20 de antreprenori, pe lângă Dorel Goia, care au schimbat România. Nici nu îi ştiţi, nici nu vor să fie ştiuţi: Alexandru Oprea, Ana Cornea, Bibiana Stanciulov, Damian Mereu, Doru Simiz, Dumitru Blaga, Emil Goţa, Ioan Popa, Ioan Tecar, Irina Filip, Horatiu Ţepeş, Mircea Oltean, Mircea Turdean, Norbert Varga, Octavian Cretu, Ovidiu Brodoceanu, Radu Timiş, Ştefan Vuza, Victor Blidar, Vladimir Iacob.
20 de antreprenori care au făcut pariu cu producţia industrială, sunt proprietarii unor unităţi de producţie industrială, au ridicat de la zero sau aproape zero fabrici, uzine şi combinate.
Au făcut pariu cu prelucrarea industriala într-o lume globalizată şi într-o Românie în care este mult mai simplu şi lipsit de riscuri să investeşti în alte sectoare.
Au făcut pariu cu prelucrarea industrială în condiţiile în care, deseori, nu există nici o şansă în faţa importurilor, finanţarea operaţiunilor înseamnă deseori umilinţă în faţa creditorilor, deficitul forţei de muncă specializate şi calificate este infernal, ameninţarea creşterii preţurilor la energie pluteşte în aer, competiţia cu criminalitatea fiscală pare fără speranţa, obţinerea de autorizări şi certificate este o aventura fără termene, aprovizionarea cu materii prime, materiale şi echipamente industriale durează luni, daca nu chiar ani de zile, intrarea pe lanţurile de distribuţie este sport sângeros. Şi tot aşa. Atunci, când vedeţi toate aceste obstacole, vă întrebaţi de ce mai exista oameni care investesc în producţie industrială, când este mult mai uşor să investească în alte domenii?
Va trebui să îi întrebaţi pe proprietarii de fabrici, uzine şi combinate de ce cred în viitorul producţiei industriale, de ce cred că tânără generaţie trebuie să fie atrasă către fabrici, uzine şi combinate, de ce cred că România trebuie să devina un jucător industrial globalizat.
La cele 20 de nume de mai sus şi la alte nume de antreprenori care au deschis fabrici, uzine şi combinate, se adaugă sute de nume de oameni care conduc fabrici, uzine şi combinate aflate în proprietatea unor grupuri româneşti sau internaţionale.
Fără a înţelege că industria - fabrici, uzine şi combinate - este viitorul, fără a sprijini producţia industrială autohtonă să se internaţionalizeze, fără a crea licee şi facultăţi racordate la producţia industriala, fără a crea o cultură industrială - fără toate acestea, înseamnă că nu avem nici un fel de viziune politică.
Dorel Goia are dreptate. Există o Românie mai bună şi mai adevărată decât cea pe care o vedem la televizor în fiecare zi.
Ilie Bolojan, daca eşti pus pe decorat, decorează-i pe cei 20 de mai sus. Dă-le încredere şi dă-ne încredere tuturor industrialiştilor, antreprenori sau corporatişti, că avem o Românie de mâine, care, aşa cum spunea Dorel Goia ”încă nu este România perfectă, poate nu va fi niciodată, dar este România pentru care trebuie să muncim ca să o construim pentru noi şi pentru urmaşii noştri”.