Echivalentul românescului ”nu spune hop până n-ai sărit şanţul”. Sper că nu ofensează titlul, este o expresie care a apărut prima data în ziarul american Dallas Morning News la data de 10 martie 1976. Originea sa este o referinţă la spectacolele de operă din secolul XIX, din ciclul wagnerian ”Inelul Nibelungilor”, unde sopranele, care de obicei cântau ultima arie, purtau ţinute somptuoase, greoaie, care le făceau să arate supraponderal.
Expresia s-a generizat şi a devenit un colocvialism folosit deseori de mediul de afaceri, de fapt el este folosit în alte forme şi în alte limbi şi în alte domenii.
Aşadar, acum, după ce ”doamna cea grasă a cântat”, după anularea de infarct a alegerilor, rog respectuos Mediul de Afaceri, român şi străin, sătul de opiniile mele, doar trei lucruri:
1. Să nu crească cu nici un leu preţurile la bunuri şi servicii şi să nu scoată capital din ţară - de fapt acum chiar nu mai exista motive de panică (am văzut că pieţele, bursa si cursul îşi revin rapid). Adică să nu speculeze momentul de slăbiciune temporara al vidului aparent de putere, ar fi extrem de mizerabil. Mai mult chiar, daca tot se declară patriot şi cu faţa către UE şi NATO, mediul de afaceri trebuie să protejeze aşa cum se pricepe mai bine stabilitatea economică până după terminarea alegerilor.
2. Să nu mai facă niciodată front comun împotriva sau în folosul unui candidat politic, oricare ar fi acela. Orice om de afaceri poate avea o opinie politică şi poate susţine un candidat politic, dar un front comun, este inacceptabil. Ca oameni de afaceri, ar trebui să ştim mai bine, lecţia zero din regulile competiţiei de piaţă spune că un front comun sfârşeşte prin a fi extrem de dăunător.
Să pună ban lângă ban, să cumpere celebra vilă din Aviatorilor 86 şi s-o doneze lui Klaus Iohannis, aşa cum solicitam în opinia scrisă imediat după turul întâi.
