• Leu / EUR5.0934
  • Leu / GBP5.8461
  • Leu / USD4.2955
Opinii

Dragoş Damian, Terapia: Dragi copii – şi părinţi şi profesori şi Daniel David – faceţi rost urgent de ediţia scrisă a ZF din 18 decembrie şi deschideţi la pagina 9. Acolo sunt prezentate 30 de opţiuni de carieră pentru următorii 10 ani, ce trebuie să vă faceţi când o să fiţi mari

Dragoş Damian, Terapia: Dragi copii – şi părinţi...

Autor: Dragos Damian

21.12.2025, 13:13 5447

Sigur că în epoca Industry 4.0, dominată de omniprezenta inteligenţă artificială, puţină lume mai savurează foşnetul foilor de ziar şi mirosul cernelii tipografice atunci când citeşti ştirile dimineaţa la micul dejun.

Acum, de la mic la mare, se stă cu ochii în smartdevice şi cu urechile acoperite de căşti noise-cancelling, astfel încât să interacţionezi cât mai puţin emoţional cu cei din jur, să practici tulburarea de personalitate antisocială şi să vizionezi ultimul tik-tok cu ştiri despre cum chinezii, în fabricile lor complet robotizate, fac economie la energie – nu este necesară lumină acolo, nu sunt oameni la muncă.

Aşadar, vor fi tot mai puţini oameni la muncă. Asta pentru că le va lua locul inteligenţa artificială, pentru care au militat fără discernământ oameni din politică, oameni din învăţământ şi oameni din afaceri – acestora din urma le înţelegem şi scuzăm lipsa de discernământ, ei doar vindeau ceva.

Dacă din întâmplare aţi ratat pagina 9 a ediţiei scrise în 18 decembrie de ZF, aţi ratat o bună ocazie de a va documenta cu privire la opţiunile de carieră de peste 10 ani. ZF preia un tabel de la Microsoft cu 30 de profesii, joburi, meserii, locuri de muncă  – greu de spus care este cuvântul corect -  care vor fi înlocuite de inteligenţa artificială şi un tabel cu 30 de profesii, joburi, meserii, locuri de muncă care vor rezista inteligenţei artificiale. Acestea din urmă le-am copiat din ZF, sunt mai jos, pentru că toţi copiii, părinţii şi profesorii ar trebui să le ştie: peste 10 ani vor fi extrem de bine plătite.

30 vs 30. Care sunt meseriile pe care le poate face IA deja şi care sunt joburile unde IA nu are nicio şansă, dar poate ai tu?

Îndreptaţi-vă sau reconvertiţi-vă către aceste profesii, joburi, meserii, locuri de muncă, pentru că celorlalte le va lua locul inteligenţa artificială. În viitor inteligenţa artificială va decide carierele, nu vocaţia, talentul, munca sau dorinţa de a schimba lumea.

Voi chiar i-aţi crezut pe toţi cei care v-au ”vândut” inteligenţa artificială, aţi crezut că vă va ajuta la profesie, job, meserie, locul de muncă? Aţi luat ţeapă, inteligenţa artificială vă va ajuta doar să vă pierdeţi profesia, jobul, meseria, locul de muncă.

Ediţia din 18 decembrie a ZF, pagina 9, dă o mână nesperata de ajutor şi MEC, despre care aflam că este angrenat în schimbarea de paradigma a lui Daniel David şi lucrează la reformele pentru învăţământul preuniversitar. Tabelul cu 30 de profesii, joburi, meserii, locuri de muncă care vor fi înlocuite de inteligenţa artificială este un ghid excelent pentru a reforma învăţământul preuniversitar.

Aşadar, iată 30 de profesii, joburi, meserii, locuri de muncă, spre care să vă îndreptaţi paşii în carieră. Acestea vor fi cele mai bine plătite profesii, joburi, meserii, locuri de muncă, de fapt sunt deja din ce in ce mai bine plătite.

1. Infirmieri

2. Parchetari

3. Lucrători în domeniul căilor ferate

4. Operatori de dragare

5. Operatori de benzinării

6. Muncitori necalificaţi

7. Operatori de echipamente forestiere

8. Operatori de bărci cu motor

9. Lucrători în montarea acoperişurilor

10. Menajere

11. Muncitori în zona de autostrăzi

12. Zidari

13. Operatori de camioane şi tractoare industriale

14. Asistenţi chirurgie

15. Lucrători în domeniul materialelor periculoase

16. Personal sterilizare echipamente medicale

17. Reparatori auto

18. Lucrători în vulcanizare

19. Muncitori în zona de producţie

20. Supervizori pompieri

21. Tehnicieni medicali oftalmologie

22. Operatori de fabrici

23. Chirurgi stomatologi

24. Ingineri de nave

25. Operatori încărcare-descărcare maşini

26. Asistenţi care recoltează sângele

27. Asistenţi medicali

28. Îmbălsămatori

29 Specialişti proteze dentare

30. Terapeuţi masaj

 

 

 

 

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0934
Diferență: 0,0216
Ieri:
Azi: 4.2955
Diferență: -0,5441
Ieri:
Azi: 5.8461
Diferență: -0,2882
Ieri: