Nicuşor Dan, cine sunt eu pe lângă consultanţii tăi de economie, de politică externă şi de apărare?
Când dânşii vin cu postări, explicaţii şi intervenţii în media, aceia dintre noi, mai simpli, deschidem imediat copilotul Chat GPT şi cerem inteligenţei artificiale să ne explice ce au vrut să spună, nu înţelegem atâtea licenţe literare, şiruri complicate de negări ale negaţiilor şi construcţii năucitoare jumătate-academie-jumătate-maidan. Mai degrabă ne-am aştepta de la consultanţii de economie, de politica externe si de apărare să ne explice cum se face că litrul de benzină este sub un dolar în Statele Unite în vreme ce la noi este cu mult peste 2 dolari.
Dar destul despre consultanţii pe care nu-i înţelegem. Ca descendent al unor străbunici materni emigraţi în State şi stabiliţi în Canton, Ohio, al unui bunic născut acolo şi revenit în ţară – nici acum nu am înţeles ce a fost în mintea lui de s-a întors - am crescut cu o educaţie categorică în ceea ce priveşte planeta pe care trăim din care am înţeles că cea mai mare putere din lume sunt Statele Unite ale Americii.
Şi, cu o astfel de înţelegere, aştept alături de trei generaţii, aşteptăm milioane de români, să vină americanii. Aşteptăm de 80 de ani, timp în care Statele Unite au devenit o putere şi mai mare.
Nicuşor Dan, ne-am supărat că nu ai fost la Davos, dar am ţinut pumnii strânşi să vină americanii după discursul tău de la Board of Peace.
Iată, VIN AMERICANII! Coincidentă sau nu, după reuniunea Board of Peace din Washington din februarie şi operaţiunea Epic Fury din Teheran din martie, VIN AMERICANII!
Şi, dacă avem noroc, vine Donald Trump, sau Marco Rubio, la summitt-ul B9 din Bucureşti din mai.
Nicuşor Dan, dacă vine Donald Trump, sau Marco Rubio, în loc de o alocuţiune scrisă de consultanţii tăi care să creeze probleme de traducere, inclusiv copilotului Chat GPT, iată un discurs simplu şi concis, în patru puncte, pe care te rog eu frumos să i-l prezinţi lui Donald Trump. Sau lui Marco Rubio, dacă vine el.
Domnule Preşedinte Donald Trump,
1. Poate că noi, românii, am greşit pe ici pe colo în democraţia noastră, dar asta se întâmplă pentru că-i aşteptăm pe americani şi democraţia lor de trei generaţii. Nu dăm în nici un fel vina pe americani dar, dacă erau aici, făceam puţine greşeli.
2. Avem 20 de miliarde de Euro de cheltuit din SAFE, 15 miliarde vrem să le cheltuim în înţelegeri cu contractori americani. Unde să mă duc mâine să mă întâlnesc cu ei?
3. Ne dorim să vină marile companii americane facă investiţii industriale în mâncare, chimie, energie şi apărare. Noi nu mai avem fabrici, uzine şi combinate, vă explic altă dată de ce nu avem. Avem nevoie de tehnologia americană pentru a construi o industrie puternică.
4. Avem în solul României o parte din materiile prime critice şi din mineralele strategice. Nu stăm aşa bine cum se laudă miniştri noştri, dar avem ce trebuie. Vă rog să ne ajutaţi să le extragem, să le procesăm şi să le exportam după ce adăugam valoare adăugată.
Nicuşor Dan, nu cred că Donald Trump, sau Marco Rubio, va rămâne impasibil la un astfel de discurs scos din tipare, americanilor le plac discursurile curajoase.
Nicuşor Dan, iată, se scrie istorie. Începe cu istorie militară dar, nu există nici o îndoială, va urma istorie economică. VIN AMERICANII!