Opinii

Dragoş Damian, Terapia Rambaxy Cluj: Industria farmaceutică a fost aleasă în top 10 domenii strategice pentru 2015-2020. S-a bifat. Oare mă pot pensiona liniştit acum?

Dragoş Damian, Terapia Rambaxy Cluj: Industria...

Autor: Dragos Damian

21.09.2015, 00:04 974
Ioan Nani, directorul Antibiotice, vorbea într-un interviu de prima strategie naţională de dezvoltare a medicamentelor, datând din 1950 - 1951.

În perioada cea mai neagră, 1980 - 1989, comuniştii au avut o planificare strategică centralizată a medicamentului: în Bucureşti manufacturam injectabile/perfuzabile şi vaccinuri, în Iaşi antibiotice, în Cluj orale solide, la Vişeu de Sus preparate lichide nesterile, la Târgu-Mureş unguente. Şi aveam o industrie suficient de dezvoltată ca să facă faţă vremurilor.

Începând din 2000 majoritatea fabricilor româneşti de medicamente au intrat în circuitul multinaţionalelor, care nu le-au închis, ba dimpotrivă, s-au întrecut în a investi în retehnologizare, dezvoltare, exporturi.

Şi deşi era evident că devenea un domeniu de interes economic şi social major, autorităţile tot nu s-au prins să elaboreze o strategie naţională a medicamentului, nefiind pe lista lor de priorităţi. Fapt pentru care numai în perioada 2010 - 2014 (deci la un timp după intrarea în UE) România a pierdut producţia a 40% din volumele de fabricaţie, a pus lacătul pe un institut naţional, a cauzat închiderea unui producător privat şi nu a mai adus nici măcar o singură investiţie de portofoliu în România. În aşa fel încât astăzi 15% din deficitul comercial al României este cauzat de industria farmaceutică, care importă anual medicamente în valoare de peste 8 miliarde de lei, dar reuseşte să exporte mai puţin de 1 miliard. Şi asta în condiţiile în care cele trei mari fabrici din România plătesc taxe şi impozite către statul român cât plătesc toţi ceilalţi furnizori de servicii şi bunuri care actionează în sănătate la un loc. Dar, în loc să o aprecieze ca pe un creator de valoare adăugată, autorităţile din domeniu s-au ocupat mai degrabă cu demonizarea industriei, au acuzat-o de „fuga după profit“ (ceilalţi jucători din sănătate lucrează pe bază de voluntariat?) şi nu au reuşit ani la rândul să se aşeze la masa dialogului. Nu ne mirăm că România este în urmă la toate statisticile din domeniul sanitar, ajungând chiar să îşi „convingă“ cetăţenii să nu îşi mai vaccineze copiii.

Nu cred că greşesc când spun că în ciuda multitudinii de crize umane şi cazuri de forţă majoră din jurul nostru, epidemiilor de cancer şi boli infecţioase rezistente la antibiotice explodându-ne în faţă, îndemnului OMS de a investi mai mult în sănătate, inclusiv în parteneriate cu industria, am asistat în perioada 2010 - 2014 la pierderea ireversibilă a cel puţin 50% din potenţialul industriei româneşti de medicamente.

M-am tot întrebat – şi am întrebat guverne, autorităţi, parlamentari – ca stat civilizat, care îşi doreşte să intre în top 7 ţări ale Uniunii Europene ca forţă economică, cum poţi să ignori să îţi dezvolţi o industrie cum este cea farmaceutică, mai ales când ai o bază de unde să porneşti? Industria farmaceutică este pe primul loc la nivel mondial în ceea ce priveşte investiţiile în cercetare-dezvoltare (peste 15% din cifra de afaceri) şi locul 5 mondial în investiţiile de retehnologizare industrială (peste 7% din cifra de afaceri). Ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa, Slovenia, Belarus, India au un excedent comercial datorită industriei şi aduc până la 10 - 15% din PIB prin acest domeniu. Industria are cel mai mare grad de calificare a locurilor de muncă şi este numărul unu la multiplicarea acestora pe plan vertical.

Şi iată totuşi că, în sfârşit, guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, Strategia Naţională pentru Competitivitate

2015 - 2020, în care industria farmaceutică este acceptată în clubul select al direcţiilor strategice ale României. Este un pas înainte, dar insuficient dacă mă uit la măsurile deocamdată cu caracter general propuse în document. Există în prezent bariere fiscale, de calcul al preţurilor, de reglementare, de diplomaţie economică, care nu dau semne că pot fi înlăturate; la care se adaugă şi desincronizări legislative care continuă să afecteze interesul de dezvoltare al industriei. În plus, guvernul ar trebui să îşi propună un obiectiv clar până în 2020, de exemplu să atragă 3-5 noi investitori de portofoliu.

Dar este un pas înainte pe care trebuie să-l apreciam şi pe care să construim. Aşa că pensia mai poate aştepta până după 2020, când vom fi siguri că lăsăm în urmă o industrie la fel de puternică ca în ţările cu tradiţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels