, doar din sporturile de apă luăm şapte medalii, asta da ştafetă între generaţii! Şi dacă tot suntem aici, nu ne putem abţine să ne imaginăm cum ar arăta România dacă ar fi condusă de Elisabeta Lipă.
Dar nu cred că aţi auzit de Pavel Ciurea din Bucureşti care a luat anul acesta aur la olimpiada internaţională de matematică. Nu aţi auzit nici de Ioana-Noemi Munteanu din Buzău, care a luat bronz, tot anul acesta, la olimpiada internaţională de biologie. Sau de David Preda din Focşani care a luat anul trecut aur la olimpiada de geografie.
Nu aţi auzit de Andrei Dragomir, Alexandru Momoiu, Ionuţ Stan, Mendel Mendelsohn şi Felix Tudose care s-au întors plini de aur şi argint de la olimpiada internaţională de fizică care tocmai s-a încheiat la sfârşitul lunii iulie. Tot săptămâna trecută s-a încheiat şi olimpiada internaţională de chimie din Arabia Saudita de unde s-au întors cu argint si bronz Luca Rascarachi, Radu Tăerel, Andrei Ciobanu şi Matei Ursăchescu. Nu aţi auzit nici de ei.
In 2023 olimpicii români au câştigat peste 160 de medalii internaţionale. Îi cunoaşteţi? Apropos, îi cunoaşteţi pe dascălii lor?
Dacă daţi o căutare după copiii aceştia veţi găsi ştiri cu câteva zeci, maxim sute de citiri, pe siturile oficiale ale instituţiilor publice, ale şcolilor unde învaţă, eventual în presa locală din oraşele de unde sunt. Mai mult probabil pe reţelele sociale. Foarte puţine citiri despre olimpicii noştri şi eforturile făcute de ei pentru rezultate, inclusiv pentru România, faţă de sute de mii şi milioane de citiri despre droguri, alcool, violenţe şi alte astfel de minunăţii în şcoli.
Copiii aceştia – de fapt, tinerii aceştia – vor descoperi într-o zi o formulă matematică care va pune în spaţiu rachete superluminice, vor dezvolta o aplicaţie pentru a limita progresul distrofiei musculare Duchenne sau vor inventa un produs de sinteza pentru a face solul rezistent la deşertificare. Vor lua un Nobel.
Am reţineri serioase să cred că olimpicii români din sport şi ştiinţă muncesc de acasă, de la distanţă sau 4 zile pe săptămâna. Nu ajungi un mare sportiv olimpic din muncă de acasă. Nu ajungi să fi pe locul întâi la concursurile de ştiinţe exacte din muncă de la distanţă. Şi, da! Antreprenorii români nu au ajuns lideri în economia de piaţă lucrând 4 zile pe săptămână.
Imnurile pe care specialiştii şi consultanţii de resurse umane le ridică muncii de acasă, muncii de la distanţă şi săptămânii de lucru de 4 zile sunt o insultă la adresa olimpicilor români din sport şi ştiinţă care muncesc enorm, provocându-ne prin exemplul lor pe noi toţi la performanţă, competenţă şi meritocraţie. Sunt o insultă la adresa muncitorilor, ”gulerele albastre”, din fabricile de manufactură, şantierele de construcţii şi fermele agricole. Sunt o insultă la adresa medicilor, a cadrelor didactice, a transportatorilor, a HORECA si a tuturor celor care muncesc zi-lumină şi, deseori, în schimbul trei.
Îi încurajez pe specialiştii şi consultanţii din resurse umane, pe toţi cei care ”vând” un viitor al muncii de acasă, de la distanţă sau de 4 zile pe săptămână, să se uite la indicatorii economici şi financiari ai României, datorie publică, deficit bugetar, deficit de cont curent, deficit de balanţă comerciala, etc. Aşa arată performanţa unei ţări care parcă ar munci de acasă, de la distanţă sau 4 zile pe săptămâna.
