Dezvoltarea durabilă nu este la îndemâna oricui. Numai oamenii cu viziune pot înţelege conceptul şi vor să îl vadă aplicat. Dacă citeşti acest articol, înseamnă că te interesează să ai o viaţă mai lungă, confortabilă şi bună, într-un mediu curat şi prietenos. Dezvoltarea durabilă tocmai asta urmăreşte: satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. Ea încearcă să găsească un echilibru pentru luarea deciziilor în care se regăseşte un raport de tipul om - mediu. Fie că e vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social.
În prezent, se dă o luptă între dezvoltatorii privaţi sau municipalităţi, pe de o parte, şi ecologişti, pe de altă parte. Oraşele se dezvoltă peste tot în lume. Mediul urban atrage oamenii ca un magnet, pentru că aici sunt cei mai mulţi bani. Cele mai multe oportunităţi. Problema este cum facem ca dezvoltarea durabilă să nu omoare mediul şi mediul să nu împiedice dezvoltarea durabilă.
Pe alocuri, Bucureştiul a devenit un tărâm al conflictelor între proiectele private sau publice şi ecologiştii conservatori. După o experienţă de 25 de ani în imobiliare, pot afirma cu tărie că mediul înconjurător trebuie protejat mai mult. Avem suficiente locuinţe ridicate sau în faza de construcţie, iar birouri se construiesc la cerere, fără ezitare. Economia creşte, populaţia scade, dar nu şi în oraşele mari.
Prioritatea actuală a primarilor sunt banii, iar cei încasaţi din impozite şi taxe legate de dezvoltările imobiliare sunt esenţiali. Dezvoltare urbană durabilă fără investiţii nu există. Dar şi mediul se protejează tot cu bani. Iată un numitor comun!
Cine poate să spună care este echilibrul între o dezvoltare urbană sănătoasă şi un mediu prietenos? Statisticile Bucureştiului nu arată atât de rău, media spaţiului verde pe cap de locuitor fiind similară altor metropole, cu aproximativ 25 mp/locuitor la nivel european. Dar, este loc de îmbunătăţiri. Şi există deja propuneri de „împădurire urbană”, în Bucureşti. Parcurile pot fi modernizate şi îmbogăţite prin noi plantări de arbori, care să ofere mai mult aer proaspăt. Fără îndoială se poate să avem mai mult oxigen. Şi chiar avem nevoie de el.
Cu toate acestea, ce ne face cel mai mult rău este cunoscut. Dar unii se fac că nu văd! Poluarea ne doboară încet dar sigur, pentru că ignoranţa unor constructori ne face mult rău. Tuturor. Aşa ajungem să ne îndoim de capacitatea autorităţilor de a lua măsuri drastice, acolo unde legea este încălcată, în ceea ce priveşte normele de poluare care trebuie respectate în toate şantierele sau în privinţa defrişărilor ilegale.
Mii de camioane care transportă moloz se perindă zilnic prin Bucureşti. Din păcate, o parte din deşeuri nu ajunge la destinaţia corectă. Sunt şi constructori care aleg să încalce legea şi indică şoferilor de camioane locuri de descărcare ilegale. Puţini sunt prinşi şi sancţionaţi, iar fenomenul a luat amploare, odată cu terminarea crizei economice şi revitalizarea pieţei imobiliare. Deşi reclamaţiile curg, sancţiunile sunt o excepţie.
Ce fac autorităţile? Mi-ar plăcea să spun că veghează, însă, din păcate, mai mult ratează. Şi uneori o fac cu bună ştiinţă. Şefii tuturor instituţiilor publice, care sunt îndreptăţite să verifice şi să ia masuri în cazuri de încălcare a legii, sunt numiţi politic. Firmele de construcţii sponsorizează partidele politice care câştigă alegerile şi de aici începe „dansul” negocierilor.
Un telefon, o intervenţie protocolară, o cunoştinţă de bine, un prieten care ştie sau are obligaţii mai vechi şi lucrurile se aplanează. Banii care ar trebui să ajungă la buget prin amenzi nu mai ajung. Mediul este poluat şi toată lumea pierde. Mai puţin aşa-zişii constructori, care au un singur scop: profit maxim cu încălcarea legii.
Da, e trist, dar adevărat. Aşa ajung ecologiştii să se opună vehement evoluţiei urbane. Cu atâtea locuri pline de moloz şi deşeuri depozitate necorespunzător, diminuări de spaţii verzi, construcţii realizate aleatoriu etc., au suficiente argumente să lupte pentru cauza lor, cu înverşunare. Ceea ce ei nu înţeleg este că nu toţi dezvoltatorii sunt agenţi nocivi în mediul urban.
Ecologiştii nu pot să facă ceea ce ar trebui să facă autorităţile corupte, cum nici constructorii corecţi nu pot să oblige autorităţile să-şi facă datoria. Aşa ajung ecologiştii să se răzbune şi pe dezvoltatorii serioşi, care au intenţii constructive şi respectă mediul, ca pe o componentă de plus-valoare imobiliară.
În opinia mea, aici apare dezechilibrul între dezvoltarea durabilă şi reprezentanţii ONG-urilor pentru mediu. Sursa dezechilibrului nu sunt nici constructorii care înţeleg rolul naturii în dezvoltările imobiliare, nici ecologiştii care luptă pentru un drept fundamental la o viaţă sănătoasă. Sursa este corupţia şi ineficienţa sistemului de stat, care ar trebui să închidă acest conflict, aplicând legea.
Iar cui îi este frică de lege sau nu vrea să o respecte, să nu mai construiască! Să avem puterea să oprim fărădelegile în construcţii, până nu e prea târziu. Echilibrul între om şi mediu stă în oamenii care se gândesc şi la viitor, la copiii lor, nu numai la beneficiile de moment.
