• Leu / EUR4.7834
  • Leu / GBP5.7074
  • Leu / USD4.4307
Opinii

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Domnule Preşedinte Iohannis, vă rog să decoraţi mai mulţi industriaşi din România

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Domnule Preşedinte Iohannis, vă rog să decoraţi mai mulţi industriaşi din România

Autor: Dragos Damian

10.12.2015, 00:04 1893

Nu cunosc în amănunt calendarul, argumentaţia şi protocolul decorării de către preşedintele ţării a personalităţilor care au marcat istoria, au înnobilat contemporaneitatea sau au construit un viitor mai bun.

Observ doar ceea ce se vede în mass-media şi citim în ziare, şi anume că în anumite momente Preşedintele decorează cu diverse distincţii oameni politici, de cultură, de ştiintă, de culte, de media, medici, cercetători, sportivi şi mulţi alţi oameni aflaţi în slujba binelui comun. În rândul lor sunt personalităţi notorii care au schimbat viaţa noastră, sunt valori care au înnobilat imaginea ţării în lume, sunt oameni simpli, mulţi „eroi necunoscuţi”, care pur şi simplu şi-au făcut datoria.

Cred că totuşi s-a observat că există o categorie de personalităţi care sunt discriminate – dacă se poate folosi termenul - în a fi medaliate cu distincţii ale României, deşi la fel ca alţii şi-au pus toata priceperea şi energia în slujba ţării: INDUSTRIAŞII. Au construit fabrici în greenfield şi au adus plus de tehnologie şi know-how; au preluat întreprinderi într-o stare jalnică, le-au retehnologizat, extins, modernizat; au avut curajul să se avânte pe pieţe de export, iar un produs de calitate fabricat în România este un ambasador cel puţin la fel de bun ca un sportiv sau un cercetător român; au angajat mii de oameni care altfel probabil erau plecaţi la muncă în străinătate; au adus la viaţă sate şi oraşe care altfel erau fără speranţă; au iniţiat programe de responsabilitate socială, asistând proiecte de modernizare a societăţii.

Şi, ca să exemplific, am să dau câteva exemple şi la întâmplare de industriaşi care în opinia mea au schimbat România şi merită medaliaţi:

- Braiconf, pentru că rămâne marca emblematică a textilelor româneşti în ciuda unei competiţii explozive;

- Antibiotice, pentru intuiţia avută de a menţine viabilă producţia de nistatină şi pentru avântul pe care îl dă exporturilor;

- Farmec, pentru că a avut curajul să redea gloria şi efervescenţa celei mai renumite mărci româneşti, Gerovital;

- Scandia, pentru investiţia făcută într-o operaţiune industrială care arată mai degraba a staţie spaţială decât a fabrică de conserve;

- Continental şi Fujikura, pentru că au ridicat economic zone întregi ale ţării şi pentru că aproape 10% din angajaţii lor la nivel global sunt în România;

- Arctic, pentru că a scos din anonimat o mică localitate din România, care este acum renumită în Europa;

- Coca-Cola, pentru că a pariat pe România şi a câştigat pariul, transformând operaţiunile de aici în hub regional.

Lista nu se opreşte aici, nu am destul timp să-i enumăr pe toţi industriaşii, indiferent de provenienţa capitalului sau de ţara de origine, care au reconstruit România, în special în ultimii 10 ani.

Dacă nu greşesc, cred că una dintre puţinele decoraţii acordate de Preşedinte unui industriaş este cea dată executivilor din Dacia Renault pentru contribuţia determinantă la dezvoltarea industriei de automobile.

Aşa că îl rog pe Preşedintele Iohannis ca atunci când, din Cancelaria Ordinelor, evaluează personalităţile care prin munca lor au adus valoare adăugată pentru ţară, să aibă mai des în vedere şi industriaşii. Există suficiente argumente să-i medaliem pe oamenii pasionaţi, care iubesc ceea ce fac şi care o arată stând la temelia succesului economic al României. În fond, a fost un industriaş cel care a spus ca „singura modalitate prin care poţi face lucruri extraordinare este să iubeşti ceea ce faci“.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7834
Diferență: 0,0942
Ieri: 4.7789
Azi: 4.4307
Diferență: 0,1492
Ieri: 4.4241
Azi: 5.7074
Diferență: -0,6476
Ieri: 5.7446
Azi: 4.5078
Diferență: 0,2134
Ieri: 4.4982